Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Renumitul actor, regizor şi producător Kirk Douglas (numele real Issur Danielovitch Demsky) s-a născut la 9 decembrie 1916, la Amsterdam, New York. De când era copil s-a afirmat în activităţile sportive (în special lupte libere) şi artistice, plăcându-i în special să joace şi să ''pună în scenă''.

Şi-a luat licenţa în litere la Universitatea din St. Lawrence. După licenţă a plecat la New York, unde a obţinut un loc în Academia Americană de Artă Dramatică şi unde a rămas până în 1939, potrivit site-ului CineMagia - www.cinemagia.ro.

 


''Singurul lucru din viaţa mea pe care l-am ştiut mereu, care a fost mereu constant, a fost dorinţa de a deveni actor. Am ştiut de mic că vreau să devin actor, din clasa a doua. Am jucat într-o piesă, unde am avut rolul unui cizmar. Tatăl meu, care n-a fost interesat de actorie, a fost prezent, în spate, eu nu am ştiut. Nu am uitat niciodată acel moment'', a mărturisit actorul într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter.

În 1941 s-a reîntors la Academie, şi tot atunci şi-a început cariera pe Broadway. Curând a fost chemat să-şi satisfacă serviciul militar în cadrul Armatei Statelor Unite, unde a stat în perioada 1942-1943, după care a revenit pe Broadway. S-a întors la New York şi în casa unei prietene a cunoscut-o pe Diana Dill, o frumoasă actriţă-model care din 1943 i-a devenit soţie şi cu care a avut doi băieţi: Michael şi Joel. Michael Douglas a urmat cariera tatălui, devenind un mare actor.

La 30 de ani şi cu o faimă câştigată pe Broadway, Lewis Milestone l-a propus ca june-prim în filmul ''The Strange Love of Martha Ivers'', unde se dovedeşte a fi o revelaţie. În 1949, a interpretat un pugilist în filmul ''The Champion'', regizat de M. Robson, unde pentru interpretarea sa a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun actor. Actorul s-a făcut cunoscut şi prin caracterul său temperamental.

 


În 1951, Diana Douglas a solicitat divorţul de Kirk, dar au rămas în relaţii amicale, actorul asigurându-i o rentă substanţială. În 1954 s-a recăsătorit cu Anne Buydens, cu care a avut doi copii - Peter şi Eric.

Multe dintre filmele în care a jucat sunt istorice, dar cel mai celebru rol al său rămâne cel din ''Spartacus'', regizat de Stanley Kubrick, unde a jucat cu un alt mare actor - Peter Ustinov.

Un rol la fel de important a fost cel din ''Lust for Life'' (1956) pentru care a fost nominalizat a treia oară la Oscar pentru interpretare. În acest film a jucat rolul pictorului Vincent Van Gogh şi a evoluat alături de un alt mare actor, Anthony Quinn.

În bogata şi lunga sa carieră, a jucat în peste 90 de filme, faima sa fiind comparabilă cu a unor actori ca Sir Laurence Olivier sau Anthony Quinn. A fost regizor în numeroase filme.

În 1991 a supravieţuit unui accident de elicopter, în 1994 a avut o tromboză care i-a provocat serioase probleme psihomotrice, iar în 1996 a suferit un accident vascular cerebral, care l-a lăsat cu dificultăţi de vorbire.

 


Marele actor Kirk Douglas a murit la 5 februarie 2020, la vârsta de 103 ani.

Kirk Douglas a primit o stea pentru film, în partea de nord, aria 6200, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood, precizează site-ul CineMagia - www.cinemagia.ro. A primit şi un Oscar pentru 50 de ani de carieră, statueta fiindu-i înmânată de regizorul Steven Spielberg. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.imdb.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.