Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875 la Eastwell Park, Kent, fiind fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, principe de Saxa-Coburg-Gotha şi duce de Edinburgh (1844-1900) şi a Marii Ducese Maria Aleksandrovna a Rusiei (1853-1920), şi, totodată, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii (1819-1901) şi a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818-1881), conform volumului ''Dicţionarul personalităţilor feminine din România'' (Ed. Meronia, 2009).

Principesa Maria şi principele moştenitor Ferdinand s-au întâlnit cu prilejul unei reuniuni puse la cale în martie 1892, la Munchen, de către mama principesei şi împăratul Wilhelm al II-lea, la care a fost invitat şi regele Carol I. Cei doi principi s-au logodit în luna mai. Câteva luni mai târziu, la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, principele Ferdinand se căsătorea cu Maria, în cadrul unei ceremonii organizate la Sigmaringen. Regele Carol I a salutat ''unirea ce s-a săvârşit şi s-a sfinţit, ca o asigurare pentru viitorul României'', notează volumul ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004). Ferdinand şi Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia la 10 octombrie 1914.

Principele Ferdinand şi soţia sa, principesa Maria, au sosit la Bucureşti, în ziua de 23 ianuarie/4 februarie 1893. Trenul princiar a fost întâmpinat cu salve de tun în Gara de Nord, unde s-au aflat şi regele Carol I, membrii guvernului şi alţi demnitari. A doua zi, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Perechea princiară a avut şase copii: Carol (1893-1953), Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961), Nicolae (1903-1978), Ileana (1909-1991) şi Mircea (1913-1916). Pentru tânăra familie a fost construit Palatul Cotroceni din Bucureşti (1893-1895) după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domneşti. De asemenea, pentru moştenitorul coroanei, regele Carol I a construit special Castelul Pelişor în complexul familiei regale de la Sinaia. Castelul Pelişor a fost construit între anii 1899-1902 de către arhitectul ceh, Karel Liman (1855-1929). În Actul inaugural al castelului, potrivit http://peles.ro/, se consemnează: ''Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă primit-am în această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor.''

Observând interesul tinerei principese faţă de problemele ţării, la decizia regelui Carol I şi a principelui moştenitor Ferdinand, Maria a fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori (cavalerie). Maria a purtat cu mândrie uniforma militară şi s-a implicat activ în toate acţiunile pe care Regimentul 4 Roşiori (denumit mai târziu Regimentul 4 Roşiori "Regina Maria") le-a desfăşurat.

Principesa Maria a devenit regină a României, odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I. Totul s-a petrecut într-un moment marcat de izbucnirea Primului Război Mondial, la 15/28 iulie 1914, precum şi de actul de declarare a neutralităţii României în cadrul Consiliului de Coroană din 21 iulie/3 august 1914. ''Eram regină! Regina unui popor care învăţase să mă cunoască cu timpul. Regină în momentul în care toată Europa era un rug ale cărui flăcări ne atingeau deja frontierele. Eram regină! O nouă pagină ameninţătoare se deschidea în faţa mea, impresionantă prin posibilităţile neştiute, încărcată de ameninţări necunoscute'', notează volumul ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).

Încă de la început, regina Maria s-a implicat direct în viaţa politică. Discuta cu soţul său, avea iniţiative, primea miniştri şi diplomaţi, participa la festivităţi, îşi susţinea cu tenacitate punctele de vedere. În acest context, regina s-a opus de la început participării la război a României, alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea eliberării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi făurirea statului naţional unitar român. În acest sens, volumul amintit mai sus notează că ministrul Austro-Ungariei la Bucureşti, contele Ottokar Czernin, în informările pe care le trimitea guvernului de la Viena, amintea că regina Maria i-a spus că tratatul din 1883 nu putea împiedica România să meargă împotriva Imperiului Habsburgic: ''Înalta doamnă niciodată cât a trăit regele Carol nu a avut curajul să vorbească atât de deschis despre acest tratat de fier, şi regele, care desigur că gândeşte la fel cu soţia lui, se temea de asemenea destul de mult de unchiul său pentru a cocheta cu aceste gânduri''.

Atât în primul război balcanic (1912-1913), când a izbucnit o epidemie de holeră, cât şi din momentul implicării României în Primul Război Mondial, dar şi în timpul refugiului de la Iaşi, regina Maria îmbrăcată în haine de soră medicală, a organizat spitale de campanie şi a fost alături de soldaţii răniţi pe front sau de bolnavii de tifos. Riscându-şi viaţa fără nicio rezervă, regina Maria a fost numită de popor ''mama răniţilor'' şi ''Regina-soldat''.

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău vota unirea Basarabiei cu România. La câteva luni distanţă, în contextul prăbuşirii monarhiei Austro-Ungare, la 15/28 noiembrie, Congresul general al Bucovinei a votat în unanimitate: ''Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României'' potrivit volumului ''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).

În ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia proclama Unirea cu patria-mamă a provinciilor româneşti de peste Carpaţi. În aceeaşi zi se întorceau de la Iaşi, regele Ferdinand şi regina Maria, Bucureştii redevenind capitala ţării. Trenul a oprit în gara Mogoşoaia (mai târziu Băneasa), unde regele şi regina au fost întâmpinaţi de generalul Constantin Coandă şi ceilalţi membri ai guvernului, de generalul Berthelot şi generalul Constantin Presan, precum şi de mai mulţi ofiţeri români, francezi şi englezi. Urcaţi pe cai, regele, regina, principele Nicolae şi generalul Berthelot au mers în fruntea oştirii române şi a detaşamentelor aliate (engleze şi franceze), au trecut pe sub Arcul de Triumf, improvizat la intrarea în Bucureşti. Regina Maria, care îşi agăţase de şa un buchet de crizanteme galbene, îi saluta pe cei care aclamau cortegiul regal.

În mai 1919, după Marea Unire din 1918, regele Ferdinand I şi regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea. Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc. Cu acest prilej, regina consemna: ''În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român. Este greu de descris primirea ce ni s-a făcut; aici oamenii au fost absolut nebuni de entuziasm.''

Principala preocupare a diplomaţiei româneşti, în cursul anului 1919, a fost ratificarea, prin tratatele de pace, a actelor de Unire din 1918. Şeful delegaţiei române la Paris, Ion I.C. Brătianu, întâmpina multe greutăţi ca urmare a faptului că România, ca şi alte ţări mici, fusese trecută în categoria ''statelor cu interese limitate'' şi nu era acceptată la elaborarea tratatelor de pace. Regina Maria, cu acordul lui Ferdinand a decis să plece la Paris pentru a susţine cauza României, în contextul relaţiilor pe care le avea cu lumea occidentală. La 7 martie a fost primită de Georges Clemenceau, preşedintele Conferinţei de Pace. A doua zi a fost primită la Palatul Elysee de preşedintele Raymond Poincare, care i-a înmânat Marele Cordon al Legiunii de Onoare, decoraţie care se conferea şefilor de stat în exerciţiul funcţiunii. Regina a avut discuţii, la Paris, printre alţii, cu Aristide Briand, Eleutherios Venizelos, Lloyd George, Robert Cecil. A mers, apoi, la Londra, unde a fost primită de regele George, apoi a revenit la Paris pentru a-l întâlni pe preşedintele american Woodrow Wilson în ziua de 10 aprilie. Regina nota: ''I-am vorbit despre speranţele ţărilor mai mici, al căror apărător a fost în mod deosebit. El a declarat că, în special, ţările mici vor beneficia de Liga Naţiunilor.''

Un alt moment important în viaţa reginei Maria a fost cel de la 15 octombrie 1922, când la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc ceremonia încoronării perechii regale, Ferdinand şi Maria, fapt ce a reprezentat simbolul actului unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

În octombrie-noiembrie 1926, regina Maria a efectuat un turneu privat în Canada şi SUA, fiind însoţită de principele Nicolae şi principesa Ileana. A vizitat instituţii, întreprinderi, muzee, şcoli, case memoriale, a avut întâlniri cu oficialităţi, dar şi cu oameni simpli. A vizitat coloniile de români. A ţinut cuvântări în care vorbea despre România. Vizita a fost întreruptă în contextul deteriorării stării de sănătate a regelui Ferdinand.

Regele Ferdinand a murit la 20 iulie 1927. În condiţiile în care principele Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune, Mihai I a devenit rege al României, la numai şase ani. Prerogativele demnităţii regale au fost asumate, în 1927, de o Regenţă (1927-1930), în componenţa căreia intrau unchiul regelui, principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi Gheorghe Buzdugan, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie. Carol al II-lea a revenit în ţară, în 1930, şi contrar angajamentului de a nu mai avea nicio pretenţie asupra tronului, s-a proclamat rege.

Regina Maria a fost îndepărtată din viaţa politică a ţării, fapt ce a întristat-o şi a nemulţumit-o profund, deopotrivă. S-a retras la Balcic, un castel pe care-l construise în 1925, pe malul Mării Negre, sau la castelul Bran, care-i fusese dăruit, conform hotărârii luate la 1 decembrie 1920, de Consiliul Orăşenesc al Branului: ''să dăruim Maiestăţii Sale Regina Maria a României Mari străvechiul castel al Branului. Donaţiunea să fie înainte de toate o expresie a veneraţiei sincere ce o simte şi populaţia oraşului nostru faţă de marea Regină care usca lăcrămile văduvelor şi orfanilor, îmbărbătează pe cei deznădăjduiţi, întinde ajutor şi mângâiere celor ce zac în suferinţă şi împrăştie binecuvântare pretutindenea unde îşi îndreaptă paşii, şi prin toate acestea cucereşte cu un avânt irezistibil inimile populaţiei ţării întregi'', potrivit http://peles.ro/personalitati/regina-maria/.

Cu o stare de sănătate precară, regina Maria a plecat în 1938 la o clinică din Dresda. La 27 iunie, deşi medicii i-au spus că starea de sănătate nu-i permitea efortul unei călătorii lungi şi obositoare, a luat hotărârea irevocabilă de a reveni în ţară. A încetat din viaţă la 18 iulie 1938, în Camera de aur a Castelului Pelişor, decorată de ea însăşi. Potrivit site-ului menţionat, regina Maria a transmis prin testamentul său moral, intitulat ''Scrisoare adresată Ţării şi Poporului meu'', un emoţionant rămas bun poporului cu care se identificase: ''De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, aminteşte-ţi Poporul meu că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare''.

Regina Maria a fost membru de onoare al Academiei Române (din 1 mai 1915).

Dintre scrierile sale amintim: ''Cartea de basme a Reginei Maria'' (1923), ''Înainte şi după război'' (1925), ''Stella Maris'' (1933), ''Povestea vieţii mele'' (1934), potrivit volumului ''Dicţionarul personalităţilor feminine din România'' (Ed. Meronia, 2009).

Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeş, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa "Stella Maris" de la Balcic. După Dictatul de la Viena şi pierderea de către România a teritoriilor sud-dunărene, inima reginei Maria este adusă la Bran, fiind păstrată într-o casetă de argint, aflată la rândul ei într-o casetă ornată cu pietre preţioase, înfăşurată în drapelele României şi Angliei natale şi aşezată într-un sarcofag de marmură, potrivit www.castelulbran.ro. Sarcofagul a fost aşezat în cripta unei capele săpate în stâncă dincolo de valea castelului.

După 44 de ani, timp în care s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, în 2015, la iniţiativa regelui Mihai, Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât ca inima reginei Maria să fie depusă în Salonul de Aur din Castelul Pelişor. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:

''Dicţionarul personalităţilor feminine din România'' (Ed. Meronia, 2009)
''Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) - Ferdinand I'' (Ioan Scurtu, Ed. Enciclopedică, vol. II, 2004).
http://peles.ro/personalitati/regina-maria/
www.castelulbran.ro.