În România, tradiţia armelor dobândită în secole de lupte pentru independenţă şi unitate naţională a fost transmisă din generaţie în generaţie, românii dovedindu-se înzestraţi cu calităţile necesare practicării cu măiestrie a scrimei. De aceea scrima, acceptată ca ramură sportivă, a fost prezentă în România aproape concomitent cu dezvoltarea sa în restul Europei, se notează pe site-ul frscrima.ro, al federaţiei de specialitate.

În ţara noastră exista, la începutul secolului al XX-lea, fenomenul numit "scrimă sportivă". Potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'' (vol. I, Bucureşti 2002), originea scrimei sportive avea două surse, una internă şi una externă. Cea internă era legată de activitatea militară (scrima făcând parte integrantă din pregătirea profesională), iar sursa externă era reprezentată de influenţa străină, apărută din multiplele contacte avute cu reprezentanţii diverselor şcoli de scrimă. Amprenta şcolii franceze de scrimă va fi cea mai puternică, deoarece tinerii români care studiau în Franţa în mare parte frecventau şi sălile de scrimă aducând, la revenirea lor în ţară, şi acest bagaj de cunoştinţe.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Bucureşti, dar şi în ţară (Iaşi, Cluj, Galaţi, Sibiu, Mediaş, Sighişoara, Braşov, Arad, Sebeş, Giurgiu etc.) apar primele săli de scrimă. La Bucureşti existau câteva săli particulare. În 1849, ia fiinţă "Şcoala Militară de Ofiţeri" (ca o replică la "Academia Mihăileană" de la Iaşi, care funcţiona din 1840), unde scrima va figura ca disciplină obligatorie. În 1864, elveţianul Louis Seres anunţa înfiinţarea unei "Şcoli de scrimă" în casa boierului Scarlat Rosetti (lângă Cişmigiu), cu aprobarea prefecturii! În 1883, pastorul luteran A. Sarai propunea înfiinţarea unui "Institut de educaţie fizică şi de studii pentru tinerii de neam". Începând cu 1849, îşi fac apariţia primii maeştri francezi, printre care: Antoine Pare, Rene Suyris şi Jean Cyrille. Aceştia vor activa singuri sau cu maeştri autohtoni, în diferite săli sau institute militare din Bucureşti şi Iaşi.

Concomitent, funcţionau şi maeştrii italieni. Astfel, în anul 1840 la "Academia Mihăileană" şi în 1857 la "Şcoala Militară pentru Ofiţeri" (ambele din Iaşi), scrima era predată de Giorgio Luzatto şi, respectiv, Luigi Spinzi, urmat de Antoine Pare, apoi de Nicolae Şt. Velescu. În 1867, ia fiinţă primul şi cel mai mare complex sportiv din Bucureşti: "Societatea Centrală de Arme, Gimnastică şi Dare la Semn" ("Tirul"). În afara activităţilor obişnuite ale membrilor, în cadrul Societăţii se ţineau lecţii pentru formarea maeştrilor autohtoni de scrimă. "Tirul" a fost cea mai activă şi mai longevivă societate sportivă bucureşteană (peste 70 de ani). Director era prof. Gh. Moceanu, preşedinte - istoricul V.A. Urechia, iar primii profesori: Constantin Constantiniu, W. Koroschetz (scrimă şi gimnastică) şi Gh. Stanică (tir şi scrimă). Din 1869, "Tirul" organizează lunar "concursuri de antrenament" la floretă (din 1870 şi la sabie), iar anual "concursuri examene" (cu calificative şi diplome) pentru noile promoţii de maeştri de scrimă (profesionişti). Preocupările didactice se extind şi în literatura de specialitate. Astfel, prof. Constantin Constantiniu elaborează prima carte românească de scrimă "Tratatu de scrimă" (1873). Acelaşi autor va redacta şi primul Regulament de scrimă (1882).

În paralel funcţionau şi alte Societăţi, Cercuri, Săli şi Cluburi de scrimă. Scrima se preda uneori şi în şcoli. Astfel, în 1883, programa analitică pentru licee şi gimnazii prevedea: "gimnastica şi exerciţiul cu arma se vor face în toate clasele, câte o oră pe săptămână". În 1884, se înfiinţează "Şcoala de Gimnastică şi Scrimă", din ale cărei prime promoţii au făcut parte: Nicolae Şt. Velescu, Simion Petrescu, Nicolae Rădulescu, Andrei Bagav. Aceştia vor participa în concursuri cu statut de profesionişti.

Sălile şi cluburile cu activitate intensă şi care, ulterior, împreună cu "Tirul", au făcut posibilă apariţia primului nucleu de federalizare a sălilor de scrimă au fost: "Jockey - club" (1885-1940) - maeştrii: A. Michel, Gh. Nicolau, A. E. Guyon, S. Lachevre; membrii marcanţi - prinţii George Bibescu, Gh. Cantacuzino şi Mihai Şuţu, general Leon Mavrocordat (primul preşedinte al "Federaţiei Sălilor de Arme"), Emil Lahovary, Dinu Brătianu, George Mânu, Alex. Marghiloman, Dinu şi George Cesianu, Heracle Arion ş.a.; Clubul "Tinerimea" (1894-1940) - maeştrii: A. E. Guyon (care a activat 37 de ani în ţara noastră), Constantin Panescu. Membrii marcanţi: H. Rosetti, dr. Fotino, George Golescu, N. Nenciulescu ş.a.; "Cercul Militar Bucureşti" (1896-1940) - maeştrii: belgienii Henry Pipart şi Leonard Wary, iar mai târziu, Constantin Panescu şi Angelo Pellegrini; membrii marcanţi: Nicolae şi George Caranfil (care, peste un deceniu, vor domina concursurile de scrimă), Dimitrie Sturdza, Dimitrie Raiciu, Radu Brăescu, Răzvan Penescu ş.a.; Sala "Scarlat Atanasiu" (1907-1946) va fuziona cu Sala Camerei de Comerţ, în perioada 1911-1919. Maestru principal - Scarlat Atanasiu, iar printre membri se aflau: arh. Paul Prager, Constantin Bran, Nicolae Marinescu, Aristide Galimir, Râul Dristoreanu, Constantin Filotti, Denis de Dolescko, Paul Drogeanu, Mircea Niculescu-Duvăz ş.a.; "Automobil-Club" (1919-1928) - maeştrii: Simon Lachevre, Gh. Nicolau; membri: prinţii Grigore Ghica şi Ion Caragea, pictorul Theodor Pallady, Dinu Cesianu, Alex. Racoviţă, Constantin Donici, Neagu Boerescu ş.a.

La începutul secolului al XX-lea, în Bucureşti au mai funcţionat: Şcoala Normală Militară de Scrimă, "Cercle d'Escrimef'", Sala FSSR, Sala "H. Pipart", Sala "Floreta", "Cercle d'Epee" etc., care au dăinuit mai puţin decât celelalte. Specific acestei perioade este "migraţia" maeştrilor şi sportivilor de la o sală la alta, dintr-o localitate într-alta, remarcă Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România.

În ţară, se deschid numeroase săli şi centre de scrimă. La Cluj - Clubul Sportiv Ardelean (1897), iniţiat de Gavrilă Deac, profesor de gimnastică şi scrimă, campion al Ardealului la sabie (1907); Giurgiu - "Tirul" (1883); Iaşi - "Societatea Internaţională de Arme, Tir şi Gimnastică" (1877); Brăila - "Rally-Club" (1897), unde va preda maestrul Alfredo Bachelli până în 1907, când se va stabili la Craiova şi va deschide şi acolo o sală "Rally-Club". Totodată, apar noi lucrări de specialitate: Nicolae Şt. Velescu - Scrima cu floreta şi sabia (1892), Mircea Elian - Ştiinţa armelor (1894), Horia CA. Rosetti - Teoria sau alfabetul scrimei şi Codul duelului (1901), Alfredo Bachelli -Tratat teoretic şi practic de scrimă cu sabia (1910).

Pe plan extern au loc evenimente importante pentru scrimă. În anul 1896, la Atena - prima ediţie a JO (se desfăşoară probele individuale masculine la floretă şi sabie); la CM din 1900 de la Paris este inclusă proba de spadă (masculin), iar la CM din 1904 de la St. Louis, au loc primele întâlniri pe echipe la floretă şi sabie (ambele masculin).

În România, în această perioadă, dar mai mult în Capitală, au loc numeroase Gale, Asalturi, Mari Asalturi, Mari săptămâni ale armelor, concursuri şi campionate de scrimă. Se remarcă activitatea maestrului de scrimă belgian Henry Pipart, care predă lecţii şi contribuie la formarea şcolii româneşti de scrimă, aducând la "Galele" şi "Asalturile" organizate în sălile Ateneului Român, o serie de celebrităţi din lumea scrimei mondiale. Câţiva scrimeri participă la concursuri în străinătate. Astfel, Mihai Savu cucereşte trofeul oferit pentru locul I la concursul de floretă de la Uriages-des-Bains (Franţa) în 1910, iar Dinu Cesianu se clasează pe primul loc la concursul de spadă de la Paris din 1911.

Potrivit ''Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului din România'', participarea personalităţilor din România în organisme internaţionale de scrimă începe cu Horia C. A. Rosetti şi prof. Gh. Nicolau, care devin membri ai Academiei de Arme din Paris, în 1899 (primul membru onorific şi al doilea membru corespondent). Vor fi urmaţi, în 1912, de maestrul Scarlat Atanasiu şi, în 1920, de Grigore Filipescu (membri de onoare).

În timp ce alte ramuri sportive de-abia începeau să-şi contureze existenţa, scrima putea fi considerată o "veterană" în ce priveşte organizarea pregătirii competiţiilor, afirmarea potenţialului tehnico-tactic pe plan internaţional, publicarea unor lucrări de specialitate etc. Însă, pentru a face faţă numeroaselor lipsuri materiale cu care se luptau multe săli de scrimă şi a spori forţa lor pe plan naţional, s-a încercat o federalizare a unor săli bucureştene, în 1898, cunoscută sub denumirea de "Federaţiunea Sălilor de Arme", avându-1 ca preşedinte pe dr. Carol Davila. În 1906, la iniţiativa profesorului de gimnastică D. Ionescu, ia fiinţă "Federaţiunea Societăţilor Române de Gimnastică, Arme şi Dare la Semn", care a grupat 21 de societăţi. După scindarea federaţiunii în gimnastică, scrimă, tir, cea de scrimă devine "Federaţia Română de Scrimă" (1906), apoi "Societatea pentru încurajarea Scrimei" (1911) şi "Comisiunea de Scrimă" (1912), preşedinte fiind Dinu Cesianu.

Pe plan extern, este înfiinţată, la 29 noiembrie 1913, "Federaţia Internaţională de Scrimă" (FIE), cu sediul la Gand (Belgia) şi al cărei preşedinte a fost belgianul Albert Feyerick. Personalităţi ale scrimei româneşti care au făcut parte din diferite comisii şi comitete ale FIE: Vasile Ionescu - membru în Comitetul executiv (1969-1982); Dan Apostol - membru în Comisia de regulamente (1969-1973); Dionisie Tepşan - membru în Comisia de regulamente (1973-1983); Tănase Mureşanu - membru în Comisia de arbitraj (1976-1993); dr. Petre Mita - membru în Comisia medicală (1976-1984); Ana Pascu - membră în Comisia de regulamente (1984-1996) şi în Comisia de arbitraj începând din 1996; Ioan Pop - director tehnic FIE (1984-1996).

La 22 noiembrie 1913 (concomitent cu înfiinţarea FIE), este elaborat primul "Statut al scrimei româneşti" - considerat a fi şi primul statut al unei discipline sportive din ţara noastră - şi primul "Regulament tehnic competiţional", conform căruia concurenţii sunt militari şi civili, profesionişti şi amatori (seniori, juniori şi şcolari).

La 11 ianuarie 1920, ia fiinţă "Federaţia de Arme din România" denumită fie "Federaţia Română de Scrimă", fie "Federaţia Sălilor de Arme". Preşedinte: general Leon Mavrocordat, secretar general: Alex. Racoviţă.

În Capitală şi în ţară continuă să aibă loc competiţii săptămânale (organizate prin rotaţie de sălile bucureştene) şi Cupe omagiale (floreta şi spada în 1920, la care se vor adăuga floreta - juniori în 1922, sabia în 1924 şi floreta femei în 1933). Cei mai buni scrimeri din perioada 1920-1940, multipli câştigători ai concursurilor (devenite campionate naţionale din 1928), au fost: Nicolae Caranfil, Mihai Savu, C. H. Rosetti, Alexandru Racoviţă, Constantin Donici, Dinu Cesianu, Nicolae Nenciulescu, George Caranfil, Dimitrie Raiciu; juniorii: Nicolae Marinescu, Dan Constandache, Aristide Galimir, Denis de Dolescko; femei: Lili Prager, Eva Kimmel etc. De menţionat că, până în deceniul al şaselea, majoritatea antrenorilor şi sportivilor practicau scrima la mai multe arme.

La Cluj, din 1923 au loc campionatele regionale (Oradea, Târgu Mureş, Arad, Timişoara), unde se remarcă Iosif Bartunek şi Marian Popu.

"Federaţia de Scrimă" va deveni din anul 1927 "Societatea Naţională Română pentru încurajarea Scrimei" (SNRIS), care va fi afiliată în aprilie 1928 la Federaţia Societăţilor Sportive din România (FSSR) şi FIE, preşedintele acesteia fiind general Nicolae Mavrocordat. Prin urmare, actul de naştere al FR de Scrimă poate fi datat din aprilie 1928.

Potrivit Enciclopediei Educaţiei Fizice şi Sportului, la 27 aprilie 1931, se constituie "Federaţia Română de Scrimă" cu un comitet interimar - preşedinte Dinu Cesianu. În 1932 se formează două subcomitete regionale: Regionala de Nord, cu sediul la Cluj - preşedinte Marian Popu şi Regionala de Sud, cu sediul la Bucureşti - preşedinte Nicolae Caranfil. La 9 septembrie 1932, Federaţia Română de Scrimă este recunoscută.

În 1933 la CE de la Budapesta, are loc prima participare românească la toate probele masculine, iar în 1934 la Varşovia, prima participare românească la floretă feminin. Rezultatele obţinute sunt însă modeste.

Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a întrerupt activitatea sportivă (inclusiv, scrima). Activitatea competiţională este reluată, cu mari dificultăţi, în anul 1943. Ulterior, în 1945, va funcţiona "Organizaţia Sportului Popular" (OSP) şi este înfiinţată "Comisia interimară de scrimă" subordonată Direcţiei tehnice a OSP-ului. În 1947, Comisia redevine "Federaţia de Scrimă" - preşedinte Ştefan Slăvescu. Se reiau campionatele de floretă feminin şi de juniori. În 1948, "Federaţia..." se va numi "Secţia de Scrimă" avându-l secretar tehnic pe Titus Predescu (un excelent organizator de competiţii). Se înfiinţează divizia A pentru probele masculine, iar din 1951 şi pentru femei.

În 1944 şi 1960, generaţiile "vechi şi noi" de sportivi şi antrenori i-au avut ca reprezentanţi pe: Scarlat Atanasiu, Ion Popescu, fraţii Angelo şi Adalbert Pellegrini, Constantin Panescu, Ion Szantay, Andrei Kakucs, Alexandru Csipler, Andrei Altman, Nicolae Marinescu (20 de titluri de campion naţional la toate armele), Grigore Neculce, Gh. Man, Aristide Galimir şi mai tinerii Tudor Ilie, Cornel Georgescu, Tiberiu Bartoş, Dumitru Mustaţă, Vasile Chelaru, Andrei Vâlcea, Jacques Istrate, Androne Covaci ş.a. Din noua generaţie făceau parte: Tiberiu Szabo, Cornel Pelmuş, Costică Stelian, Ştefan Tapalagă, Iosif Zilahy, Nicolae Ghilezan, Ladislau Rohony, Attila Csipler, Tănase Mureşan, Lili Prager, Ioana Dobrin, Maria Vicol, Olga Szabo ş.a.

Anul 1956 marchează debutul marilor performanţe ale scrimei româneşti în arena mondială: Olga Orban Szabo devine vicecampioană la JO de la Melbourne (Australia).

Cele mai frecvente participări la competiţiile interne şi internaţionale, cu rezultate remarcabile, s-au realizat în intervalul 1959-1982. Primii care au spart gheaţa, cucerind titluri mondiale, au fost juniorii. Astfel, în perioada 1956-1998, au fost obţinute la CM de tineret: zece medalii de aur, opt de argint, zece de bronz şi un număr mare de finalişti (majoritatea clasaţi pe locurile IV). Medaliaţii cu aur: Adalberth Gurath, Ana Pascu-Ene, Ecaterina Iencsic-Stahl, Ştefan Ardeleanu, Anton Pongratz, Petru Kuki (de două ori), Ioan Pop, Monica Weber, Reka Lazăr-Szabo; medaliaţii cu argint: Maria Vicol-Taitiş, Olga Orban-Szabo, Ion Drâmbă, Ileana Gyulai-Ieney (de două ori), Dan Irimiciuc, Reka Lazăr-Szabo, Romică Molea; medaliaţii cu bronz: Tănase Mureşanu (de două ori), Mihai Ţiu, Paul Szabo, Elisabeta Guzganu-Tufan (de două ori), Alin Lupeică, Simona Iluţi (de două ori), Roxana Scarlat, Cornel Milan.

Eşalonul medaliaţilor sau finaliştilor seniori (JO, CM, CE) este mai larg, deoarece el cuprinde deopotrivă performanţele individuale şi pe echipe.

La Proba feminină de floretă (echipe), în decursul celor patru decenii de participare, se remarcă două perioade distincte: 1956-1976 şi 1983-1999. Din prima, echipa de bază a fost formată din: Olga Szabo, Maria Vicol, Ana Pascu, Ecaterina Stahl, Ileana Ieney, Suzana Ardeleanu. Temporar şi cu succes, acestea erau înlocuite cu alte valoroase scrimere, care de fapt erau titulare în competiţii internaţionale de mare anvergură: Ecaterina Orb-Lazăr, Marina Stanca, Gabi Ştefănescu, Magda Chezan, Aurora Crişu, Adriana Dragomir, Viorica Draga-Ţurcanu, Denisa Berindei, Geta Sachelarie, Csila Ruparcsics. Cel de-al doilea "val" (1983-1999) a fost alcătuit din: Elisabeta Tufanu, Reka Lazăr-Szabo, Claudia Vanţă, Laura Badea, Roxana Scarlat, Roxana Dumitrescu, Monica Weber. Prin rotaţie, au mai participat şi: Marcela Moldovan, Aurora Dan, Rozalia Husti, Georgeta Beca, Mioara David. Antrenorii primei perioade: Ludovic Ozoray, Alexandru Csipler, Angelo Pellegrini, Andrei Vâlcea, Vasile Chelaru, Adalbert Pellegrini, Gică Matei, Iudith şi Ştefan Haukler. A doua perioadă: Maria Vicol, Olga Szabo, Rodica Popescu, Jacques Istrate, Ştefan Haukler, Măria Teodora, Lucian Glişcă, Iuliu Falb, Romeo Pellegrini, Tănase Mureşanu, Tudor Petruş, Vlad Şerban, Romică Molea ş.a.

Proba masculină de floretă (echipe) a avut perioada cea mai prosperă în 1967-1970, în care au excelat: Ion Drâmbă, Tănase Mureşanu, Mihai Ţiu, Iuliu Falb, Ştefan Ardeleanu, Ştefan Haukler. În anii următori, generaţia lui Petru Kuki (cu excepţia lui M. Ţiu) din păcate nu a reuşit să se constituie într-o echipă omogenă, valoroasă. În competiţiile internaţionale de mare anvergură, alţi protagonişti au mai fost: George Oancea, Florin Nicolae, Sorin Roca, Livius Buzan. Antrenori: Alexandru Csipler, Angelo Pellegrini, Constantin Panescu, Vasile Chelaru, Iosif Zilahy, Eva Lengyel, Attila File, Androne Covacs ş.a.

Proba de sabie (echipe) are cea mai veche prezenţă internaţională (din 1938) şi a reuşit să se menţină peste două decenii (1969-1994) în atenţia elitei mondiale de sabie. Protagoniştii de bază au fost: Dan Irimiciuc, Ioan Pop, Ladislau Rohony, Dan Popescu, Cornel Marin, Marin Mustaţă, Alexandra Nilca, Alexandra Chiculiţă, Alin Lupeică, Vilmoş Szabo; apoi: Hariton Bădescu, Ciprian Porumb, Mihai Covaliu, Dan Găureanu. Antrenori: Tiberiu Bartoş, Adalbert Pellegrini, Nicolae Pufnei, Ladislau Rohony, Dumitra Mustaţă, Mihai Ticuşan, Constantin Nicolae, Iulian Biţucă, Gabriel Duţia, Emilian Nuţă.

Proba de spadă (echipe) a reuşit să se afirme pe plan internaţional în perioada 1977-1980, când din lotul naţional făceau parte: Anton Pongratz, Ion Popa, Octavian Zidaru, Costică Bărăgan, Liviu Angelescu, Rudolf Szabo, Mihai Popa, Alexandra Istrate, Dumitra Popescu, Mikloş Bodoczi. Antrenori: Andrei Kakucs, Constantin Panescu, Râul Dristoreanu, Paul Ghinju, Ion Rădulescu, Marin Ghimpuşan, Ladislau Vigula, Constantin Stelian, Ion Halmagy, Victor Teodorescu, Mihai Echimenco ş.a.

Lista nu-i poate cuprinde şi pe acei scrimeri care, deşi au practicat scrima ani de zile, cucerind medalii de campion naţional şi internaţional, nu au avut şansa să participe la marile competiţii (JO, CM, CE, CMT). Unii dintre aceştia au devenit cunoscute personalităţi în lumea politică (Alexandru Mironov, Răzvan Dobrescu), a radioului şi TV (Octavian Vintilă), afacerilor (Iosif Sepeschy, Lucian Glişcă, George Burlea, Corneliu Kişu, Micky Varady etc), ştiinţei (Pierre de Hillerin, Zoltan Uray ş.a.), medicinei (Nicolae Ghilezan, Alexandru Pascu, Anton Pongratz, Radu Manoliu, Marina Stanca, Decse Istvan etc.), învăţământului (Petre Habala, Mircea Chiş ş.a.).

Până în prezent, numărul total de medalii aflat în palmaresul Federaţiei Românie de Scrimă este de 207, conform frscrima.ro. Aceste medalii au fost cucerite doar la seniori, la Campionatele Europene, Jocurile Europene, Campionatele Mondiale şi Jocurile Olimpice. În ierarhiile anuale întocmite de forurile conducătoare ale sportului românesc scrima ocupă în mod constant o poziţie fruntaşă, în primele 4-6 locuri, pe întreg ansamblul mişcării sportive naţionale. Excepţia care întăreşte regula au fost anii 2003, 2005 şi 2009 când scrima s-a clasat pe locul întâi.

Printre medaliaţii din partea României la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene de Seniori se numără, la feminin: Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu, Brânză Ana Maria, Szabo-Lazăr Reka, Badea Laura, Scarlat Roxana, Vanta-Grigorescu Claudia, Tufan Elisabeta, Grigorescu Claudia, Dumitrescu Roxana, Dan Aurora, Moldovan Marcela, Weber Monica, Husti Rozalia, Gyulai Ileana, Szabo Olga, Pascu Ana, Stahl Ecaterina, Ardeleanu Suzana, Vicol Maria, Maroiu Anca.

La masculin, au obţinut medalii Covaliu Mihai, Dumitrescu Rareş, Zalomir Florin, Dolniceanu Tiberiu, Siriţeanu Alexandru, Pop Ioan, Szabo Vilmos, Mustaţă Marin, Marin Cornel, Chiculiţă Alexandru, Drâmbă Ion, Irimiciuc Dan, Pop Ioan, Marin Cornel, Nilca Alexandru, Badea Alin, Gălăţanu Ciprian, Teodosiu Iulian, Lupeică Alin, Kuki Petru etc. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactor Arhiva Foto: Vlad Ruşeanu, editor: Horia Plugaru)