COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă
Prim-procurorul Parchetului Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat marţi că nu a primit documentele solicitate Jandarmeriei, însă a subliniat că există modalităţi specifice de identificare a jandarmilor care au acţionat la protestul din Piaţa Victoriei.
Ionel Corbu a spus că documentele solicitate Jandarmeriei sunt esenţiale în lămurirea unor aspecte privind participarea unor ofiţeri sau subofiţeri în dispozitivul din Piaţa Victoriei.
"Există modalităţi specifice de identificare. Ei au un număr de identificare pe cască şi am remarcat acest lucru, cunoaştem acest lucru şi evident că, mai devreme sau mai târziu, îi vom identifica. Ieri, am aflat în mod ocazional că o parte din jandarmi sunt timoraţi de aceste demersuri oficiale care se efectuează. Vreau să asigur orice cetăţean de bună credinţă că acei jandarmi care au acţionat conform prevederilor legale nu se vor afla sub incidenţă acuzaţională. Doar acei care şi-au depăşit cadrul procedural, care au încălcat acel ghid emis de instituţia domniilor lor", a precizat procurorul.
El a adăugat că Parchetul Militar Bucureşti a cerut Jandarmeriei documente care să ateste numărul forţelor şi structurile din care au făcut parte.
Ionel Corbu a mai precizat că la Parchetul Militar Bucureşti sunt primite în continuare plângeri de la persoanele care au fost rănite în urma intervenţiei jandarmilor.
"De ieri şi până astăzi au mai fost înregistrate 14 plângeri. Au fost audiate 5 persoane în calitate de martori", a afirmat Ionel Corbu.
Pe de altă parte, el s-a plâns că activitatea la Parchet a fost întreruptă marţi, deoarece sunt probleme cu furnizarea curentului electric.
"În acest moment, se primesc în continuare plângeri. Sunt audiate persoane. Din motive independente de voinţa noastră, activitatea trenează, întrucât s-a întrerupt curentul electric. Fac apel către factorii de responsabilitate de la Enel să vină şi să remedieze această deficienţă, pentru că în mod paradoxal numai în sediul nostru s-a întâmplat acest fenomen de aproximativ o jumătate de oră", a mai spus procurorul.
Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seară din Piaţa Victoriei. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online : Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |