Poeta Agatha Grigorescu-Bacovia, soţia poetului George Bacovia, s-a născut la 8 martie 1895.

Licenţiată a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1927), debutează în revista "Scena" (1918), cu poemul în proză ''Când n-oi mai fi'', iar editorial, în 1923, cu volumul de poezii "Armonii crepusculare", potrivit ''Dicţionarului general al literaturii române'' (Editura Univers Enciclopedic, 2005). După absolvirea studiilor superioare, s-a dedicat unei cariere didactice (1927-1950), colaborând, totodată, la numeroase reviste, ca "Viaţa nouă", "Ateneul cultural", "Orizonturi noi", "România literară" etc.

Agatha Grigorescu-Bacovia a scris o poezie simbolistă delicată, abordând motive precum: lăcrimioare ''fanate'', crini ''în agonie", mirt, camelii, criptă, statui, răsăriri de stele, claviaturi de fildeş, ondulări eterizate etc, pentru a intra apoi sub influenţa poeziei bacoviene, până la preluarea timbrului acesteia în propriul registru, potrivit ''Dicţionarului Scriitorilor Români'' (1998). Scrierile delicate ale poetei sunt, astfel, autobiografice, având şi o puternică tonalitate bacoviană: versurile din "Muguri cenuşii" (1926), "Pe culmi de gând" (1934), "Lumină" (1965), "Cu tine, noaptea" (1969), "Şoaptele iubirii" (1979). "Terase albe", volum publicat în 1938, prezintă o vacanţă petrecută la Balcic, alături de sculptoriţa Cecilia Storck, descrierile de aici dobândind valoarea unor poeme în proză.

Autoare a unor lucrări de memorialistică, Agatha Grigorescu-Bacovia se dedică memoriei soţului ei, reunind, sub titlul ''Poezie sau destin'', un adevărat ciclu memorialistic, în care, pe baza amintirilor proprii, dar şi a unor documente şi însemnări manuscrise, a reconstituit viaţa lui George Bacovia, precum şi pe a sa alături de acesta: "Bacovia. Viaţa poetului" (1962), "Viaţa poetei" (1971), "George Bacovia. Ultimii săi ani" (1981).

Agatha Grigorescu-Bacovia a murit la 12 octombrie 1981. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Irina Giurgiu)