Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

An de an, la 21 noiembrie, este marcată Ziua mondială a televiziunii (World Television Day).

În 1996, prin Rezoluţia 51/205 din 17 decembrie, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a decis să proclame această dată drept Ziua mondială a televiziunii, recunoscând, astfel, influenţa tot mai mare a televiziunii asupra procesului decizional, precum şi rolul pe care acest mijloc de comunicare îl joacă în viaţa noastră, se arată pe site-ul ONU, www.un.org. Televiziunea aduce în atenţia publicului larg atât conflictele şi ameninţările la adresa păcii şi a securităţii, cât şi alte aspecte esenţiale, inclusiv problemele economice şi sociale.

Potrivit site-ului ONU, Ziua mondială a televiziunii nu este atât o celebrare a instrumentului, ci mai degrabă a filosofiei pe care televiziunea o reprezintă. În lumea contemporană, televiziunea este un simbol al comunicării şi al globalizării.

Comunicarea este una dintre problemele internaţionale majore. Într-o lume controlată de progresele tehnologiei, în care viaţa noastră de zi cu zi depinde de informaţii şi de comunicaţii, televiziunea continuă să aibă locul său, bine stabilit. Televiziunea, prin programele pe care le oferă, ne informează, ne distrează, ne instruieşte, ne influenţează stilul de viaţă.

Organizaţia Naţiunilor Unite este preocupată, din ce în ce mai mult, de marile probleme cu care se confruntă omenirea, iar prin intermediul televiziunii, unul dintre cele mai puternice mijloace de comunicare moderne, aceste probleme pot ajunge să fie cunoscute peste tot în lume.

În zilele de 21 şi 22 noiembrie 1996, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York, s-a desfăşurat primul Forum Mondial al Televiziunii. Evenimentul de atunci a reunit, sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite, personalităţi din domeniul mass-media, pentru a discuta despre importanţa tot mai mare a televiziunii într-o lume în schimbare, precum şi pentru a lua în discuţie modalităţi de sporire a cooperării. Aceasta este raţiunea pentru care, prin Rezoluţia 51/205, adoptată la 17 decembrie 1996, Adunarea Generală a decis să instituie 21 noiembrie ca Ziua mondială a televiziunii. Acest lucru a fost făcut ca o apreciere a impactului din ce în ce mai mare al televiziunii asupra procesului de luare a deciziilor. Televiziunea a fost, astfel, recunoscută ca un instrument important în informarea, direcţionarea şi mobilizarea opiniei publice, influenţa sa asupra politicii mondiale neputând fi negată. Totodată, prin Rezoluţia 51/205 din 17 decembrie 1996, statele membre au fost invitate să marcheze această zi prin încurajarea schimburilor internaţionale de programe de televiziune axate, printre altele, pe teme precum pacea, securitatea, dezvoltarea economică şi socială şi consolidarea schimburilor culturale.

Cu o istorie care a început în urmă cu aproximativ 100 de ani, televiziunea s-a dezvoltat în a doua jumătate a secolului al XX-lea şi este, şi astăzi, unul dintre cele mai populare mijloace de informare în masă. Prima emisiune de televiziune din România (un film pe peliculă, ce avea să semneze actul de naştere al Televiziunii publice române) a fost transmisă la 31 decembrie 1956, conform http://stiri.tvr.ro/. AGERPRES/(Documentare - Doina Lecea; editor: Irina Andreea Cristea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.