Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poliţiştii de la imigrări au depistat, în 2017, 515 străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale, 3.580 care nu mai aveau drept de şedere, fiind emise 1.468 de decizii de returnare, iar 502 persoane au fost îndepărtate sub escortă.

"Evaluarea activităţilor poliţiştilor de imigrări relevă că, în anul 2017, au fost emise aproape 45.000 de documente care atestă şederea sau rezidenţă cetăţenilor străini/UE pe teritoriul României şi peste 4.800 de avize de angajare a străinilor", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, 4.820 de persoane au solicitat acordarea protecţiei internaţionale din partea statului român, în 1.309 cazuri fiind recunoscut statutul de refugiat sau acordată protecţie subsidiară. 1.553 de beneficiari ai unei forme de protecţie au fost înscrişi în programele de integrare.

Au fost relocaţi din Grecia şi Italia 174 de străini, iar prin programul de relocare extra UE au ajuns în ţara noastră 43 de refugiaţi de origine siriană.

În perioada de referinţă, IGI a asigurat reprezentarea României la activităţile de cooperare internaţională şi a realizat sarcinile ce revin ţării noastre în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin participarea la 51 de activităţi sub egida BESA şi Frontex.

Totodată, de la data aprobării Programului Naţional-FAMI până la sfârşitul anului 2017 la nivelul IGI au fost implementate 65 de proiecte în valoare totală de peste 16 milioane de euro, reprezentând proiecte de grant, de monopol, finanţate din sume forfetare şi proiecte de asistenţă tehnică.

"În domeniul migraţiei, în ceea ce priveşte şederea/rezidenţa pe teritoriul României, la data de 31 decembrie 2017 se aflau în evidenţele instituţiei aproape 113.000 de persoane, 63.212 străini din state terţe, cei mai mulţi din Moldova, Turcia, Israel şi 49.697 cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritari fiind cei din Italia, Germania, Grecia, Franţa", se arată în comunicat.

Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt: conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membri de familie a cetăţenilor români, UE sau SEE), educaţie, angajare în muncă sau stabilire permanentă pe teritoriul ţării noastre.

În ceea ce priveşte admisia în România, au fost primite 16.103 de solicitări de viză depuse la misiunile diplomatice din străinătate, cu 9% mai mult ca anul trecut. Au fost avizate favorabil 11.535 de cereri de viză, dintre care 7348 de lungă şedere pentru străini din Moldova, Turcia, Israel, China şi alte state şi 4187 de scurtă şedere pentru străini din China, Iordania, Siria, Irak, India, etc.

Totodată, au fost emise 27.449 de permise de şedere temporară şi 3302 pe termen lung pentru străini din state terţe. Au fost eliberate 13.731 certificate de înregistrare şi cărţi de rezidenţă pentru cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH.

În aceeaşi perioadă, au fost eliberate 4.871 de avize de angajare/detaşare, pentru lucrători permanenţi, detaşaţi, înalt calificaţi, ICT, sezonieri şi transfrontalieri, cei mai mulţi fiind din state precum Vietnam, Turcia, China, Serbia şi Sri Lanka.

În urma celor 994 de acţiuni şi controale, la 1.559 de societăţi comerciale, care au vizat combaterea muncii nedeclarate, au fost depistaţi 515 străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale (o creştere de 300%) şi au fost aplicate 589 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 2.800.000 de lei (314 sancţiuni străinilor depistaţi - 10.650 lei şi 275 sancţiuni angajatorilor - 2.753.600 lei).

Şedinţa prilejuită de evaluarea activităţii desfăşurate de poliţiştii IGI în anul 2017 a avut loc marţi şi a fost prezidată de comisar-şef de poliţie Leonard-Florin Medrega - inspector general IGI, în prezenţa lui Dorel Gheorghe Căprar - preşedintele Comisiei Pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională din Camera Deputaţilor, comisarului-şef de poliţie Mihai Dan Chirică - secretar de stat şi a comisarului-şef de poliţie Valeriu Mihai - subsecretar de stat. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.