Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fosta şefă a Centrului Creşe Ploieşti, Angelica Fodor, îi "stimula" pe administratorii creşelor din subordine să strângă bani pentru ea cu ocazia zilelor importante de peste an, "semnalul" că aceasta doreşte bani fiind reprezentat de vizite în cadrul cărora îşi "certa" personalul, reiese din motivarea Curţii de Apel Ploieşti, care a dispus punerea în libertate a inculpatei, invocând încălcarea competenţei DNA.

"Referitor la practica prin care inculpata ... îi 'stimula' pe administratorii creşelor să adune bani pentru aceasta, cu ocazia zilelor importante de peste an, suspecta (...) declară că inculpata 'trecea pe la toate creşele şi certa personalul din diverse motive; acesta era semnalul că trebuia să strângem bani'", se arată în document.

Unul dintre avocaţii inculpatei consideră că faptul că s-au strâns nişte bani pentru a se face cadouri în cadrul unei instituţii publice "este o chestiune normală" şi trebuie avute în vedere relaţiile de normalitate dintr-o instituţie publică.

Din declaraţiile consemnate în dosar a rezultat faptul că Fodor primea de la angajaţii din subordine din anul 2017, în fiecare an, în lunile martie, aprilie, august şi decembrie, 50 de lei de la fiecare angajat prin intermediul celor 6 administratori de creşe, iar procurorul apreciază că inculpata a primit, în decursul celor 5 ani, suma de 148.000 lei cu titlul de mită de la subordonaţi.

"De asemenea, în context, a rezultat suspiciunea rezonabilă privind solicitarea unor credite la CAR cu actele de identitate ale unor angajaţi ai centrului, fără ca aceştia să ştie şi, ulterior, plătesc creditele în calitate de giranţi de frica... directorul centrului (n.r. Angelica Fodor), aspecte care conturează săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune", spun anchetatorii care au exemplificat cazul cu interceptarea unei convorbiri telefonice din data de 21 septembrie:

"... : Maaamă! (n.l. neinteligibil) alea pe girat, pe, c-au girat?
DOAMNÄ: Şi se trezesc ... Habar n-au că s-au girat, doar că nu mai plăteşte astea şi vine la girant (...) De frica lu' şefa, toată lumea tace din gură şi plăteşte. Sunt zeci de persoane care fac lucrul ăsta, zeci de persoane".

Totodată, Fodor primea bani şi de la părinţii care doreau să îşi înscrie copiii la creşă, spun procurorii.

Un număr de 20 de percheziţii au fost efectuate în acest dosar la sediile a şapte instituţii publice şi la domiciliile a 13 persoane angajate în cadrul acestora, bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu. În urma descinderilor, 26 de persoane au fost duse la audieri, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) într-un comunicat.

"Din cercetări a reieşit faptul că, începând cu anul 2017 şi până în prezent, 6 persoane având calitatea de administrator a unor instituţii publice şi o persoană având calitatea de director şi-ar fi însuşit produse alimentare destinate preparării hranei copiilor dar şi produse pentru igienizarea spaţiilor unde se desfăşurau activităţile antepreşcolare. De asemenea, în aceeaşi perioadă una din persoanele bănuite ar fi oferit diverse sume de bani în mod repetat cât şi bunuri materiale pentru a nu fi luate măsuri împotriva acestora şi totodată ar fi pretins sume de bani pentru înscrierea copiilor la creşă", precizează comunicatul citat.

În urma percheziţiilor a fost ridicată o cantitate însemnată de bunuri, care ar fi provenit din activitatea infracţională, dar şi 28.105 euro şi 18.864 de lei, se arată în document.

Până la acest moment s-a estimat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de lei.

În urma administrării probatoriului au fost reţinute pentru 24 de ore cinci femei cu vârste cuprinse între 33 şi 65 de ani, între care directoarea Centrului Creşe din municipiul Ploieşti, Angelica Fodor, care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile prin decizia Tribunalului Prahova, sub acuzaţiile de luare de mită în formă continuată şi delapidare. Decizia nu a fost definitivă, dar a fost executorie. În cazul celorlalte patru femei, procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Între timp, Angelica Fodor a demisionat din funcţie.

Procurorii care au instrumentat acest dosar arată că, ulterior ridicării produselor alimentare din magazia unităţii, acestea se împărţeau în trei iar hrana era preparată cu ceea ce rămânea, persoane din cadrul creşelor afirmând: "copiii ăştia nu au văzut copan de la începutul anului" sau "îmi este milă de copiii ăştia că nu le dă să mănânce". Declaraţiile acestor persoane sunt consemnate în motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus, pe fond, arestarea preventivă a Angelicăi Fodor.

Potrivit sursei citate, inculpata, pe parcursul mai multor ani, a creat un întreg mecanism prin care toate persoanele implicate ştiau exact implicaţiile activităţilor ilicite, iar din creşe erau sustrase în special produse alimentare, în condiţiile în care aici sunt înscrişi copii cu vârste cuprinse între 11 luni şi 3 ani, care nu pot aprecia calitatea hranei oferite şi nici nu au capacitatea necesară să comunice faptul că într-o anumită zi nu au avut la masă carne, peşte, Kinder sau alte produse mai scumpe din meniul zilnic.

Dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a fost declinat integral la DNA, după ce Curtea de Apel Ploieşti a desfiinţat mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Fodor, invocând încălcarea competenţei DNA. AGERPRES/ (AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.