COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Autorul triplei tentative de omor din comuna Agapia a fost prins de poliţişti, joi dimineaţă, în apropierea locuinţei sale, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, Robert Costan.
Bărbatul în vârstă de 43 ani, care a fugit în urmă cu trei zile, după ce a comis fapta, se întorsese să îşi ia haine de schimb şi mâncare.
"În urma căutărilor şi scotocirilor efectuate încă de la sesizarea faptei, colegii mei au reuşit depistarea şi prinderea bărbatului, în această dimineaţă, în jurul orei 10,00, în zona limitrofă casei sale. Acesta a fost reţinut şi este condus de poliţişti la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru audieri", a precizat Robert Costan.
Luni seara, un bărbat în vârstă de 43 ani, din Agapia, şi-a înjunghiat soţia şi socrii. Femeia a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, având cuţitul înfipt în piept. De asemenea, socrii agresorului au suferit mai multe răni grave prin înjunghiere. După ce a comis fapta, agresorul a fugit.
Din primele cercetări a reieşit că soţia bărbatului i-a spus acestuia, cu câteva zile în urmă, că vrea să divorţeze şi a plecat la părinţii săi.
Duminică, bărbatul a venit acasă la socrii săi şi şi-a ameninţat soţia, fapt pentru care aceasta a sunat la 112. Luni, bărbatul a fost chemat la sediul Poliţiei Agapia pentru cercetări şi, după ce a plecat de acolo, a băut într-un bar, după care a mers din nou la locuinţa socrilor unde i-a înjunghiat pe aceştia şi pe soţia lui.
Ancheta a fost preluată de procurorul criminalist Stelian Olteanu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, care aşteaptă rezultatele medico-legale pentru încadrarea faptei. AGERPRES / (A - autor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |