Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Oradea, 26 feb /Agerpres/ - Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la Oradea, că este nevoie de mai mult dialog între judecători, de mai puţine orgolii profesionale, care duc la o practică neunitară şi scăderea încrederii în actul de justiţie.

"Cu siguranţă este nevoie de mai mult dialog între judecători, cu siguranţă este nevoie de mai puţine orgolii profesionale, pentru că nu ajută la creşterea încrederii în actul de justiţie. Noi discutăm de practică neunitară. Avem instituţii în noile coduri care permit unificarea practicii judiciare, dar avem şi exemple în Europa, cum se întâmplă în Olanda, unde întreabă judecătorii: Dar, bine, aveţi instituţii, dar dialog nu puteţi să aveţi? Adică de ce e nevoie să ajungi la practică neunitară, nu puteţi discuta să conveniţi să spunem anumite lucruri pe care să le respecte toată lumea? Cu siguranţă este nevoie de mai mult dialog între judecători, e nevoie de mai puţine orgolii profesionale, pentru că ele ar trebui să se vadă mai degrabă în articole în reviste de drept, decât în soluţiile instanţelor de judecată, care duc la practică neunitară şi la neîncredere", a afirmat Robert Cazanciuc.

El a precizat că, în ceea ce priveşte practica neunitară, este nevoie de o analiză a legislaţiei, fiind purtate deja discuţii cu colegii procurori ca din experienţa avută în dosarele penale să se evidenţieze ce nu merge bine şi unde sunt factori de vulnerabilizare.

"Trebuie să vedem unde avem legislaţie care favorizează interpretări diferite care pot să ducă la acte de corupţie, pentru că de foarte multe ori se porneşte de la confuzii care pot să ducă fie la neglijenţă, fie la rea-credinţă. Noi facem această analiză împreună cu Ministerul Public să vedem ce trebuie schimbat în legislaţie în aşa fel încât să evităm anumite vulnerabilităţi", a spus Robert Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei a participat joi la prezentarea raportului de activitate pe anul 2014 al Curţii de Apel Oradea. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Ştefan Gabrea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.