Apariţia şahului în ţările române are mai multe ipoteze şi doar unele certitudini. Potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România - Volumul I, Bucureşti 2002, se presupune că şahul ar fi fost adus pentru prima oară, la noi, de invadatorii mongoli (tătari) pe la mijlocul veacului al XIII-lea. Mai logică ar fi varianta prin care jocul de şah ar fi fost introdus sub forma şatrandjului de către turci. Dar sigur este, prin cercetarea lexicală şi istoriografică, faptul că, în jurul anului 1700, în limba română figura termenul de "şatrandj", sinonim cu pătrăţelele tablei de şah (conform N. Iorga, L. Şeineanu, Em. Grigorovitza). Acest joc putea fi practicat în cercurile boiereşti sau chiar la curtea domnească.

În anul 1784 apare la Oradea un manual de şah în limba latină (Informaciones speculativae et practicae...), datorat monahului Ignat Ioan B. Balent. Aceasta ar fi a doua cale de intrare a şahului, cea vestică, pe teritoriul ţării noastre. Anterioară este, cu siguranţă, cea orientală, turcească, şi încă un argument filologic îndreptăţeşte această deducţie: în limba română veche, denumirea uneia dintre piesele şahului provine direct din limba persană. Nebunul se numea "fii" (pil - elefant, în persană) şi abia ulterior i s-a spus "fugar", "ofiţer" sau "nebun".

Mai trebuie avută în vedere şi o a treia poartă de pătrundere a şahului în mediul românesc, cea de nord-est, folosită de ruşi în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În 1838, în publicaţia "Alăuta românească", sub pana marelui cărturar Mihail Kogălniceanu, se face referire la "giocul şatrance" şi "pravilele şahului", iar în 1872, an important în istoriografia noastră şahistă, la Bucureşti apare prima carte de şah în limba română: "Amiculu Jocului de Schachu, Theoreticu şi Practicu", de A. Albin. Pe prima pagină, autorul îşi dedică lucrarea "Domnului Manolache Epureanu, fostu preşedinte al Consiliului de Miniştri". Autorul jucase în tinereţe, la Breslau (azi Wroclaw), împotriva celebrului maestru german Johannes Zukertort. Adolf Albin (1848-1920), cel care scrisese şi editase cartea, a fost şi el un maestru de renume, cu un remarcabil palmares. A adus prima victorie internaţională câştigând turneul de la Viena, din 1891. Este iniţiatorul unui sistem propriu de deschidere, "Contragambitul Albin", inclus în teoria deschiderilor.

Spre sfârşitul secolului se multiplică prezenţele româneşti pe eşichierul internaţional. Hercule A. Gudju, student român în Franţa, se remarcă la concursurile Cercului de şah de la Paris încă din anul 1880. Un alt român avea să strălucească în competiţii de mare anvergură, Gheorghe Marcu sau Marco (1863-1923), bucovinean din preajma Cernăuţiului, care devine maestru de forţă la Viena, unde îl imită pe Albin, câştigând în 1895 un puternic turneu.

Un eveniment memorabil are loc la 14 ianuarie 1890, la inaugurarea primului club de şah din România, la iniţiativa unui grup de jucători bucureşteni, în frunte cu Mauriciu Armand. Acesta începe, în 1896, publicarea unei prime rubrici şahiste de amploare în paginile revistei "Adevărul ilustrat". Personalităţi ale şahului autohton, în acea vreme, mai erau dr. Theodorescu, gral. C. Scheletti, Gr. Băleanu, V. Costin, actorii Matei Millo şi Petre Liciu, muzicianul L. Wiest. Cel din urmă fusese partenerul de şah al lui Mihai Eminescu, până în ultimul an de viaţă al acestuia. Câţiva dintre aceştia au fost imortalizaţi de condeiul bine ascuţit al lui I.L. Caragiale în schiţa "Şah şi mat", publicată în 1898. Aceasta a fost epoca de pionierat a şahului românesc.

Potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului, în 1906, primul turneu de şah din ţara noastră s-a desfăşurat cu prilejul Expoziţiei Generale Române, organizată în Parcul Carol din Capitală. Câştigător a fost maestrul Sigmund Herland. Al patrulea s-a clasat Wolfgang Pauly, matematician şi astronom. Herland şi Pauly pot fi consideraţi fondatorii şcolii româneşti de compoziţie şahistă. Iniţiativa de a reuni un congres al şahiştilor români eşuează.

În 1912, la Timişoara are loc un prim turneu internaţional câştigat de maestrul maghiar G. Breyer. Al cincilea se clasează timişoreanul Alexandru Tyroler. Premieră şi în şahul prin corespondenţă. Sub auspiciile Cercului inginerilor din Iaşi, prof. Victor Costin iniţiază un concurs cu 20 de participanţi din diferite localităţi ale ţării. Pe primele locuri: G. Neştianu (Bârlad), J. Sachetti (Odobeşti).

În 1914, şahul este tot mai mult prezent în presa vremii. Noi rubrici apar în "Recreaţiunea", "Gazeta literară", "Revista copiilor şi tinerimii". Elevul de liceu Ion Gudju, fiul lui Hercule Gudju, încearcă editarea unei reviste dedicate exclusiv şahului sub titlul "România şahistă", apoi "Şahul", care apare în câteva numere izolate.

După 1919, prin Marea Unire, cercuri şahiste puternice din Timişoara, Arad, Sibiu, Cluj, Cernăuţi dau un impuls considerabil activităţii şahiste din România. În 1920, ia fiinţă cercul de şah "Bucureşti" din iniţiativa unui grup de entuziaşti ca: A. Henţiescu, I. Gudju, dr. S. Babeş, A. Bibescu, W. Pauly. Primul sediu este sala "Liedertafel", ulterior mutat la "Camera de Comerţ şi Industrie" din str. Doamnei. Este primul pas de scoatere a şahului din cafenele.

La cercul 'Bucureşti" un meci-turneu al celor mai puternici jucători din Capitală se încheie în 1923 cu următorul clasament: I. Gudju 4 puncte (6), S. Herland 3,5 puncte, M. Wechsler 2,5 puncte, L. Loeventon 2 puncte.

În cadrul Olimpiadei de la Paris (1924) este organizat un prim turneu internaţional între reprezentativele naţionale, câştigătoare fiind echipa Cehoslovaciei, din 18 ţări participante, iar laureat este H. Mattison (Letonia). Echipa României (G. Davidescu, I. Gudju, L. Loeventon) se clasează pe locul al XII-lea. Tot atunci, la iniţiativa federaţiei franceze, a fost adoptat actul de fondare a Federaţiei Internaţionale de Şah (FIDE), de către 15 delegaţi de ţări. Ion Gudju este unul din cei 15 semnatari ai actului de fondare a FIDE, se menţionează în Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România.

În anul 1925 au loc evenimente marcante în viaţa şahistă românească. La 4 ianuarie, un comitet de iniţiativă, condus de Adam Henţiescu, fondează Federaţia Română de Şah, cu sediul la Bucureşti. Organizaţia era afiliată la FIDE încă din anul precedent. Actul de constituire a FR Şah va fi oficializat prin adeziunea a 26 de cercuri de şah, la 14 martie 1926, când este ales primul comitet de conducere, prezidat de scriitorul Mihail Sadoveanu, un mare sprijinitor al şahului. Din iniţiativa ing. A. Ianovcic, apare, la Soroca, "Revista de şah", publicaţie cu anumită relevanţă în şahul românesc. Doi ani mai târziu, la direcţia revistei vine M. Sadoveanu, iar din 1930, aceasta se va numi "Revista Română de Şah". În Capitală are loc meciul Bucureşti - Timişoara, câştigat de oaspeţi cu 7-3. Revanşa, în deplasare, revine bucureştenilor cu 8-2 (la prima masă, I. Gudju 1-a învins pe A. Tyroler).

În 1926, prima ediţie, neoficială, a Olimpiadei de Şah are loc la Budapesta. În concursul pe echipe participă numai patru ţări: Ungaria 9 puncte, Iugoslavia 8 puncte, România 5 puncte, Germania 2 puncte. Din echipa română au făcut parte: R. Brody, I. Mendelsohn, Z. Proca, Al. Tyroler. În acelaşi an, are loc primul Campionat Naţional la Sibiu cu opt participanţi. Campion este A. Tyroler (Timişoara) cu 6 puncte, urmat de Z. Proca (Bucureşti) 5,5 puncte, I. Balogh (Miercurea Ciuc) 5 puncte.

Absentă la prima ediţie oficială a Olimpiadei (Londra 1927), România participă la a doua ediţie, la Haga (1932). Câştigătoare este echipa Ungariei. Echipa noastră s-a clasat pe locul XVI din 17 participante. În 1936, echipa română participă la Olimpiada de la Munchen, clasându-se pe locul XIV, din 21 de ţări. La Bucureşti se desfăşoară primul campionat naţional feminin, titlul de campioană fiind cucerit de Rodica Luţia (Manolescu) din Cernăuţi.

În 1939, primul Campionat Universitar este câştigat de Paul Beckman (Facultatea de Drept), urmat de Valeriu Tigoianu (Facultatea de Drept) şi de C. Butnariu (Politehnica), toţi bucureşteni.

Anii de război au adus o stagnare a activităţii şahiste. Sfârşitul războiului va prilejui un sensibil reviriment al şahului nostru. La Bucureşti, în 1945, vechii şi noii maeştri se întâlnesc în sala Clubului ARLUS (str. Batişte), dotată cu mobilier şi seturi de şah moderne, de către industriaşul H. Toma (Taubman).

În 1948, echipa României cucereşte primul loc în Campionatul Mondial de dezlegări, devansând Ungaria şi India, dintr-un lot de 12 ţări participante. Din formaţia noastră au făcut parte: L. Loeventon, P. Seimeanu, A. Lepădatu, E. Rusenescu, P. Leibovici, S. Segenreich, R. Voia, Em. Dobrescu, R. Moise, P. Diaconescu. "Cupa Unităţii Tineretului", competiţie cu vădit caracter propagandistic, are ca laureaţi pe T. Flondor şi Frieda Weinstein. Bucureşteanul Emanoil Reicher este primul campion naţional şcolar.

În anul 1949, în aceeaşi notă de propagandă pentru noua mişcare sportivă, este organizat şi un campionat popular de şah, la care se comunică numărul total de 105.000 participanţi, cifră greu controlabilă. Câştigătorii: R. Palterer (Timişoara) şi Clara Loevy (Friedman). Primul turneu internaţional din ţara noastră reuneşte, în sala Colegiului "Sf. Sava" din Capitală, participanţi din şase ţări. Câştigă L. Pachman (Cehoslovacia) cu 14,5 puncte (din 19 partide), urmat de P. Benko (Ungaria) 13,5 puncte. Cel mai bun rezultat al concurenţilor români este realizat de dr. O. Troianescu cu 11 puncte, clasat pe locul V. FR Şah introduce clasificarea sportivă cu 7 categorii, cele superioare fiind: candidat de Maestru şi Maestru al sportului.

Printre primele titluri de Maestru Internaţional acordate de FIDE sunt şi cele ale şahiştilor dr. Octav Troianescu şi Ştefan Erdely în 1950. La fostul Palat al Pionierilor din Bucureşti ia fiinţă primul cerc de şah pentru elevi, condus de Traian Ichim, notează Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului.

În 1952, prezenţă (numai individuală) la Concursul Olimpic de la Helsinki, la compoziţie şahistă (studii), unde P. Farago obţine medalie de bronz. Titlul de campion naţional revine tânărului şahist Victor Ciocâltea, un nume care va căpăta o rezonanţă deosebită mai târziu. La feminin, titlul de campioană naţională a fost câştigat de Elena Gabrovieţchi-Răducanu.

În 1953, la Bucureşti are loc cel mai valoros turneu internaţional organizat vreodată în ţara noastră. Printre cei 20 de participanţi, se află nu mai puţin de trei viitori campioni mondiali: Vasili Smâslov, Tigran Petrosian şi Boris Spasski. Victoria revine însă unui alt sovietic, A. Toluş, cu 14 puncte. Cel mai bun rezultat realizat de gazde a fost al orădeanului Ştefan Szabo cu 11 puncte. O prezenţă remarcabilă o constituie tânărul de 21 ani, Victor Ciocâltea. El joacă de la egal la egal cu puternicii săi adversari, cucerind 6,5 puncte. Mai spre finele clasamentului s-au aflat şi: M. Rădulescu, dr. O. Troianescu, Em. Reicher.

Oaspeţi de seamă la cea de a IV-a ediţie a Turneului Internaţional al României din 1954, câştigat de Victor Korcinoi. De data aceasta, O. Troianescu obţine cel mai bun loc (al X-lea) dintre români. în urma sa s-au clasat: I. Bălanei, Şt. Szabo, V. Ciocâltea şi R. Voiculescu.

Primul Campionat Naţional pe echipe, din 1955, revine clubului "Politehnica" Bucureşti, cu C. Botez, D. Drimer, Th. Ghiţescu, M. Pavlov, Elisabeta Ionescu (Polihroniade), printre alţii.

În 1957, Maria Albuleţ-Pogorevici câştigă turneul zonal al Campionatului Mondial desfăşurat la Krakovia, devenind prima româncă care obţine calificarea la Turneul Candidatelor pentru titlul mondial. Maria Albuleţ împreună cu Margareta Teodorescu înscriu un strălucit succes la prima Olimpiadă feminină de la Emmen (Olanda). România împarte primul loc cu echipa URSS, aflându-se la egalitate de puncte, dar sovieticele primesc medalia de aur şi titlul olimpic datorită numărului mai mare de meciuri câştigate. În final, România se clasează pe locul II şi primeşte medalia de argint, se menţionează pe site-ul Federaţiei Române de Şah, www.frsah.ro.

În 1959, Maria Albuleţ, prima Maestră Internaţională româncă, participă la Turneul Candidatelor de la Plovdiv (Bulgaria), prima calificată la o treaptă atât de înaltă a ierarhiei şahului mondial, unde se clasează pe locul XI, deci a 12-a în lume (deoarece câştigătoarea turneului juca meci cu campioana mondială care îşi aştepta adversara).

În 1960, are loc un turneu zonal feminin la Sinaia. Pe primele trei locuri: Eva Karakas (Ungaria), Elisabeta Polihroniade şi Alexandra Nicolau (ambele din România). Ele vor participa la Turneul Candidatelor la titlul mondial de la Vrnjacka Banja (Iugoslavia), din 1961. FIDE confirmă titlul de Maestră Internaţională pentru Alexandra Nicolau şi Elisabeta Polihroniade. Eveniment memorabil şi pentru şahul masculin: elevul ploieştean Florin Gheorghiu (16 ani) este cel mai tânăr campion (la seniori) al României. În 1961, Florin Gheorghiu obţine un meritat loc II la Campionatul Mondial de juniori de la Haga. La Vrnjacka Banja (Iugoslavia), Alexandra Nicolau şi Elisabeta Polihroniade, la Turneul Candidatelor, se clasează pe locurile VII-IX şi respectiv X. Se realizează afilierea la Federaţia Internaţională de Şah prin Corespondenţă - ICCF.

La Olimpiada a XV-a, care s-a desfăşurat la Varna (1962), Victor Ciocâltea a obţinut memorabila victorie în faţa lui Bobby Fischer!

Talentatul jucător Florin Gheorghiu mai urcă o treaptă pe scara consacrării sale, prin cucerirea titlului de campion mondial de juniori de la Vrnjacka Banja, în 1963. În 1965, desfăşurarea Campionatului Mondial Universitar de Şah, la Sinaia, a demonstrat o excelentă capacitate organizatorică a românilor şi, mai ales, a lui Aurică Stoian, promotorul evenimentului. Florin Gheorghiu primeşte titlul de Mare Maestru Internaţional, fiind primul şahist român căruia FIDE i-a acordat această distincţie.

În 1966, la cea de a treia Olimpiadă feminină de Şah (Oberhausen-Germania), echipa noastră (Alexandra Nicolau, Elisabeta Polihroniade, Margareta Perevoznic) s-a clasat pe un excelent loc doi, după puternica echipă a URSS, potrivit www.frsah.ro. Scorul de 2-0 realizat la ambele echipe (URSS şi Iugoslavia, cotate ca favorite ale Olimpiadei), a făcut ca presa să eticheteze evenimentul ca "victoria secolului".

În 1967, la Braşov are loc primul turneu internaţional feminin organizat în ţara noastră. Elisabeta Polihroniade şi Margareta Perevoznic îşi împart victoria.

În 1969, Aurel Urzică aduce de la CM de juniori de la Stockholm medalia de bronz. Aurul i-a revenit lui A. Karpov (URSS), iar argintul lui A. Adorjan (Ungaria). Alexandra Nicolau se clasează pe locul al IlI-lea la Cupa Campioanelor Europene (Vrnjacka Banja) Iugoslavia.

În 1970, la TVR are loc prima partidă de şah: Florin Gheorghiu - telespectatori. Totodată, are loc prima partidă prin radio Elisabeta Polihroniade - ascultători.

În 1971, Maria Albuleţ-Pogorevici primeşte titlul de Maestră Emerită a sportului, acordat pentru prima dată unei jucătoare de şah. Eugen Costea este primul român căruia i se acordă titlul de Maestru Internaţional la şahul prin corespondenţă. La Cupa Campioanelor Europene (CCE) de la Vrnjacka Banja, Elisabeta Polihroniade încheie competiţia pe primul loc, la egalitate de puncte cu Nona Gaprindaşvili şi Maria Ivanka, fiind declarată printre primii zece sportivi ai anului.

În 1972, la Olimpiada de Şah de la Skopje (Iugoslavia), echipa României (Alexandra Nicolau, Elisabeta Polihroniade, Margareta Perevoznic) cucereşte medalia de argint.

Cel mai bun rezultat obţinut de echipa noastră feminină la o olimpiadă a fost cel de la Medellin (Columbia, 1974), când s-a clasat pe locul I-II, la egalitate cu echipa URSS (13,5 puncte), dar cu un coeficient Sonneborn superior: 52,125 faţă de 51,625 puncte. Dar, dacă la olimpiadele precedente coeficientul a fost suficient pentru departajare, acum sovieticii au reuşit să determine jucarea unui meci de baraj, neprevăzut în regulament. Starea de frustrare a jucătoarelor a influenţat evoluţia meciului, care a fost pierdut de jucătoarele noastre. Astfel, prin jocuri de culise s-a decis locul doi pentru echipa română. O "reparaţie" tardivă s-a făcut prin faptul că, după 1990, în statisticile oficiale FIDE (referitoare la Olimpiada de la Medellin), echipa română (E. Polihroniade, G. Baumstark şi M. Teodorescu) este situată pe locul I.

În 1978, Congresul FIDE acordă titlul de Mare Maestru Internaţional lui Victor Ciocâltea şi Mihai Şubă.

În 1980, în finala Campionatului Mondial prin corespondenţă, Elisabeta Polihroniade ocupă locul IV, cea mai bună performanţă individuală obţinută de un şahist român până atunci.

După ediţiile din 1957, 1966, 1972 şi 1974, la ediţia a X-a a Olimpiadei (Lucerna, 1982) echipa feminină (Margareta Mureşan, Marina Pogorevici, Daniela Nuţu şi Elisabeta Polihroniade) cucereşte pentru a cincea oară medaliile de argint şi titlul de vicecampioană mondială. Antrenori: Mircea Pavlov şi Şerban Neamţu. La Congresul FIDE de la Lucerna se atribuie titlul de Mare Maestră sportivelor Elisabeta Polihroniade, Marina Pogorevici şi Margareta Mureşan.

În 1983, ne vizitează campionul mondial Anatoli Karpov. Simultanele susţinute la Bucureşti şi Timişoara, ca şi conferinţa de presă de la Ambasada Rusă au fost intens mediatizate în epocă şi urmărite cu viu interes. Marele Maestru Internaţional Victor Ciocâltea participă, în septembrie 1983, la un circuit de turnee open, în Spania, care îl suprasolicită. Se stinge din viaţă la Berga (Spania), în timpul celui de-al treilea turneu. O imensă pierdere pentru şahul românesc, memoria marelui campion fiind omagiată de turneele organizate anual de RATB.

La Salonic (Grecia), în 1984, echipele naţionale ale României participă la Olimpiada de Şah. Rivalitatea sportivă dintre marii maeştri Florin Gheorghiu şi Mihai Şubă este folosită cu multă abilitate tactică de Emanoil Reicher (antrenor coordonator al lotului masculin) în folosul echipei, care se clasează pe excelentul loc V, cel mai bun rezultat din istoria şahului masculin românesc, notează www.frsah.ro. Echipa feminină, formată din Margareta Mureşan, Elisabeta Polihroniade, Daniela Nuţu, Gabriela Olăraşu (antrenori Mircea Pavlov şi Şerban Neamţu) evoluează în forţă în prima parte a competiţiei şi în final îşi adjudecă medalia de bronz.

Ca urmare a excelentei realizări de la Olimpiada de Şah (locul V), conform regulamentului FIDE, echipa masculină a României primeşte în 1985 dreptul de a evolua în Cupa Mondială ce se desfăşoară la Lucerna (Elveţia), unde se clasează pe locul IV-V, după URSS, Ungaria şi Iugoslavia.

În 1986, echipa feminină (Margareta Mureşanu, Daniela Nuţu, Elisabeta Polihroniade, Gabriela Stanciu Olăraşu) îşi dovedeşte din nou valoarea prin cucerirea medaliilor de bronz la Olimpiada de la Dubai (Emiratele Arabe Unite). Realizând cel mai bun rezultat individual al rezervelor, Gabriela Stanciu Olăraşu cucereşte medalia de aur.

În România, la Timişoara, se organizează în 1988 prima ediţie a CM de copii şi juniori (categoriile de vârstă de 10-18 ani). Competiţia se bucură de mare succes prin participarea celor mai buni sportivi copii şi juniori. Şahiştii români obţin rezultate deosebite (5 medalii): Corina Peptan (10 ani) medalie de aur, Luminiţa Radu (16 ani) şi Gabriel Schwartzman (12 ani), medalii de argint. Cu acest prilej, la Timişoara, pentru prima oară în istoria şahului românesc, FR Şah organizează reuniunea conducerii FIDE.

În 1990, România cucereşte două titluri de campioană mondială prin Corina Peptan (12 ani) şi Luminiţa Radu (18 ani), la categoriile respective de vârstă. Îşi încetează apariţia "Revista Română de Şah" care l-a avut ca prim director pe scriitorul Mihail Sadoveanu. După o întrerupere de câţiva ani, revista reapare, tot cu resurse proprii, într-o serie nouă, "Revista Română de Şah-Gambit", din 1994, fără întrerupere, până în 2002.

Potrivit www.frsah.ro, în 1992, la Olimpiada de şah de la Moscova, echipa feminină formată din Cristina-Adela Foişor, Elena-Luminiţa Radu, Corina Peptan şi Daniela Nuţu ocupă locul al IV-lea.

La Campionatul European pe echipe feminine din 1997 desfăşurat în localitatea Pola (Croaţia), româncele Cristina-Adela Foişor, Corina Peptan şi Elena Luminiţa Cosma ocupă locul secund, iar peste doi ani, la Batumi (Georgia) echipa formată din Cristina-Adela Foişor, Corina Peptan şi Szidonia Vajda se clasează a treia.

La individual, Liviu Dieter Nisipeanu obţine locul trei la Campionatul Mondial din 1999 de la Las Vegas (SUA) şi titlul de campion european în 2005 la Varşovia (Polonia).

După 1989, şahiştii români se mai clasează pe podium la diferite concursuri şahiste internaţionale, cum ar fi campionatele mondiale de amatori şi de veterani sau olimpice de compoziţie şi de şah prin corespondenţă.AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactor Arhiva Foto: Vlad Ruşeanu, editor: Marina Bădulescu)