Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dacă Germania doreşte ca parteneriatul strategic cu SUA să continue, atunci ea trebuie să devină un partener strategic.

Christian Hacke, un distins politolog german, a scris un important articol despre viitorul strategiei naţionale a Germaniei. El a reuşit să enunţe opţiunile Germaniei dintr-un punct de vedere german, dar şi să identifice teme de discuţie incomode pe care ţara sa trebuie să le abordeze. Cred, totuşi, că punctul de vedere american, chiar şi sub preşedintele Donald Trump, este mai complex şi mai sofisticat decât recunosc cei mai mulţi dintre europeni.

În acel articol, publicat în revista germană Circero, Hacke evocă printre posibilele evoluţii pentru Germania şi pe aceea de a deveni o putere nucleară autonomă. Este o sugestie care face din acest articol să fie unul important - deşi această discuţie a mai existat şi înainte, cel mai recent imediat după ce Trump a devenit preşedinte -, dar la fel de important este şi că articolul se axează preponderent pe Statele Unite. Dintr-o perspectivă mai largă, strategia naţională a Germaniei va fi răspunsul în faţa disponibilităţii Statelor Unite de a-şi continua politica internaţionalistă. Din acest punct începe discuţia.

Statele Unite nu au fost niciodată o putere izolaţionistă. De-a lungul istoriei, la fel cum  Germania s-a concentrat asupra Europei, mai ales asupra Franţei şi Rusiei, Statele Unite s-au concentrat asupra continentului american şi zonei Caraibelor. Hacke aminteşte de anii '20 şi '30, atunci când SUA au refuzat să se lase atrase în politica regională europeană, ca dovadă a izolaţionismului american. Dar nici atunci Statele Unite nu erau de fapt o putere izolaţionistă - întrucât erau implicate semnificativ în Asia şi Pacific. În anii '20, Washingtonul a negociat un acord naval cu Japonia, Marea Britanie, Franţa şi Italia. În anii '30 a ajutat China să reziste în faţa Japoniei, inclusiv prin trimiterea unor nave de patrulare şi avioane. Statele Unite aveau interese majore în Filipine şi au întreprins acţiuni semnificative împotriva Japoniei, pe măsură ce aceasta din urmă devenea tot mai activă, începând cu înarmarea chinezilor şi până la impunerea unui embargou împotriva Japoniei, care invadase Indochina. Povestea este mai amplă şi mai complexă, dar ideea este că în timp ce aliaţii (şi americanii care pledau pentru intervenţia în Europa) îl acuzau pe Roosevelt de izolaţionism, Roosevelt încerca să combată expansionismul japonez.

Aceasta este una dintre particularităţile gândirii europene despre Statele Unite: convingerea că SUA nu sunt implicate în Europa, nu sunt implicate în lume. Strategia naţională a SUA nu s-a rezumat niciodată la internaţionalism sau izolaţionism, ci s-a axat pe angajamente selective în regiunile unde SUA aveau interese. În perioada interbelică, Statele Unite şi-au apărat interesele în Asia şi zona Pacificului, în timp ce în cazul Europei au estimat că şi-ar fi asumat riscuri mari în schimbul unor avantaje puţine. Prudenţa, nu izolaţionismul, l-a ghidat pe Roosevelt.

Nici sub Trump Statele Unite nu sunt absente în lume. Ele caută să-şi redefinească relaţiile comerciale cu Mexicul şi Canada, care formează principalul lor bloc comercial, precum şi cu majoritatea celorlalte puteri comerciale majore, inclusiv Europa. Şi pe plan militar Statele Unite sunt departe de a se izola. Au evitat recent un război cu Coreea de Nord. U.S. Navy este permanent activă în mările Chinei de Est şi de Sud. Forţele americane rămân angajate în lupte în Afganistan, Siria şi în mai multe ţări sahariene. SUA au desfăşurări active în România şi Polonia şi cooperează cu statele baltice.

Sute de mii de soldaţi americani au fost desfăşuraţi în războaie în ultimii 17 ani. În niciunul dintre aceste conflicte, sau în potenţiale conflicte, Germania nu a jucat un rol strategic. Este adevărat că 50 de soldaţi germani au murit în Afganistan, dar dispozitivul german desfăşurat acolo, alcătuit din detaşamente relativ mici şi cu reguli de angajament care le limitează sever rolul, este o excepţie. Trupele germane desfăşurate prin rotaţie în Polonia şi România nu constituie o capabilitate strategică. În cazul izbucnirii unui conflict, Germania nu ar avea capacitatea de a-şi aduce o contribuţie strategică.

Aceasta se datorează în parte faptului că Germania s-a bazat pe SUA şi NATO pentru a-şi asigura securitatea şi de asemenea pe faptul că lumea Germaniei este mult mai mică decât cea a Statelor Unite - şi mai puţin periculoasă, cel puţin deocamdată. Indiferenţa americanilor faţă de Germania nu izvorăşte din politica internă, ci din convingerea că a trecut un sfert de secol de la căderea Uniunii Sovietice. Dar situaţia strategică a Europei s-a schimbat total. Ea atârnă de o construcţie instituţională, NATO, care şi-a pierdut relevanţa. Existenţa NATO şi după terminarea Războiului Rece le-a permis europenilor să dedice mai multe resurse dezvoltării economice - lucru la care ei nu vor nicidecum să renunţe, dar căruia Trump este hotărât să-i pună capăt.

Hacke susţine că Statele Unite renunţă la îndelungatul lor angajament internaţionalist în Europa. Însă NATO este o alianţă militară. Pentru a fi într-o alianţă militară trebuie să ai o armată. Iar Germania nu are cu adevărat una, după cum remarcă Hacke. Mai mult, nu este clar dacă angajamentul Germaniei faţă de alianţă este necondiţionat. Am vorbit recent cu experţi în securitate naţională din Europa şi SUA. Am adus în discuţie faptul că dacă SUA ar fi nevoite să-şi deplaseze rapid trupe către frontiera Europei de Est, atunci vor trebui să treacă prin bazele militare din Germania. Am întrebat dacă germanii vor permite libera trecere a forţelor americane. Răspunsurile au variat de la ”probabil” la ”nu ştiu”. Presupun că o vor permite, dar ideea că ar apărea o asemenea întrebare şi răspunsul pentru ea ar fi mai puţin decât un ”desigur” spus în mod hotărât indică o lipsă de încredere în Germania.

Din punctul de vedere al Americii, în contextul numeroaselor sale probleme regăsite în Asia, o structură de alianţe în Europa care să depindă de SUA pur şi simplu nu corespunde nevoilor strategice ale SUA. Mai mult, după cum au demonstrat-o comentariile lui Trump despre Muntenegru, SUA văd tot mai mult NATO ca pe o potenţială obligaţie. Atunci când Muntenegru a fost primit în NATO, în iunie 2017, Statele Unite au devenit obligate din punct de vedere legal să garanteze securitatea unei ţări dintr-o regiune unde un conflict este mereu posibil. Este o obligaţie ce revine fiecărui membru al NATO, dar SUA ar suporta cea mai mare parte a costului. Date fiind toate celelalte interese ale Statelor Unite, nu ar fi prudent ca ele să se expună şi în Balcani prin obligaţii ce decurg din tratate, mai ales dacă cea mai mare parte a restului Europei, în special Germania, ar fi incapabilă să-şi onoreze obligaţiile înscrise în aceleaşi tratate. În schimb, Europa consideră orice solicitare pentru o ajustare a NATO drept o trădare a angajamentului american faţă de securitatea europeană.

Nu este clar dacă din punct de vedere strategic SUA şi Germania mai au nevoie una de cealaltă. Ele au relaţii economice. Statele Unite ar fi de acord ca Germania să le ofere sprijin în problemele strategice americane, dar germanii nu au nevoie de acest risc. Germanii doresc un angajament american, limitat la Europa şi care să nu se bazeze pe forţă.

Problema nu este doar relaţia Americii cu Germania, ci şi relaţia Germaniei cu America. Dacă ceea ce Germania doreşte sunt garanţiile şi capabilităţile americane, dar fără capabilităţi germane - şi în consecinţă fără ca Germania să fie nevoită să ofere propriile ei garanţii - relaţia se va atrofia şi în final se va stinge. Dacă Germania doreşte ca parteneriatul strategic cu SUA să continue, atunci ea trebuie să devină un partener strategic. Ea trebuie să sprijine cumva SUA la nivel global şi să aibă forţa de a face acest lucru. Nu este însă clar dacă aşa ceva ar corespunde intereselor Germaniei.

Toate acestea au puţin de-a face cu personalităţile sau cu dorinţele lui Trump ori ale cancelarului Angela Merkel. Statele Unite au erupt în afara propriului lor continent, în timp ce Germania şi-a săpat propriul adăpost. Aceasta explică modul lor foarte diferit de a vedea lumea.

 

*** Articol scris de George Friedman

Publicat iniţial AICI

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission  

         

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.