Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Mc. Trofim, Savatie şi Dorimedont

Greco-catolice
Sf. m. Trofim, Savatie şi Dorimedont

Romano-catolice
Sf. Ianuariu, ep. m.


Sfinţii Mucenici Trofim, Savatie şi Dorimedont sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 19 septembrie.

Sfinţii mucenici au trăit în timpul împăratului roman Probus (276-282). Sfinţii Trofim şi Savatie se aflau în Antiohia, marele oraş al Antichităţii, atunci când era sărbătorit zeul Apolo. Îndureraţi de mulţimea care era pierdută în beţii şi petreceri fără măsură organizate pentru această sărbătoare, Sfinţii mucenici s-au rugau la Hristos Dumnezeu pentru sufletul închinătorilor la idoli. Au fost văzuţi şi au fost duşi în faţa guvernatorului.

Mărturisind că sunt creştini şi fiind bătuţi foarte rău, Savatie a murit în timpul torturii, iar Trofim a fost dus în Câmpul Sinadelor din Frigia, pentru a fi ucis în timpul sărbătorii păgâne a dioscurilor. Pe drumul care dura trei zile de mers pe jos, Sfântul Trofim a fost încălţat cu încălţăminte de fier care avea în ea mulţime de piroane ascuţite.

A fost cu adevărat chinuitoare această cale care a dus la viaţa veşnică, unde cu câţi paşi a măsurat, atâtea răni noi a luat în picioare şi câte răni noi erau, atâtea dureri a răbdat. Însă Hristos fiind calea, aşa cum a spus despre Sine: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan, 14, 6), îl întărea pe robul său şi pentru fiecare pas îi pregătea răsplătire.

Ajuns în cetatea Frigiei, Sfântul Trofim a fost supus la alte chinuri, fiind rugat numai să spună că va jertfi zeilor şi îndată se va izbăvi din ele. Iar el, nesocotind bătăile şi cuvintele prigonitorului, tăcea. A fost aruncat în temniţă până la începerea sărbătorii. Închis fiind, a fost vizitat şi îngrijit de Dorimedont, un creştin tăinuit care făcea parte din conducerea cetăţii. Acesta mergea prin închisori la creştinii ce pătimeau pentru Hristos.

Sfântul Dorimedont a fost şi el descoperit şi torturat împreună cu Sfântul Trofim, fiind apoi amândoi aruncaţi fiarelor sălbatice, care nu s-au atins de ei. Cunoscut pentru ferocitatea sa, demnitarul imperial care ordona aplicarea torturilor a hotărât în cele din urmă ca celor doi sfinţi mucenici să le fie tăiate capetele. Şi aşa sfinţii mucenici Trofim si Dorimedont, după multe chinuri, au trecut la viaţa cea fără de moarte. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, eitor: Doina Lecea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.