PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Catedrala Sfântul Dimitrie din Vladimir (Federația Rusă)

 •  Documentare
387 afişări

Catedrala Sfântul Dimitrie Izvorătorul de Mir, construită de prințul Vsevolod al III-lea, este una dintre cele mai frumoase și impunătoare biserici din orașul Vladimir, Federația Rusă, situat la circa 200 km est de Moscova.

260dae7f-fcd1-4810-a904-7046cdc0e169

Sursa foto: RussiaFilm / Facebook

Potrivit site-ului http://whc.unesco.org, Catedrala Sfântul Dimitrie reprezintă o componentă importantă a Monumentelor Albe din Vladimir și Suzdal, înscrise pe lista Patrimoniului Mondial al UNESCO și ocupă un loc important în istoria arhitecturală a țării. Există o serie de clădiri magnifice din secolul al XII-lea și al XIII-lea, publice și religioase, mai notează site-ul citat.

O interesantă descriere a Catedralei Sfântul Dimitrie din Vladimir o face site-ul www.crestinortodox.ro, care remarcă faptul că lăcașul de cult este asemenea unei "icoane în piatră" ce unește în mod inseparabil frumusețea și taina.

Prima taină care învăluie catedrala este legată de "nașterea" ei. Niciuna dintre cronicile vremii nu menționează cu exactitate când a fost construită această biserică regală. Există, însă, numeroase mărturii care susțin că în anul 1197 icoana Sfântului Dimitrie din Salonic a fost adusă în Vladimir din Bizanț, astfel încât se presupune că această catedrală ar fi fost finalizată în jurul acestei date.

Următoarea taină învăluie catedrala însăși. Zidurile catedralei sunt împodobite cu peste o mie de basoreliefuri. Lei, centauri, leoparzi de zăpadă și ornamente exotice sunt sculptate în zidurile din piatră albă. Decorul sculptural include, de asemenea, subiecte biblice și din mitologia clasică. În părțile centrale ale fațadelor imaginea regelui David este repetată. În timpurile medievale acesta era asociat cu celebrarea frumuseții și armoniei în lume.

Toate aceste imagini par a nu fi doar simple decorații, doar un "frumos veșmânt", ci, fără îndoială, aveau menirea de a comunica poporului, de a-i inspira, se mai scrie pe www.crestinortodox.ro. Nu există însă un răspuns general valabil legat de prezența atâtor subiecte.

În secolul al XII-lea au fost aduse din Salonic în această catedrală, icoana Sfântului Dimitrie și un relicvar cu moaștele Sfântului. Mai târziu, atât icoana, cât și racla, au fost duse la Moscova. În Catedrala Sfântul Dimitrie se păstrează, în prezent, doar copiile acestora.

Fresce unice, datând de la sfârșitul secolului al XII-lea, ce reprezintă scene ale Judecății de Apoi, creații ale meșterilor zugravi bizantini și ruși, s-au păstrat în partea de vest a bisericii, sub cafas (balcon unde cântă corul într-o biserică). Un porumbel, realizat din cupru în secolul al XII-lea, se află pe crucea de deasupra catedralei. Fragmente din crucea originală (sec. al XII-lea), precum și sigilii ale prințului Vsevolod, cuprinzând imaginea Sfântului Dimitrie, se găsesc expuse în catedrală. O copie a crucii originale este expusă în partea din față a altarului.

Deasupra mormântului primului Guvernator al orașului Vladimir, contele R. Vorontsov (1783), situat în partea vestică a catedralei, se află un memorial. Sculpturile pentru memorial au fost efectuate în Anglia fiind aduse în Vladimir în 1804.

Inițial, catedrala era înconjurată cu galerii și turnuri. Acestea au fost înlăturate în 1838, iar după această dată, catedrala a început să se deterioreze. Lucrări de restaurare complexe, întreprinse în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au salvat însă catedrala de la distrugere, potrivit www.crestinortodox.ro.

Deși nu este o biserică de mari proporții, având doar patru coloane și o cupolă, spațiile sale armonioase și decorațiile sculpturale degajă măreție și frumusețe. Prin caracterul său unic, Catedrala Sfântul Dimitrie este o dovadă a nivelului cultural ridicat al principatului de Vladimir și Suzdal, din secolul al XII-lea.

După ce a fost închisă pe o perioadă de 30 de ani pentru lucrări de restaurare, Catedrala Sfântul Dimitrie din Vladimir s-a deschis în iunie 2005 ca parte integrantă a Muzeului Vladimir și Suzdal, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

AGERPRES/(Documentare — Cristian Anghelache, editor: Irina Andreea Cristea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe