Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aflată la a opta ediţie, Ziua mondială a fotografiei, celebrată pe 19 august, este lansată de către organizatori ca un eveniment global care aspiră să creeze schimbări pozitive în lume prin intermediul fotografiei. De cele mai multe ori, nu realizăm cât de puternic este impactul imaginilor pe care le poate surprinde fotografia.

În 2016, Ziua mondială a fotografiei a atins o audienţă globală de 500 de milioane de oameni din întreaga lume, inspirând fotografi din întreaga lume să-şi împărtăşească poveştile, potrivit site-ului worldphotoday.com.

Australianul Korske Ara, un tânăr pasionat de fotografie, a lansat Proiectul Zilei mondiale a fotografiei, în 2009. În anul următor a fost organizată prima galerie la nivel mondial, găzduită on-line, unde au fost expuse 270 de fotografii, site-ul înregistrând vizitatori din peste 100 de ţări.

Fotografia fiind astăzi la îndemâna oricui şi oricând, Ziua mondială a fotografiei vine să încurajeze tot mai mulţi oameni din tot mai multe comunităţi pentru a marca aceast eveniment. Amator, profesionist sau poate aflat la prima fotografie, această zi este dedicată celor pasionaţi de fotografie, din orice colţ al planetei. Fie că este vorba despre un peisaj, portret sau despre surprinderea unei acţiuni, a unui aspect din viaţa de zi cu zi, fotografia este mai mult decât o imagine, este o poveste, care poate schimba în bine lumea în care trăim.

Site-ul www.worldphotoday.com. vine în întâmpinarea celor care doresc să marcheze această zi sugerând organizarea de reuniuni în cadrul cărora cei cu experienţă în această artă să ofere celor mai puţin cunoscători date despre tehnicile noi de realizare a fotografiilor, dar şi organizarea de excursii şi de plimbări pentru a realiza cât mai multe fotografi.

Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787- 1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare a fotografiei prin ''daghereotipie'', în urmă cu 177 de ani. Louis Daguerre împreună cu Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa cu captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, au perfecţionat sistemul, punând la punct procedeul amintit. Înaintea perfectării acestui procedeu, în 1826, Nicéphore Niépce a captat o fotografie cunoscută sub numele de ''View from the Window at Le Gras'' printr-un proces numit "heliografie", considerată cea mai veche fotografie din lume.

După moartea lui Niépce, Daguerre continuă experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore. Foloseşte ca agent sensibilizator iodul pus pe o placă de cupru, acoperit cu un strat de argint. Printr-o developare în vapori de mercur se obţine o imagine negativă în relief (o matriţă). O fotografie realizată de inventator în 1837 prin ''daghereotipie'' a reprezentat un colţ din atelierul său. La 9 ianuarie 1839, invenţia a fost prezentată Academiei Franceze de Ştiinţe şi Louis Daguerre a obţinut brevetul, fiind considerat părintele fotografiei.

Câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul şi a anunţat invenţia ca fiind un cadou "gratuit pentru lume". Procedeul ''daghereotipiei'' a fost folosit după aproximativ 11 ani, în numeroase studiouri din New York, marcând începutul erei moderne în fotografie. AGERPRES/ (Documentare - Daniela Dumitrescu; editor: Ruxandra Bratu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.