Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Poeta Agatha Grigorescu-Bacovia, soţia poetului George Bacovia, s-a născut la 8 martie 1895.

Licenţiată a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1927), debutează în revista "Scena" (1918), cu poemul în proză ''Când n-oi mai fi'', iar editorial, în 1923, cu volumul de poezii "Armonii crepusculare", potrivit ''Dicţionarului general al literaturii române'' (Editura Univers Enciclopedic, 2005). După absolvirea studiilor superioare, s-a dedicat unei cariere didactice (1927-1950), colaborând, totodată, la numeroase reviste, ca "Viaţa nouă", "Ateneul cultural", "Orizonturi noi", "România literară" etc.

Agatha Grigorescu-Bacovia a scris o poezie simbolistă delicată, abordând motive precum: lăcrimioare ''fanate'', crini ''în agonie", mirt, camelii, criptă, statui, răsăriri de stele, claviaturi de fildeş, ondulări eterizate etc, pentru a intra apoi sub influenţa poeziei bacoviene, până la preluarea timbrului acesteia în propriul registru, potrivit ''Dicţionarului Scriitorilor Români'' (1998). Scrierile delicate ale poetei sunt, astfel, autobiografice, având şi o puternică tonalitate bacoviană: versurile din "Muguri cenuşii" (1926), "Pe culmi de gând" (1934), "Lumină" (1965), "Cu tine, noaptea" (1969), "Şoaptele iubirii" (1979). "Terase albe", volum publicat în 1938, prezintă o vacanţă petrecută la Balcic, alături de sculptoriţa Cecilia Storck, descrierile de aici dobândind valoarea unor poeme în proză.

Autoare a unor lucrări de memorialistică, Agatha Grigorescu-Bacovia se dedică memoriei soţului ei, reunind, sub titlul ''Poezie sau destin'', un adevărat ciclu memorialistic, în care, pe baza amintirilor proprii, dar şi a unor documente şi însemnări manuscrise, a reconstituit viaţa lui George Bacovia, precum şi pe a sa alături de acesta: "Bacovia. Viaţa poetului" (1962), "Viaţa poetei" (1971), "George Bacovia. Ultimii săi ani" (1981).

Agatha Grigorescu-Bacovia a murit la 12 octombrie 1981. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.