Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

11 aug - În decurs de 40 de zile, optimismul post Război Rece a fost sfărâmat.

 

Cu puţin mai mult de 10 ani în urmă, pe 7 august 2008, a izbucnit războiul ruso-georgian. Şase săptămâni mai târziu, banca Lehman Brothers a dat faliment. Deşi fără legătură între ele, aceste evenimente au marcat sfârşitul lumii post Război Rece şi au pus în mişcare lumea în care trăim azi.

 

Conflictul este mereu cel mai de neconceput lucru imediat după ce s-a terminat un conflict major. Aşa s-a întâmplat cu Congresul de la Viena după Războaiele Napoleoniene, când învingătorii au crezut că pot restabili lumea pe care Revoluţia Franceză o bulversase. După Primul Război Mondial am avut Versailles şi Trianon, unde învingătorii au crezut că vor putea remodela Europa aşa cum doreau. După al Doilea Război Mondial a fost o perioadă când s-a crezut că Naţiunile Unite puteau crea un sistem internaţional care să nu mai cunoască niciodată războiul.

 

Unele iluzii au murit repede, în timp ce altele au dăinuit. Dar toate au avut la bază ideea că acea coaliţie care a câştigat războiul va rămâne intactă şi pe vreme de pace şi va organiza continentul şi lumea, eliminând conflictele şi stabilind fundamentele prosperităţii. Este de înţeles ca aceia care au luptat împreună atât de mult timp să nu mai dorească un nou război şi să se concentreze pe prosperitatea economică. Având inamicii puşi la pământ, acest lucru părea posibil. Totuşi, coaliţia de la Viena s-a divizat odată cu trecerea timpului, Versailles-ul a creat cadrul renaşterii Germaniei, iar reuniunea Naţiunilor Unite de la San Francisco a fost doar preludiul Războiului Rece.

 

Iluzia a revenit în mod inevitabil în anul 1991, când Uniunea Sovietică s-a dezintegrat. Democraţia liberală ieşise învingătoare şi urma să conducă lumea. Prosperitatea regăsită în interiorul structurii de alianţă, bazată pe interdependenţa economiilor, nu se va mai limita la alianţa anti-sovietică, ci va deveni o trăsătură permanentă a lumii. Naţionalismul urma să fie abolit în favoarea instituţiilor multinaţionale menite să susţină pacea şi prosperitatea în lume. La forumul de la Davos participanţii au fost de acord că interesul primordial al lumii este unul economic, că războiul este desuet, cu excepţia acţiunilor ţărilor aşa-numite ”rogue states”, iar interesele lumii vor fi gestionate de elite politice, economice şi intelectuale, într-un exerciţiu de soluţionare a problemelor prin cooperare. Războaiele care au mai urmat - Bosnia, Kosovo, Irak - şi cu siguranţă atacurile de la 11 septembrie au ridicat serioase semne de întrebare cu privire la viabilitatea acestei noţiuni. Dar iluzia a dăinuit - aceea că alianţa se va putea ocupa de Balcani, de Irak, precum şi de al-Qaida şi de mişcarea jihadistă.

 

Dar realitatea a spulberat iluzia atunci când Rusia a invadat Georgia. La fel ca în toate războaiele, originile acestuia sunt învăluite în incertitudine şi controverse. Însă un fapt incontestabil este că acesta a fost momentul reintrării Rusiei în istorie ca putere ce este pregătită să folosească forţa pentru a apăra ceea ce consideră a fi interesele ei. Lucru care nu se potriveşte cu concepţiile lumii post Război Rece. Rusia era văzută ca fiind o naţiune ruinată, căreia îi lipsea voinţa şi capacitatea de a duce chiar şi un război mărunt. Se presupunea că ea este o democraţie liberală, fie ea şi una imperfectă, al cărei interes principal era cel economic. Aşadar, părea lipsit de sens ca Rusia să ducă un război împotriva Georgiei sau împotriva altcuiva.

 

Dar Rusia a considerat că ea nu este o beneficiară a sistemului occidental de alianţă. Anii preşedinţiei Boris Elţîn au fost o catastrofă din punct de vedere economic. Rusia era şi înainte o ţară săracă, dar puternică. Însă atunci (pe vremea lui Elţîn n.red) ea devenise şi mai săracă şi dispreţuită de alte ţări, iar ruşii credeau că sunt spoliaţi sistematic de finanţiştii occidentali. Rusia nu a vrut ca NATO să bombardeze Serbia, dar a fost ignorată. Rusia a fost utilă în negocierea unui armistiţiu între NATO şi Serbia, prin care Serbia a acceptat autonomia Kosovo. A făcut acest lucru mizând pe includerea ei în forţele de menţinere a păcii, dar a fost exclusă de NATO. Rusia au crezut că NATO s-a angajat să nu se extindă către statele fostei Uniunii Sovietice. Dar NATO s-a extins şi acolo. De asemenea, Rusia a văzut cum revoluţii colorate, precum Ucraina sau Georgia, aduc la putere regimului pro-americane şi anti-ruseşti.

 

Războiul din Georgia a izbucnit în anii cei mai grei ai războaielor din Irak şi Afganistan, când Statele Unite nu puteau reacţiona. Ofensiva Rusiei are mai puţin de-a face cu Georgia şi mai mult cu Ucraina, statele baltice şi cu altele care au fost atrase în alianţa occidentală. Georgia a crezut că are o înţelegere cu Statele Unite, dar Statele Unite nu au putut s-o onoreze. Războiul a transmis astfel un mesaj despre valoarea unei garanţii americane. 

 

Prezumţia după încheierea Războiului Rece a fost că Rusia era o ţară terminată, la fel cum şi prezumţia după Primul Război Mondial a fost că Germania era terminată. De fiecare dată s-a plecat de la ideea că aceste ţări îşi vor accepta statutul de parteneri mai mici în alianţa victorioasă, aşa cum au făcut Germania şi Japonia după al Doilea Război Mondial. În perioada postbelică, Germania şi Japonia erau neputincioase. În schimb, Germania interbelică şi Rusia post Război Rece erau doar serios rănite. Lideri precum Hitler şi Putin s-au afirmat, fără să fie echivalente morale, dar ambii au fost profund preocupaţi de interesele naţiunilor lor şi pregătiţi să acţioneze sau să urmărească aceste interese. Prin urmare, în august 2008 Rusia şi-a anunţat revenirea, iar realitatea geopoliticii - arătată în mod incoerent de al-Qaida - s-a reafirmat.

 

În timp ce aceste evenimente se derulau, principala teorie economică a lumii post Război Rece se prăbuşea: aceea că cu cât sistemele economice sunt mai integrate, cu atât avem mai puţine fricţiuni şi mai multă linişte. O caracteristică a acestei teorii era existenţa unui sistem economic puternic integrat, în care libertatea de circulaţie a capitalurilor creează o ordine aproape fără fricţiuni. Problema interdependenţei este însă că la fel de repede cum poate să crească şi să distribuie capitalul poate să-l şi distrugă. În alte vremuri mai puţin sofisticate, criza pieţelor subprime ar fi fost văzută ca o problemă locală. În anul 2008 produsele de creditare cunoscute ca ”produse derivate” erau vândute la nivel global, prin urmare atunci când s-a văzut că ele şi-au pierdut valoarea întregul sistem financiar global s-a cutremurat şi cu greu a putut fi apoi stabilizat.

 

Interdependenţa se referă de asemenea la comerţ, aici ideea fiind că cu cât o ţară exportă mai mult, cu atât economia ei este mai eficientă. Dar este o premisă care uită un adevăr fundamental, acela că vânzătorul este ostaticul capacităţii cumpărătorului de a plăti. În lumea post Război Rece, când s-a crezut că crizele financiare majore sunt ceva de domeniul trecutului, acest truism părea depăşit. Dar criza financiară a aruncat sistemul global într-o contradicţie, făcând acest truism să devină foarte real. Pe măsură ce pieţele globale s-au contractat, mai ales în Europa şi SUA, capacitatea lor de a achiziţiona produse s-a diminuat.

 

Economiile în dezvoltare care au dat curs concepţiei că aveau nevoie să construiască mari complexe industriale care să depăşească nevoile lor de consum s-au lovit de un zid. Întrucât nu au putut să vândă suficient pentru a putea folosi optim aceste complexe ori pentru a-şi plăti salariaţii. Ele au avut de ales între şomaj şi împrumuturi oferite unor producători ineficienţi, pentru a menţine locurile de muncă şi stabilitatea socială. În acelaşi timp, naţiunile îndatorate s-au văzut brusc nevoite să facă eforturi pentru plata datoriilor, iar naţiunile creditoare au redescoperit naţionalismul.

         

Concepţia lumii post Război Rece este că naţionalismul interferează cu liberul schimb, iar liberul schimb este esenţial pentru prosperitate. Ceea ce ar putea fi adevărat într-un anumit sens abstract, dar această idee nu răspunde la două întrebări. Prima este: de cât timp este nevoie pentru ca beneficiile să apară ? Iar a doua: cum trebuie să fie distribuite acasă profiturile liberului schimb ? Câte generaţii vor fi dispuse să aştepte ca beneficiile să ajungă şi la ele ?

 

Toate acestea au subminat concepţiile de bază. China nu a evoluat către o democraţie liberală pentru că a fost nevoită să se lupte cu prăbuşirea pieţelor sale de export. Rusia şi Arabia Saudită au mizat că preţurile la petrol vor rămâne ridicate, dar cum cererea a scăzut, aceste preţuri au scăzut şi ele împreună cu cele ale altor produse. Interesele statelor europene au devenit divergente în timp ce creditorii au încercat să-şi recupereze banii de la debitori care nu puteau sau nu doreau să plătească. Şi în timp ce inegalitatea nu era un factor critic atunci când toată lumea câştiga, ea a devenit brusc unul central.

 

Marchez momentul transformării lumii în ziua falimentului băncii Lehman Brothers, care a semnalat că criza pieţelor subprime a făcut imposibilă continuarea sistemului post Război Rece. Însă importanţa crizei stă în consecinţele ei. Naţionalismul şi lupta de clasă au revenit, iar elita creată de lumea post Război Rece a ajuns sub o presiune puternică la nivel global, mai ales în Europa şi SUA.

 

Structurile multilaterale, de la UE şi până la Banca Mondială, încă există, dar nu este clar ce relevanţă au. Ne putem împăca cu ideea că toate acestea trebuiau să se întâmple. Rusia urma oricum să se reafirme. China nu mai putea să crească economic în ritm susţinut. UE nu putea armoniza interesele Marii Britanii şi ale Greciei. Iar Statele Unite îşi vor pune din nou întrebarea istorică: Ce a făcut lumea pentru mine în ultima vreme ?

 

În decurs de 40 de zile, optimismul post Război Rece a fost sfărâmat. Optimismul care succede unui război este mereu zdrobit de deziluzie şi înlocuit apoi cu o nouă imagine clară despre prieteni şi inamici. În acest punct ne aflăm astăzi. Şi totul a început cu zece ani în urmă, aproape în aceeaşi zi.

*** Articol scris de George Friedman

Publicat iniţial AICI 

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.