COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 65...75 km/h, iar la peste 1800 metri rafalele vor atinge 90 - 100 km/h in Județul Braşov, Județul Sibiu, Județul Sibiu; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului ce vor atinge la rafală 90-100 km/h in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze la rafală care vor atinge local 55...65 km/h și izolat 80 km/h, iar la peste 1800 m în județele Hunedoara și Caraș-Severin, vor fi rafale de 90...100 km/h in Județul Caraş-Severin, Județul Timiş, Județul Hunedoara; COD GALBEN: 18-11-2019 Intre 06:00 si 12:00 se va semnala intensificări ale vântului, temporar cu viteze la rafală de 90...110 km/h in Județul Argeş, Județul Prahova, Județul Dâmboviţa;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pentru SUA, Ucraina este importantă. Pentru Rusia, Ucraina este totul.

 

În anul 2001 preşedintele George W. Bush s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la un summit în Slovenia. După summit, Bush a spus că l-a ”privit în ochi” pe Putin şi a văzut astfel o ”parte din sufletul său”. Către sfârşitul preşedinţiei Bush, Rusia a invadat Georgia, iar SUA instalau baterii antirachetă în Polonia. În anul 2009, la începutul primului mandat al preşedintelui Barack Obama, secretarul de stat Hillary Clinton i-a dat ministrului rus de externe Serghei Lavrov un buton de reset pentru a inaugura o nouă eră în relaţiile americano-ruse. Spre sfârşitul preşedinţiei lui Obama, Rusia a invadat Crimeea şi sprijinea regimul lui Bashar al-Assad în Siria. Săptămâna trecută, preşedintele american Donald Trump s-a întâlnit cu Putin la Helsinki, într-o tentativă de a îmbunătăţi relaţiile despre care preşedintele rus a spus că sunt sunt ”mai rele ca pe vremea Războiului Rece”. O întrebare pe care nimeni nu o pune este : ”Cum vor arăta relaţiile americano-ruse spre sfârşitul administraţiei Trump ? 

 

O Rusie claustrofobică 

 

Timp de peste o sută de ani, problema expansiunii ruse în estul Europei a dominat gândirea strategică americană. Statele Unite au intrat în Primul Război Mondial în parte şi din cauza revoluţiei ruse. Să-i fi fost permisă Germaniei o poziţie dominantă pe continentul european ar fi fost de neconceput - la fel cum ar fi fost şi crearea unui vid de putere pe care Uniunea Sovietică l-ar fi putut umple. În al Doilea Război Mondial, vidul de putere nu mai putea fi evitat - SUA aveau nevoie de ajutorul sovietic pentru a-i învinge pe germani. Preţul a fost cedarea destinului Europei de Est către Rusia. De fapt, confruntarea din jurul Cortinei de Fier a fost adevărata primă linie a Războiului Rece - nu Coreea, nici Vietnamul sau Orientul Mijlociu. 

 

Atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit a existat speranţa că această îndelungată confruntare între principalii doi actori globali va fi în final lăsată la o parte. Dar speranţa nu a putut schimba realitatea strategică a relaţiei americano-ruse. Statele Unite au fost nerăbdătoare să primească statele foste comuniste din estul Europei în ordinea mondială liberală - o ordine mondială care a triumfat asupra comunismului - parţial datorită faptului că se puteau face mulţi bani în fostele state comuniste, iar mediul de afaceri occidental dorea aceşti bani. Dar Statele Unite au văzut de asemenea o oportunitate de a bloca astfel din faşă orice aspiraţii ale Federaţiei Ruse în regiune, prin crearea unei zone tampon prooccidentale între Europa şi Rusia. 

 

Prin urmare, Rusia a început imediat să sufere de claustrofobie. Pentru că fără controlul rusesc asupra Europei de Est, Napoleon şi Hitler ar fi putut să cucerească Rusia. Deposedarea Rusiei de această regiune ar echivala cu deposedarea Statelor Unite de oceane. 

 

Pierderea controlului a fost cea care parţial a condus la afirmarea lui Vladimir Putin ca noul ţar a Rusiei. Corupţia şi lipsurile economice de la sfârşitul anilor '90 au jucat de asemenea un rol semnificativ. Putin a reprezentat (şi încă reprezintă) nevoia ordinii acasă şi a puterii în exterior. Preşedinţii americani au venit şi au plecat, dar Putin a rămas, iar aceasta nu este o coincidenţă. Federaţia Rusă nu era structurată în aşa fel încât să poată profita de pe urma ordinii mondiale create de SUA, iar scurtul experiment al Rusiei ca democraţie liberală a făcut acest lucru să fie foarte clar. Există o opoziţie împotriva lui Putin în interiorul Rusiei, dar teama revenirii la instabilitatea de dinaintea lui Putin este mult mai mare decât nemulţumirea faţă de cum s-a comportat regimul acestuia. 

 

Administraţiile americane succesive au încercat să fie conciliante faţă de Rusia - şi au eşuat spectaculos. Administraţia Obama a eşuat nu atât din cauza a ceea ce a făcut, ci din cauza modului în care a reacţionat în faţa unui eveniment imprevizibil - revoluţia de pe Maidan, care l-a înlăturat de la putere pe preşedintele pro-rus al Ucrainei. Se pare ca pe Maidan a fost sădită sămânţa unei confruntări ruso-americane mai serioase. Pierderea unor state est-europene precum Polonia sau Ungaria ca zonă tampon era ceva, dar pierderea Ucrainei, ce are graniţă cu Rusia şi este legată cultural de Rusia, este deja prea mult. În pofida tuturor eforturilor lui Putin de a preveni orientarea Ucrainei către Vest, Putin a rămas doar cu Crimeea (o gaură neagră financiară pentru un guvern care oricum nu se scaldă în bani) şi cu două rebeliuni separatiste în estul Ucrainei. De fapt, Putin nu a reuşit să se achite de principala îndatorire a unui preşedinte: să apere interesele Rusiei în Europa. El nu a uitat acest lucru, mai ales că niciun lider rus nu poate să rămână mult timp la putere dacă în teritorii tampon esenţiale apar brusc trupe NATO şi arme americane performante. 

 

Ucraina este o problemă pe care Rusia nu o poate rezolva prin forţă, cel puţin nu acum. Dintr-o perspectivă militară, Rusia ar putea probabil să înfrângă forţele ucrainene, însă ar fi un efort extrem de costisitor. Iar ocuparea unui teritoriu după cucerirea lui ar fi o altă acţiune riscantă. Cu cât forţele ruse se extind mai mult către vest, cu atât mai dificilă va fi pentru ele să păstreze teritoriul. Nemaivorbind de durele sancţiuni economice care inevitabil ar urma. Chiar dacă SUA şi aliaţii lor nu intervin, nu este clar dacă Rusia ar fi capabilă să repete succesul din Georgia, pentru că Ucraina este o ţară mult mai mare şi cu vecini mai îngrijoraţi. 

 

Prin urmare, Rusia nu îşi poate permite să fie instigatorul. Orice agresiune rusească i-ar uni pe adversarii Rusiei, ceea ce Moscova nu îşi poate permite în acest moment. Rusia poate în schimb să câştige timp. Ea trebuie să-şi reconstruiască şi să-şi modernizeze forţele armate. Trebuie de asemenea să-şi relaxeze povara financiară - chiar dacă aceasta înseamnă atacarea celei de-a treia redute a politicii ruse, şi anume reforma sistemului de pensii. Iar pentru a-şi ţine adversarii la distanţă, Rusia trebuie să creeze diviziuni în interiorul lumii occidentale. 

 

Ucraina este totul

 

Însă această strategie poate da rezultate numai dacă ameninţările la graniţele Rusiei par să fie sub control şi Moscova pare să poată manevra interesele de securitate ale Rusiei. Şi nu există vreun alt loc decât Ucraina unde acest demers este acum mai subtil şi mai important. Este imposibil de aflat ce au discutat Trump şi Putin la întâlnirea lor de la Helsinki, dar nici nu este nevoie să aflăm ce au discutat pentru a şti ce este în mintea lui Putin - pentru că este exact ceea ce ar fi în mintea oricărui alt lider rus în aceeaşi situaţie. Ucraina basculează către Vest, iar alegerile prezidenţiale ucrainene vor fi în martie 2019.

 

Conform sondajelor, Iulia Timoşenko, fost premier şi adversară înverşunată a fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, este favorită (deşi mai sunt opt luni până la alegeri şi sondajele efectuate în Ucraina nu sunt cele mai de încredere). Dar indiferent cine va ieşi învingător, Rusia nu poate permite ca un candidat puternic pro-occidental să preia puterea la Kiev. Ce convingeri politice ar putea avea un asemenea candidat este imposibil de anticipat. Ar putea fi un candidat populist care sprijină intrarea în UE şi NATO pentru a proteja Ucraina de intenţiile revanşarde ale Rusiei - dorind în esenţă să renunţe la suveranitatea ţării într-un aspect pentru a o prezerva sub un alt aspect. În orice situaţie, dacă se întâmplă ceva de acest fel, Rusia se va confrunta cu o alegere dificilă şi, judecând după dispunerea forţelor ruse pe teren la ora actuală, Rusia se pregăteşte pentru evoluţii neprevăzute. 

 

Sau poate că va fi ales un candidat acceptabil pentru Rusia, iar în acest caz Rusia va continua să încerce să câştige timp. Într-un asemenea scenariu, Rusia va repara treptat pagubele create în anul 2014, când a oferit bani, susţinere politică sau chiar resurse vocilor pro-ruse din Ucraina, care au în continuare o pondere semnificativă în această ţară. Dar chiar şi o victorie a unui candidat pro-occidental poate fi tolerabilă pentru Moscova atât timp cât Ucraina menţine o relaţie pragmatică cu Rusia şi nu devine vădit ostilă faţă de Moscova şi faţă de interesele acesteia. 

 

La întoarcerea de la Helsinki, Trump a încercat să-şi justifice comentariile la o conferinţă de presă pentru audienţa sa internă. Putin, în schimb, a avertizat, la o întâlnire cu ambasadorii ruşi, asupra riscurilor serioase ale unei escaladări în sud-estul Ucrainei. El a lăsat de asemenea să se scurgă în presă o propunere pe care i-ar fi făcut-o lui Trump la Helsinki despre un referendum în estul Ucrainei pentru a soluţiona acel conflict îngheţat. (Scurgerea informaţiei a inclus şi detalii despre un acord al lui Putin de a nu discuta public planul, astfel încât Trump să-l poată mai întâi examina singur.) Pentru SUA, Ucraina este importantă. Pentru Rusia, Ucraina este totul. Rusia poate accepta statu quo-ul actualului conflict îngheţat, dar aceasta nu poate fi o stare a lucrurilor permanentă şi Rusia nici nu poate tolera să fie vizibil vreun nou semn al ei de slăbiciune în această chestiune. Acesta va fi centrul de gravitate al relaţiilor americano-ruse pentru perioada rămasă din preşedinţia Trump.

 

Atât timp cât SUA şi Rusia se află în competiţie în Europa de Est - şi sunt puţine semne că ar putea fi schimbat cursul a peste un secol de istorie - niciun summit, vreun buton de reset sau o privire adâncă în ochii lui Putin nu vor schimba natura relaţiilor americano-ruse.

 

*** Articol scris de Jacob L. Shapiro

 

Publicat iniţial AICI

 

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission
    

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.