COD GALBEN: 22-02-2020 ora 13 Intre 23 februarie, ora 06:00 - 23 februarie, ora 18:00 Fenomene și zone vizate COD PORTOCALIU: 22-02-2020 ora 13 Intre 2

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 22 iun /Agerpres/ - Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis luni că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a încălcat independenţa Justiţiei prin afirmaţiile şi scrisoarea prin care solicita demiterea Liviei Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Laurei Codruţa Kovesi, şefa DNA.

CSM şi-a însuşit luni raportul Inspecţiei Judiciare, care, în urma verificărilor, a concluzionat că afirmaţiile şi demersurile preşedintelui Senatului au fost de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar.

Cinci senatori, printre care şi preşedintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, au solicitat, în luna mai, printr-o scrisoare, preşedintelui Klaus Iohannis să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, pe Livia Stanciu, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, pentru "încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale" ale Marianei Rarinca.

Ulterior, CSM a anunţat că sesizează Inspecţia Judiciară în legătură cu demersul preşedintelui Senatului şi dezbaterile publice generate privind posibila încălcare a independenţei justiţiei.

"Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de acţiunile concertate ale unor reprezentanţi ai Senatului României şi ale unei părţi din mass-media românească ce tind la afectarea echilibrului puterilor în stat prin subminarea autorităţii puterii judecătoreşti şi a sistemului judiciar în ansamblul său", se arată într-un comunicat CSM, transmis la sfârşitul lunii mai.

CSM a precizat că "exploatarea instituţională şi mediatică a soluţiei definitive de achitare pronunţată de o instanţă judecătorească şi stigmatizarea publică a persoanei preşedintelui ÎCCJ în acest context, strict în considerarea poziţiei şi rangului instituţional al acestuia care a valorificat un drept fundamental, şi anume, acela al sesizării instituţiilor abilitate în legătură cu o situaţie sau posibile fapte de natură penală, poate genera un nepermis mecanism de erodare a încrederii cetăţenilor în calitatea sistemului judiciar şi de forţare a limitelor constituţionale de putere".

"În acelaşi registru de cauze şi efecte se situează sugestia public afirmată de complicitate, în instrumentarea acestei cauze, între persoana preşedintelui ÎCCJ şi procurorul-şef al DNA ce tinde să explice şi să motiveze într-o logică periculoasă şi globalizatoare situaţii şi contexte privitoare la actul de justiţie din agenda actuală a puterii legislative şi a unor reprezentanţi de vârf ai vieţii politice româneşti. În acest context, CSM va sesiza IJ în vederea dispunerii şi efectuării de verificări privind posibila încălcare a independenţei justiţiei prin afectarea autorităţii puterii judecătoreşti şi decredibilizarea sistemului judiciar, ca urmare a demersurilor instituţionale ale unor reprezentanţi ai Senatului, a afirmaţiilor publice de dată recentă ale lui Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de preşedinte al acestuia, precum şi a direcţiilor de dezbatere promovate de o parte a mass-mediei", se arăta în comunicatul CSM.

Potrivit CSM, sesizarea Inspecţiei Judiciare vizează, în special, intervenţiile instituţionale şi publice ale reprezentanţilor puterii legislative, liderilor politici şi formatorilor de opinie ale căror declaraţii "depăşesc limitele rezonabile ale discursului public, cu potenţial de intimidare şi decredibilizare a justiţiei, ca putere a statului".

În replică, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, pe 27 mai, că afirmaţiile cuprinse în scrisoarea pe care i-a adresat-o, împreună cu alţi colegi liberali, preşedintelui Klaus Iohannis au fost făcute în calitatea sa de senator şi că sesizarea Inspecţiei Judiciare de către CSM nu este "productivă" fiindcă parlamentarilor nu le poate fi cenzurat dreptul la declaraţii politice.

"Am văzut comunicatul CSM şi vă pot spune că declaraţiile pe care le-am făcut, le-am făcut în calitate de senator, împreună cu alţi colegi liberali. Nu l-am făcut în calitate de preşedinte al Senatului. Dacă aş fi avut un mandat din partea Biroului sau al plenului, atunci aş fi putut să vorbesc în numele Senatului. Le-am făcut în calitate de senator, ţinând cont că am acest drept fundamental să îmi exprim opiniile politice, drept constituţional care nu poate să fie cenzurat. Cred că aceste sesizări ale Inspecţiei Judiciare nu sunt productive pentru că ele nu pot în niciun fel să cenzureze dreptul la declaraţii politice al parlamentarilor. În schimb, cred că Inspecţia Judiciară sau CSM ar putea să se preocupe de dosarele care au stat ani de zile în sertare fără ca să fie lucrate în vreun fel", a declarat Tăriceanu, la sfârşitul lunii mai. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu, editor: Vicenţiu Purcărea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.