Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Opt persoane - trei copii, cu vârste cuprinse între 9 şi 12 ani, şi cinci adulţi - au fost rănite în urma unui accident rutier în care au fost implicate duminică după-amiază patru autovehicule pe DN 2, pe raza localităţii buzoiene Cioranca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, agentul şef Mihai Drăghiciu, opt persoane au fost rănite şi transportate la Spitalul de Urgenţă din Buzău.

Purtătorul de cuvânt a mai declarat că, din primele informaţii, accidentul s-a produs pe fondul unei pătrunderi pe sensul opus de mers.

"Din primele verificări efectuate a reieşit că o şoferiţă de 47 ani din Ialomiţa, care conducea un auto pe DN 2 pe direcţia Buzău-Bucureşti, în localitatea Cioranca a efectuat manevra de depăşire şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a acroşat alte două autoturisme care circulau dinspre Bucureşti. În urma impactului, cele două vehicule au fost proiectate pe sensul Buzău-Bucureşti şi au fost colizionate de un alt auto care circula regulamentar", a mai declarat agentul şef Mihai Drăghiciu. AGERPRES(A,AS-autor Dorin Ivan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Daniela Juncu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.