Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţişti şi inspectori de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au verificat, în perioada 2 noiembrie - 13 decembrie, 66.432 de autovehicule şi au aplicat 30.763 de sancţiuni contravenţionale, în cadrul unei acţiuni, la nivel naţional, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane.

"Acţiunea a vizat verificarea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane şi a celor privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi a modului de respectare a măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", informează un comunicat al IGPR, transmis marţi AGERPRES.

În activităţi au fost angrenaţi aproape 7.000 de poliţişti şi 764 de inspectori din cadrul ISCTR.

Din totalul sancţiunilor aplicate, 572 au fost pentru nerespectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi a perioadelor de odihnă (OG 37/2007), 340 pentru încălcările prevăzute de HG 69/2012, 135 pentru conducerea vehiculelor sub influenţa alcoolului şi 584 pentru defecţiuni la sistemul de iluminare/semnalizare.

"Alte 11.435 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (Legea nr. 55/2020)", arată sursa citată.

Totodată, în urma verificărilor, au fost reţinute 1.278 de permise de conducere şi 645 de certificate de înmatriculare, fiind dispuse 120 de imobilizări şi 27 de suspendări ale dreptului de utilizare a autovehiculului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.