Ministerul Justiţiei a anunţat vineri că 16 persoane şi-au depus candidatura la selecţia pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE.
Potrivit MJ, cei 16 candidaţi în numele României pentru funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene sunt: Petre Matei, Claudia Jderu, Diana Magdalena Bulancea, Elena Diana Ungureanu, Mircea Criste, Andreia Liana Constanda, Laura Mihaela Ivanovici, Ioana Andreea Mareş, Mirela Stancu, Constantin Virgil Ivan-Cucu, Ionel Olteanu, Cristiana Georgeta Budileanu, Răzvan Horaţiu Radu, Ecaterina Raluca Toma, Irina Zlătescu, Camelia Lilieana Gheorghiu.
Dintre aceştia, Diana Magdalena Bulancea este judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios, fiind soţia lui Marius Bulancea - şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie din DNA. În anul 2017, ea a fost detaşată la Tribunalul Uniunii Europene.
Magistratul Răzvan Horaţiu Radu a fost subsecretar de stat în MAE şi agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi agent guvernamental la CEDO.
Pe 10 august, MJ a demarat selecţia pentru desemnarea candidatului României la funcţia de judecător la Tribunalul UE.
România se numără printre cele nouă state membre chemate să desemneze un judecător suplimentar la Tribunalul UE. Cei nouă judecători vor fi numiţi începând cu 1 septembrie 2019.
La data de 24 iulie 2018 a fost aprobată de către Guvernul României, prin memorandum, procedura pentru desemnarea candidatului ţării noastre la funcţia de judecător la Tribunalul Uniunii Europene.
Astfel, poate fi desemnată drept candidat al României pentru funcţia de judecător la Tribunalul UE persoana care oferă depline garanţii de independenţă şi care are capacitatea cerută pentru exercitarea unor înalte funcţii jurisdicţionale.
Judecătorii Tribunalului nu pot exercita nicio funcţie politică sau administrativă, nicio activitate profesionistă, remunerată sau nu, în afara cazului în care Consiliul UE, hotărând cu majoritate simplă, acordă o derogare cu titlu excepţional.
Vineri a fost ultima zi pentru depunerea candidaturilor.
Dosarele depuse vor fi analizate de o Comisie de selecţie, iar lista candidaţilor care vor susţine interviul va fi publicată pe site-ul Ministerului Justiţiei, al Ministerului Afacerilor Externe şi al Consiliului Superior al Magistraturii. Candidaţii ale căror dosare au fost selectate vor fi notificaţi individual, în vederea susţinerii unui interviu în faţa Comisiei de selecţie, prezidată de ministrul Justiţiei.
Interviul va fi organizat în 11 - 12 septembrie, la sediul MJ.
La finalizarea audierilor, comisia selectează candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj, precum şi două propuneri de rezervă, în ordinea punctajului obţinut. Propunerile Comisiei de selecţie vor fi comunicate Guvernului spre aprobare, iar Guvernul va transmite Consiliului UE numele candidatului României pentru funcţia de judecător al Tribunalului Uniunii Europene.
Judecătorul român va fi numit de comun acord de către guvernele statelor membre, după consultarea comitetului prevăzut la articolul 255 TFUE. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gariela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |