Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită la 5 octombrie, începând cu anul 1994.

Această zi a fost desemnată de UNESCO pentru a marca semnarea ''Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor'' (1966). Recomandarea din 1966, alături de ''Recomandarea privind învăţământul superior'' (1997), constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală aşa cum arată şi site-ul en.unesco.org.

Pentru ca principiile celor două recomandări să fie respectate de fiecare stat în parte şi pentru ca această zi să fie recunoscută şi sărbătorită la nivel internaţional, federaţia globală a Uniunii Sindicatelor Cadrelor Didactice ''Education International'' a lansat la 5 octombrie 1994, o campanie de promovare a meritelor cadrelor didactice şi a contribuţiei aduse de acestea în procesul educaţional, la nivel mondial.

Totodată, pentru a recompensa performanţele profesorilor, a fost instituit, în anul 2008, Premiul Hamdan. Acesta este acordat din doi în doi ani şi constă în suma de 300.000 de dolari americani, împărţi între trei laureaţi ale căror proiecte îşi propun să îmbunătăţească performanţele şi eficienţa profesorilor. Numele distincţiei vine de la susţinătorul proiectului, S.A Sheikh Hamdan Bin Rashid Al-Maktoum, viceprim-ministru al Emiratelor Arabe Unite (1971-1973).

În anul 2016, când s-au împlinit 50 de ani de la adoptarea "Recomandării privind statutul profesorilor", Ziua mondială a educaţiei a avut ca temă "Să-i preţuim pe profesori, să le îmbunătăţim statutul" şi s-a sărbătorit pentru prima dată în cadrul unei noi agende mondiale, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Adoptată de ONU în septembrie 2015, aceasta garantează o educaţie de calitate. Cadrul de acţiune Educaţie 2030 subliniază faptul că profesorii sunt indispensabili unei educaţii echitabile şi de calitate, astfel încât aceştia "trebuie să fie recrutaţi şi remuneraţi în mod adecvat, să fie motivaţi, să beneficieze de o formare profesională satisfăcătoare, să fie susţinuţi şi dotaţi cu resurse suficiente". Pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creşterea substanţială a numărului de cadre didactice calificate, dar mai ales de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învăţământul primar universal, şi încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învăţământului secundar general (gimnazial).

În acest an, când se împlinesc 20 de ani de la "Recomandarea UNESCO privind statutul cadrelor didactice din învăţământul superior", Ziua mondială a educaţiei este sărbătorită sub sloganul "Predarea în libertate, împuternicirea profesorilor", reluând tema din 2015. La sediul UNESCO din Paris este programată o conferinţă internaţională reunind profesori, formatori, factori de decizie politică, precum şi cercetători şi alte părţi interesate în educaţie pentru a sărbători predarea, libertatea academică şi ceea ce trebuie realizat pentru asigurarea unei educaţii de calitate şi unui viitor sustenabil celor implicaţi în domeniul predării.

În ţara noastră Ziua mondială a educaţiei este marcată distinct de Ziua învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie ''Spiru Haret''). AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Horia Plugaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.