Republica Turcia (Türkiye Cumhuriyeti) sărbătoreşte Ziua naţională la 29 octombrie, ziua proclamării Republicii (în 1923).

Turcii, originari din Asia Centrală, au pătruns în Asia Mică în secolele IX - XII, notează volumul "Enciclopedia Statelor Lumii", 2016. Statul independent s-a constituit în urma unirii triburilor turcilor anatolieni de către Osman I (1281-1326). Până în 1354, când Murad I (1360-1389) a trecut în Europa, toate posesiunile bizantine au fost cucerite. În 1453, sultanul Mehmed al II-lea (1444-1446; 1451-1481) a cucerit Constantinopolul. În timpul următorilor sultani, până la jumătatea secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a devenit o mare putere, ajungând la apogeul expansiunii sale teritoriale.

În urma destrămării Imperiului Otoman, Republica Turcia a fost fondată la 29 octombrie 1923, de către Mustafa Kemal Atatürk, care a devenit primul preşedinte al Turciei moderne (1923-1938).

Victorioasă în războiul greco-turc din 1919-1922, Turcia a obţinut, prin Tratatul de la Lausanne (24 iulie 1923), revizuirea clauzelor Tratatului de pace de la Sevres (10 august 1920), căpătând configuraţia teritorială actuală.

Din iniţiativa preşedintelui Mustafa Kemal Atatürk a fost aplicat un amplu program de reforme vizând modernizarea vieţii economice, sociale şi politice (separarea statului de religie, introducerea sistemului juridic vest-european, adoptarea alfabetului latin, egalitatea în drepturi a femeii, crearea unei industrii naţionale etc).

De asemenea, a fost promovată o politică de neutralitate şi bună înţelegere cu toate statele. În 1934, Turcia a semnat cu România, Grecia şi Iugoslavia pactul Înţelegerii Balcanice. În cursul celui de-al Doilea Război Mondial, Turcia a rămas neutră până în februarie 1945, când a declarat război Germaniei şi Japoniei. După război, Turcia a fost inclusă în sistemul de alianţe vest-european; în 1952, devine membru NATO, în 1955, al Pactului de la Bagdad (din 1959 numit CENTO, dizolvat în 1979), în 1963, membru asociat al Uniunii Europene.

Cele două părţi, europeană şi asiatică, ale Turciei au condiţii naturale diferite. Partea europeană reprezintă 3% din teritoriul Turciei, potrivit volumului "Enciclopedia Statelor Lumii", 2005. Aceasta deţine două şiruri de munţi nu prea înalţi, Istranca Daglari (altitudine max. 1.031 m) şi Tekir Dag (sub 1.000 m), ce închid o câmpie drenată de râul Ergene, afluent al Mariţei/Meric Nehri.

Zona asiatică, 97% din teritoriul Turciei, cunoscută sub numele generic de Anatolia, cuprinde un podiş central rectangular relativ înalt (altitudine medie 900 m) înconjurat de lanţuri muntoase. În nord se află Munţii Pontici/Kuzey Anadolu Daglari, care separă, de-a lungul a 1.200 de km, podişul de litoralul Mării Negre. În sud sunt Munţii Taurus/Toros Daglari şi Antitaurus/Antitoros Daglari. Spre vest munţii sunt mai scunzi. Partea de est a Turciei este formată din Podişul Kars, dominat de conuri vulcanice enorme (Ararat/Buyuk Agri - 5.137 m, altitudinea maximă din Turcia).

În lungul ţărmurilor există înguste câmpii litorale, mai extinse în zonele de vărsare ale râurilor. Pe teritoriul Turciei îşi au izvoarele cele două mari fluvii ale Asiei de Sud-Vest, Tigrul/Dicle Nehri şi Eufratul/Firat Nehri, ultimul cu amenajări hidroenergetice importante.

Turcia dispune de un potenţial turistic deosebit, în care un loc important îl deţine turismul pentru cura heliomarină. Cu un sezon estival care ţine şase luni pe an şi cu deschidere la mările Mediterană şi Egee, Turcia este una dintre cele mai apreciate destinaţii de vacanţă pentru turişti din multe ţări.

Un traseu turistic deosebit este litoralul egeean, cu Izmir, ruinele Troiei, Bergama (anticul Pergam), Sart (anticul Sardes, capitala regatului lidian al lui Cresus), Efesul (cu vestigii elenistice, romane şi paleocreştine - biserica unde a slujit Sfântul Ioan Evanghelistul şi casa unde se pare că a locuit Maica Domnului), Bodrum (anticul Halicarnas, oraşul natal al lui Herodot şi capitala faimosului rege Mausol, cu un castel magnific al cavalerilor de Rhodos).

De asemenea, litoralul sudic (mediteranean) a devenit binecunoscut şi apreciat, cu renumita staţiune Antalya, Adana (cu un renumit muzeu arheologic şi podul de piatră construit de Hadrian), Antakya (vechea Antiohia).

În rândul centrelor turistice care atrag vizitatori se află şi Pamukkale, cu un relief carstic unic în lume (o cascadă pietrificată de cca. 100 m, stalactite); Capitala Ankara, cu Ogust Mabedi (templul lui August, secolul I), coloana lui Iulian (secolul al IV-lea), Mausoleul lui Kemal Atatiirk ş.a.

Apoi zona înconjurătoare Ankarei reprezintă un alt punct de interes, cu vestigiile de la Bogaz Kalc (vechea Hattuşaş, capitala statului hitiţilor) şi Yassihoyuk (vechiul Gordion, capitala regatului antic Frigia, unde Alexandru cel Mare a tăiat nodul "gordian"); Diyarbakir (cu o fortăreaţă gigant, ziduri de 5,5 km lungime), lacul Van (o adevărată mare interioară) şi muntele Ararat/ Biiyiik Agri (5.137 m).

În partea europeană se evidenţiază oraşul Edirne (Adrianopol), cu moscheile Selimiye (secolul al VI-lea), Yldirim (secolele XIV-XV) şi Beyazit II.

Numeroase obiective sunt incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO: Marea Moschee şi Spitalul din Divrigi (1985); situl arheologic Hattuşaş / Hattusha (1980); Hierapolis - Pamukkale (1988); zonele istorice ale oraşului Istanbul (1985); oraşul Safranbolu (1994); situl arheologic Troia (1998); situl arheologic Xanthos - Letoon (1988); Moscheea Selimiye şi Complexul său social; aşezarea neolitică Catalhoyuk (2012). AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Ruxandra Bratu)