COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 138.899 de persoane, dintre care 18.042 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 287.700 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 71.800 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 5.359.867 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii au constatat 56 de fapte ilegale (28 de infracţiuni şi 28 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la circa 13.900 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 57.000 de lei.

Miercuri nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 23 de cetăţeni români din diferite motive legale. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.