Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O femeie de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetată penal de poliţişti după ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi acroşat cu maşina un bărbat în zona parcului Lido, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu.

Potrivit acesteia, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, luni seara, cu privire la faptul că în zona parcului Lido ar fi o persoană căzută. Până la sosirea poliţiştilor la faţa locului, unul dintre cetăţenii care aşteptau sosirea ambulanţei în acea zonă ar fi fost acroşat uşor de un autovehicul condus de o femeie de 42 de ani, din Târgu-Jiu, fără a-i fi provocată vreo leziune.

"Femeia a coborât din autovehicul, lăsându-l în staţia de autobuz din zona respectivă, continuându-şi deplasarea pe jos, către un bar din apropiere, unde a fost depistată ulterior de către poliţişti. Cetăţenii au sesizat poliţiştii cu privire la faptul că femeia părea a fi sub influenţa alcoolului în momentul când a coborât din autovehicul. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat", a spus Corina Scurtu.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului. AGERPRES / (AS - autor: Irina Poenaru, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.