Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Toate doctrinele prezidenţiale reprezintă un obiectiv consistent impus de necesitate.

 

O doctrină este modul în care un preşedinte este obligat să conducă politica externă în contextul realităţii în care el se regăseşte. Uneori, preşedinţii îşi stabilesc propriile lor doctrine de politică externă. Alteori, observatorii remarcă un tipar coerent în politica externă a unui preşedinte şi îi enunţă doctrina. În ambele cazuri, doctrinele ar trebui să fie văzute nu ca sclipiri de geniu sau decizii ce decurg din voinţa preşedintelui, ci ca acţiuni ce îi sunt impuse şi dictate de realitate. 

 

Doctrina Truman s-a conturat în anul 1948. Dată fiind ameninţarea sovietică la adresa Turciei şi Greciei, preşedintele Harry Truman a anunţat, ca principiu general, că se angajează să sprijine naţiunile libere împotriva comunismului. Statele Unite nu puteau accepta o Europă dominată de sovietici, din cauza ameninţării pe termen lung pe care aceasta ar fi reprezentat-o. Statele Unite nu aveau capacitatea de a lansa un război convenţional împotriva sovieticilor, prin urmare au fost forţate să aplice o strategie a îngrădirii (containment). Turcia, în special, era indispensabilă într-o asemenea strategie, întrucât Bosforul bloca accesul sovieticilor către Mediterana. Aşadar, Statele Unite erau nevoite să apere porturile Turciei şi ale Greciei. A fost o doctrină impusă de necesitate.

 

Doctrina Nixon a apărut în anul 1969, când preşedintele Richard Nixon a anunţat că SUA vor oferi sprijin şi protecţie aliaţilor săi, însă cu menţiunea că aceşti aliaţi trebuie să se bazeze în primul rând pe resursele lor proprii pentru a-şi asigura securitatea. Întrucât Statele Unite erau împotmolite în Vietnam, disponibilitatea forţelor americane de a-şi apăra aliaţii era limitată, cu excepţia unor circumstanţe extreme. 

 

Barack Obama nu şi-a definit vreodată o doctrină, dar unii observatori au văzut în acţiunile sale o politică coerentă de reducere a implicării militare a SUA în Orientul Mijlociu şi diminuarea ostilităţii între SUA şi lumea islamică. Pe plan militar, Statele Unite nu reuşeau să câştige războaiele lor în lumea islamică, astfel că limitarea ambiţiilor americane acolo părea necesară. 

 

Toate doctrinele prezidenţiale reprezintă un obiectiv consistent impus de necesitate. Aceasta nu înseamnă că toţi preşedinţii vor fi capabili să-şi implementeze cu succes doctrina. Truman a reuşit. Nixon nu şi-a testat niciodată doctrina acolo unde era cel mai important, adică în Europa şi Asia de Est. Doctrina Obama s-a lovit atât de fricţiuni cât şi de inerţia războaielor lansate. Unele doctrine sunt criticate acasă şi în străinătate. Doctrina Truman a fost văzută pe plan intern ca o asumare prea mare a responsabilităţii pentru securitatea aliaţilor şi pe plan extern ca o impunere a unei Americi imperiale. Nixon a fost criticat de unii că impunea o abordare marcată de slăbiciune şi de alţii că era incapabil să gestioneze problema Vietnamului. Politica externă a lui Obama a fost criticată în SUA pentru că ar fi capitulat în faţa lumii islamice şi de puterile externe pentru că ar fi fost izolaţionistă şi lipsită de o strategie în relaţiile cu aliaţii esenţiali.

 

Deşi doctrinele sunt determinate de necesităţi externe, aceasta nu înseamnă că toate acţiunile preşedinţilor sunt determinate doar de circumstanţe. Există un anumit grad de hazard în toate acţiunile, şi nu doar în cele ale preşedinţilor. Totuşi, aceasta nu înseamnă că principalul mobil al politicilor unui preşedinte este reprezentat de circumstanţele în care el se regăseşte, iar cu cât o acţiune este mai puţin importantă cu atât este mai probabil ca ea să nu fie supusă constrângerilor. 

 

Pe baza acestui cadru doresc să examinez agenda de politică externă a lui Trump. Doctrina Trump poate fi rezumată printr-o politică de dezamorsare a unor situaţii ce ar putea necesita acţiune militară şi în locul ei angajarea într-o politică economică ofensivă, fără ca în general să se ţină cont de opiniile venite din exterior. 

 

La fel ca doctrinele preşedinţilor de dinainte, cea a lui Trump este dictată de provocările aflate în prezent în faţa Statelor Unite. SUA au trimis în lume forţe militare numeroase. S-au angajat în confruntări în Orientul Mijlociu şi s-au desfăşurat în Polonia şi România pentru a contracara potenţiale mişcări ruseşti. US Navy este implicată în operaţiuni necombatante în Marea Chinei de Sud. Iar forţele americane rămân pregătite să atace Coreea de Nord dacă ar fi necesar. Capabilităţile militare americane sunt răspândite prin lume, au fost desfăşurate în numeroase spaţii, iar aceasta creează o problemă. Statele Unite nu pot susţine lupte intense în toate aceste teatre de operaţiuni simultan. Izbucnirea unui război într-un teatru de operaţiuni ar reduce capacitatea militară americană într-un alt teatru, crescând probabilitatea ca o altă putere să profite de pe urma acestui punct slab. Dată fiind multitudinea situaţiilor potenţiale de confruntare, precum şi dispersia largă a forţelor americane, evitarea confruntării militare este esenţială. 

 

Prin urmare, singurul răspuns eficient în faţa acestor crize este diplomaţia. Să vedem cazul crizei nord-coreene. SUA puteau răspunde Phenianului pentru dezvoltarea armelor nucleare printr-una din trei modalităţi: lansarea unui război, acceptarea pasivă a situaţiei sau negocierea. Trump a ales singura opţiune pe care putea s-o aleagă, aceea de a încerca să ajungă la o anumită înţelegere cu Coreea de Nord. În cazul Rusiei, Trump a avut o paletă de opţiuni similară: agresivitatea, pasivitatea sau diplomaţia. Având însă în vedere implicarea Rusiei în Siria, un spaţiu unde şi SUA sunt angajate militar, precum şi ameninţarea potenţială la adresa Europei de Est şi Caucazului, Trump a trebuit să ia drumul diplomaţiei, fapt care explică întâlnirea lui cu Vladimir Putin. 

 

În acest stadiu, intrarea într-un război este o opţiune periculoasă pentru SUA. Lansarea unor ameninţări directe este de asemenea inacceptabilă, întrucât intenţiile adversarilor săi sunt într-o anumită măsură imprevizibile. Soluţia este menţinerea prezenţei şi evitarea confruntărilor militare prin angajarea unor negocieri extinse în urma cărora s-ar putea obţine ceva, sau să nu se obţină nimic, dar care diminuează ameninţarea militară. 

 

Pe frontul economic şi comercial peisajul este foarte diferit. În cazul SUA exporturile reprezintă un procent relativ mic din PIB. Există sectoare care depind mai mult decât altele de comerţul internaţional, dar în cea mai mare parte economia americană nu este foarte dependentă de exporturi. Însă alte ţări depind foarte mult de exporturi. Iar Trump consideră că regimul de liber schimb promovat în perioada postbelică nu este avantajos pentru Statele Unite. El este de asemenea constrâns de interesele nucleului său de alegători, care l-au votat în parte şi datorită promisiunilor sale că va înăspri abordarea la capitolul comercial. Cum Statele Unite trebuie deocamdată să fie reţinute pe plan militar, instrumentele economice pot ajuta la conturarea unei relaţii cu puteri adverse, precum China. 

 

Desigur că această politică a presiunii economice a agravat şi mai mult tensiunile cu alte ţări şi a afectat reputaţia Statelor Unite în lume. Nu este ceva nou. Încă din timpul războiului din Vietnam, şi chiar din al Doilea Război Mondial, Statele Unite au fost acuzate pentru numeroase politici. Însă nu este clar dacă opinia publică globală are un efect de durată. Prin urmare, Trump a ales să fie indiferent în faţa opiniei publice globale, ceea ce ar putea fi oricum doar preferinţa sa personală. Însă dacă el încearcă să reducă presiunea militară prin aplicarea presiunii economice, ar trebui să ne aşteptăm ca acţiunile sale să provoace o ostilitate cel puţin la fel de intensă ca aceea provocată în trecut de acţiunile militare. 
    

O doctrină nu trebuie neapărat să funcţioneze pentru a fi o doctrină. Un preşedinte nu trebuie neapărat să fie conştient de consistenţa şi logica poziţiei pe care o exprimă. Politicile sale pot fi orientate de o strategie, dar nevoia pentru această strategie derivă din realitate. Atunci când Trump şi-a preluat mandatul, probabil el nu s-a aşteptat ca după primul an al preşedinţiei sale să îl viziteze pe Kim Jong-un. Însă evenimentele l-au obligat să o facă. Este posibil ca Trump să fi dorit impunerea de taxe vamale împotriva Chinei încă de dinainte să fie învestit. Însă a făcut acest lucru ca urmare a realităţii care i s-a prefigurat. Indiferent dacă aceste acţiuni au fost sau nu planificate doar de preşedinte, există o logică în modul în care Trump manevrează politica externă. 

 

Iar acest lucru nu este întru-totul diferit de modul cum au procedat alţi preşedinţi sau lideri mondiali. Ei vin la preluarea funcţiei cu politici care sunt pur şi simplu lucruri pe care doresc să le facă. Apoi sunt loviţi de realitate, renunţă la politici şi încep să acţioneze tactic. Dacă lumea este coerentă, atunci şi acţiunile în perspectivă capătă o coerenţă. Aceasta este realitatea din care decurge o doctrină. În cazul lui Trump, această doctrină presupune diminuarea riscurilor militare, folosirea instrumentelor de presiune economică şi ignorarea părerilor exprimate de alte guverne şi de opinia publică globală. Preşedintele poate reacţiona numai în faţa situaţiei care îi este prezentată şi din acest punct se stabileşte doctrina sa. 

 

Articol scris de George Friedman

 

Publicat iniţial AICI

 

Copyright 2018 Geopolitical Futures, LLC. Reprinted with permission

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.