COD PORTOCALIU: 24-05-2025 ora 10 Intre 24 mai, ora 15 – 25 mai, ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități însemnate de apă
Un copil de un an şi trei luni a ajuns, duminică seara, în stare gravă, la spital şi alte două persoane au fost grav rănite într-un accident rutier care a avut loc în municipiul Făgăraş şi în care au fost implicate trei autoturisme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Conform sursei citate, înainte de sosirea echipajelor de pompieri, ale SMURD şi ale SAJ, bebeluşul, care era în stop cardio-respirator, a fost transportat la spital de tatăl său.
O altă victimă a accidentului, un tânăr de 23 de ani, a fost găsită încarcerată, iar un bărbat, de 53 de ani, prezenta un traumatism la coloană şi unul toracic.
După descarcerare, tânărul, care prezenta un traumatism la coloană şi unul toracic, era conştient. Ambii bărbaţi au fost transportaţi de echipaje medicale la Spitalul municipal din Făgăraş.
Alţi trei bărbaţi, în vârstă de 77 de ani, 43 de ani, respectiv 40 de ani, au fost monitorizaţi de echipajele SMURD la locul accidentului şi au refuzat transportul la spital. AGERPRES/(AS - autor: Diana Dumitru, editor: Andreea Rotaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |