COD GALBEN: 06-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 7 și 8 iunie, intervalul orar 12 – 21Fenomene vizate COD GALBEN: 07-06-2025 Intre 04:30 si 09:00 se va semnala Local ceață ce determină vizibilitate redusă sub 200 m și izolat sub 50 m. in Județul Constanta , Județul Tulcea;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cei trei copii care au fost intoxicaţi cu fum, duminică, în urma unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea mureşeană Archita, au fost declaraţi decedaţi, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform IGSU, încercările de resuscitare a minorilor, care suferiseră şi arsuri, au eşuat, medicii declarând decesul.

Cei trei copii, cu vârste de 10 luni, doi ani şi 10 luni şi, respectiv, patru ani, fuseseră găsiţi inconştienţi în încăperea în care izbucnise incendiul.

"Cei trei copii sunt inconştienţi, prezintă intoxicaţii grave şi arsuri din cauza flăcărilor. Cauza incendiului a fost o sobă lăsată nesupravegheată şi deschisă, iar în imediata apropiere era patul în care se aflau cei trei copii", preciza IGSU, într-un comunicat.

Potrivit aceleiaşi surse, minorii au fost lăsaţi singuri în casă, în timp ce mama lor hrănea animalele în curte.

"Pe fondul lipsei de supraveghere, copiii au devenit principalele victime ale incendiilor produse la locuinţe şi gospodării. În acest context, pentru prevenirea acestor evenimente tragice, le reamintim părinţilor că se interzice lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcţiune", subliniază IGSU. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru, editori online: Anda Badea, Alexandru Cojocaru)

 

Citeşte şi: 

 

Incendii produse la locuinţe şi imobile (cronologie 2018)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.