Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită, joi, în şedinţa publică a Tribunalului Cluj.

Sentinţa nu este definitivă şi poate fi contestată de inculpat.

"Condamnă inculpatul C.C. - la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. (...) Interzice inculpatului exercitarea, pe o durată de 4 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, începând cu data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a următoarelor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa funcţia de primar. (...) Interzice inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la data executării sau considerării ca executate a pedepsei principale, a aceloraşi drepturi a căror exercitare a fost interzisă cu titlu de pedeapsă complementară", se arată în sentinţa publicată pe site-ul Tribunalului Cluj.

De asemenea, magistraţii au mai hotărât scăderea "din durata pedepsei de 5 ani închisoare aplicate inculpatului durata reţinerii (dispuse prin ordonanţa nr. 256/P/2015 din data de 26.04.2016) a arestării preventive (dispuse prin încheierea penală nr. 197/C/27.04.2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, prelungită şi menţinută ulterior), respectiv a arestului la domiciliu (dispusă prin încheierea penală nr. 125/10.08.2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj, menţinută ulterior), perioadă de la data de 26.04.2016 până la data de 22.12.2016".

În continuare, este dispusă "menţinerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj asupra: - autoturismului marca Porsche Cayenne S 9PA EL 22, cu seria şasiu WP1ZZZ9PZ8LA52593, cu număr de înmatriculare MM-10-VDC, proprietatea inculpatului C.C., - terenului intravilan în suprafaţă de 74 mp, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106511 Baia Mare, nr. topo 106511 şi a terenului intravilan în cotă de 9/788 parte aferentă parcării, nr. 2, din Municipiul Baia Mare, str. Victoriei, nr. 3, înscris în CF 106512 Baia Mare - B118, nr. topo 106512, proprietatea inculpatului C.C., până la concurenţa sumei de 65.000 lei şi 5.000 euro cu privire la care s-a dispus confiscarea specială. Dispune ca sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa din data de 18.05.2016 emisă în dosarul nr. 256/P/2015 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Cluj să garanteze şi executarea cheltuielilor judiciare în cuantum de 40.000 lei".

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei totale de la 65.000 lei şi 5.000 de euro, urmând ca în cazul în care nu se găsesc sumele menţionate, confiscarea să se realizeze prin echivalent.

"Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, pentru procuror şi inculpat", se mai precizează în sentinţă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj l-au trimis în judecată, în septembrie 2018, pe primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, într-un nou dosar, pentru luare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cătălin Cherecheş, în calitate de deputat, până la data de 30 mai 2011, şi, ulterior, primar al Municipiului Baia Mare, pentru luare de mită în formă continuată, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, fals în declaraţii în formă continuată şi corupere a alegătorilor în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei Marco Wermelinger, Doru Adrian Mihai şi Sorinel Mihai, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, pentru dare de mită, iar Nicolae Dan Trifa pentru complicitate la dare de mită.

Procurorii anticorupţie susţin în rechizitoriul trimis în instanţă că, în cursul anului 2013, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a pretins, a acceptat şi a primit de la oamenii de afaceri menţionaţi mai sus diverse sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.

DNA mai susţine că, în perioada ianuarie 2011 - iunie 2013, Cătălin Cherecheş, în calitate de deputat, până la data de 30 mai 2011, şi, ulterior, primar de Baia Mare, a efectuat în cadrul unei societăţi comerciale ca administrator de fapt/împuternicit al administratorului de drept mai multe operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţiile pe care le deţinea: a negociat şi încheiat contracte, a emis facturi, etc.

Conform procurorilor, din analiza declaraţiilor de avere din perioada 2013 - 2018, date pe propria răspundere de către Cătălin Cherecheş, a rezultat că acesta a făcut, în cuprinsul lor, menţiuni necorespunzătoare adevărului, în totală contradicţie cu situaţia reală de fapt.

DNA mai arată că, în cursul anului 2012, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale, Cătălin Cherecheş a oferit unei persoane, preşedinte al filialei judeţene a unui partid politic, sumele de 17.000 euro şi 5.000 lei în scopul determinării simpatizanţilor acelei formaţiuni politice să îl voteze ca primar al municipiului Baia Mare.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Cătălin Cherecheş.

DNA precizează că, pe 20 mai 2016, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Cherecheş într-un alt dosar, în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, în formă continuată. AGERPRES/(AS - autor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.