Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Washingtonul şi Bruxellesul au interese diferite în privinţa Iranului.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au ajuns oficial într-un impas la capitolul relaţiilor cu Iranul. Primul set de sancţiuni americane reimpuse după retragerea SUA din acordul nuclear intră în vigoare marţi la ora 12:01 a.m. (articolul a fost scris luni n.red). Uniunea Europeană - de data aceasta unită - s-a opus încă de la început acestei mişcări. Odată cu reluarea sancţiunilor, o versiune revizuită a obscurei legi adoptate de UE în anul 1996 sub numele de ”statutul de blocaj” va intra în vigoare pentru a apăra de efectele sancţiunilor firmele europene care fac afaceri cu Iranul. Însă eforturile UE de a-şi proteja companiile şi de a susţine acordul privind dosarul nuclear iranian (Joint Comprehensive Plan of Action - JCPOA) vor fi ineficiente. De asemenea, divergenţele dintre Bruxelles şi Washington în ceea ce priveşte gândirea strategică nu vor face decât să se adâncească pe măsura trecerii timpului.

SUA şi UE au avut numeroase dezacorduri încă cu mult timp înainte ca actuala administraţie americană să ajungă la putere. De fapt, statutul de blocaj a fost iniţial adoptat ca răspuns în faţa sancţiunilor americane împotriva Cubei în anii '90, precum şi a sancţiunilor, mai puţin semnificative, împotriva Libiei şi, ca o coincidenţă, a celor împotriva Iranului. Legea statutului de blocaj împiedică societăţile europene supuse presiunilor cu sancţiuni să se retragă din Iran fără aprobarea expresă din partea Comisiei Europene. În plus, legea permite operatorilor europeni să acţioneze în judecată entitatea care a impus sancţiunile (în cazul de faţă guvernul american) şi să-i ceară despăgubiri şi de asemenea împiedică aplicarea oricărei hotărâri a vreunei instanţe străine împotriva companiilor din UE.

La prima vedere, aceasta arată ca un show impresionant de unitate din partea UE, sub conducerea Franţei, Germaniei şi chiar a Marii Britanii. (Ministrul britanic de externe a semnat o declaraţie comună prin care Marea Britanie se angajează să contribuie la protejarea garantării continuităţii afacerilor desfăşurate de companiile europene în Iran, aşadar cel puţin în această chestiune Londra va merge alături de Bruxelles după ce Brexitul va fi oficial.) Dar statutul de blocaj are două mari puncte slabe. Înainte de a-l aplica, trebuie dovedit că sancţiunile americane sunt motivul retragerii unei companii din Iran. Dar Iranul este un loc unde este dificil să faci afaceri chiar şi în lipsa sancţiunilor, iar o campanie, pentru a evita represalii din partea SUA, poate invoca faptul că pleacă din motive fără legătură cu sancţiunile.

Mai mult, şi probabil acesta este lucrul cel mai teribil, Comisia Europeană nu are cum să implementeze statutul de blocaj, sarcină ce revine astfel statelor membre. Aceasta înseamnă că, de exemplu, dacă o companie energetică din Italia sau o companie daneză de shipping se retrage din Iran ca urmare a sancţiunilor americane, atunci guvernul danez sau italian este cel care va trebui să acţioneze pentru a sancţiona respectiva companie. Companiile europene sunt mai preocupate de profit decât de politică, aşadar aplicarea penalităţilor cuprinse în statutul de blocaj ar fi o mişcare nepopulară. Pentru multe dintre companiile europene implicate în Iran, să suporte sancţiuni din partea SUA şi să piardă accesul pe piaţa americană ar fi ceva de neconceput, chiar dacă mai târziu ar putea primi unele despăgubiri.

SUA şi UE văd această problemă a sancţiunilor atât de diferit în special datorită energiei. Uniunea Europeană a important anul trecut 37% din necesarul ei de gaze naturale şi 30% din cel de petrol din Rusia. Un raport elaborat în anul 2014 de Parlamentul European a ajuns la concluzia că Iranul este ”o alternativă credibilă faţă de Rusia” atât pentru gaze naturale cât şi pentru petrol, iar UE a căutat să profite cu entuziasm de această alternativă încă de la semnarea JCPOA. Iranul este a doua ţară din lume cu cele mai mari rezerve de gaze naturale şi a patra cu cele mai mari rezerve de petrol - şi spre deosebire de Rusia, care adesea foloseşte energia ca pârghie de influenţă, Iranul nu are obiective sau ambiţii în Europa, dorind doar că încaseze bani.

În schimb, Statele Unite nu depind de Rusia sau de Iran pentru aprovizionarea cu energie. Prin urmare, Statele Unite pot urmări obiective mai abstracte, cum ar fi remodelarea balanţei de putere în Orientul Mijlociu. SUA s-au împotmolit în războaie în lumea musulmană în ultimii 17 ani şi la fel se întâmplă în continuare, iar, pentru a se retrage de acolo complet fără să vadă afirmarea unui alt Stat Islamic, este necesar să nu lase în urmă un vid de putere sau un hegemon regional în devenire. SUA estimează că Iranul ar putea fi un astfel de hegemon, iar administraţia americană acţionează dur împotriva Iranului pentru că nu crede că JCPOA, aşa cum a fost conceput acest acord, va descuraja aspiraţiile regionale ale Iranului sau obiectivul acestuia de a obţine arme nucleare.

Este o ciocnire ce are la bază interesele a două entităţi, fiecare cu perspective foarte diferite asupra lumii. Este de asemenea un semn a ceea ce va urma. SUA au militat pentru unitatea europeană în timpul Războiului Rece pentru că o Europă unită, cel puţin la vest de Cortina de Fier, se putea opune forţei sovietice. În prezent, Rusia, deşi încă puternică, nu mai este monstrul care a fost predecesoarea ei, iar SUA consideră că pot ţine piept în faţa Rusiei în Europa de Est fără a fi pe aceeaşi lungime de undă cu Bruxellesul în chestiunile majore. SUA mizează pe faptul că încă pot provoca pierderi mari Iranului chiar şi cu o UE recalcitrantă. Lucru adevărat, iar atragerea unor state membre ale UE de partea SUA cu siguranţă că ar accelera procesul. (SUA ar putea oferi exceptări limitate unor companii importante dacă estimează că acestea nu vor afecta obiectivul de ansamblu al sancţiunilor, ceea ce ar mai putea atenua nemulţumirea unor state membre ale UE.) Există însă şi limite cu privire la cât de des pot Statele Unite să ”meargă singure” în Orientul Mijlociu şi să obţină rezultate în acest mod - după cum istoria a arătat-o.

Totuşi, deocamdată aceste limite nu vor împiedica SUA să pună presiune pe Iran îngreunând afacerile companiilor europene acolo şi nici nu vor rezolva serioasele probleme economice ale Iranului - unde în fiecare zi apar noi semne ale instabilităţii politice. UE va trebui să aştepte până când se va elibera de dependenţa faţă de petrolul şi gazele ruseşti. De fapt, pentru SUA mai prioritar înaintea Rusiei este Iranul, cel puţin pentru moment. Uniunea Europeană nu este de acord, dar, deşi nu poate face mult mai mult decât un mare show al dezaprobării, ea speră că acest lucru va fi suficient pentru a determina SUA să-şi revadă priorităţile de îndată ce chestiunea iraniană ajunge la concluzia dorită de Washington, indiferent când s-ar putea întâmpla aceasta.

*** Articol scris de Jacob L. Shapiro

Publicat iniţial AICI

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission          

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.