Marin Preda, prozator, eseist şi traducător, s-a născut în comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, la 5 august 1922, într-o familie de ţărani.

Potrivit Dicţionarului General al Literaturii Române (Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2006), Marin Preda a fost fiul Joiţei Preda şi al lui Tudor Călăraşu, din a doua căsătorie, nelegalizată pentru a-şi păstra, fiecare, lotul de pământ primit la sfârşitul războiului (Joiţa Preda, ca văduvă de război). Tatăl său a avut din prima căsătorie trei băieţi: Ilie, Gheorghe şi Ion (deveniţi Paraschiv, Achim şi Nilă în "Moromeţii"), iar mama, două fete: Măria şi Miţa (Ilinca şi Tita în roman). Din a doua căsătorie s-au născut Marin şi Alexandru (Sae), care vor lua numele de familie al mamei.

Între anii 1930-1934, frecventează, cu unele întreruperi şi la insistenţa învăţătorului Ionel Teodorescu, şcoala primară în comuna natală. În perioada 1934-1937, îşi continuă învăţătura la aceeaşi şcoală. Examenul de absolvire a clasei a VII-a îl susţine în comuna Ciolăneşti, judeţul Teleorman.

În 1937, respins, din cauza miopiei, la examenul medical efectuat la Şcoala Normală din Câmpulung Muscel, încearcă să se înscrie la Şcoala de Arte şi Meserii din localitatea teleormăneană Miroşi, dar refuză să-şi redacteze teza. Este primul admis la Şcoala Normală din Abrud. Din cauza desfiinţării şcolii din Abrud, se transferă în 1938 la Şcoala Normală din Cristur-Odorhei. În urma Dictatului de la Viena, localitatea Cristur-Odorhei intrând în teritoriul ocupat, se transferă în 1940 la Şcoala Normală din Bucureşti, unde îl va avea profesor de literatura română pe Vladimir Streinu.

În anul 1941, prin intermediul lui Geo Dumitrescu face cunoştinţă cu membrii grupării poetice Albatros: Al. Cerna-Rădulescu, Sergiu Filerot, Virgil Untaru (Virgil Ierunca), Marin Sârbulescu ş.a, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români (Ed. Albatros 2001). În acelaşi an, termină anul al IV-lea al Şcolii Normale şi lucrează la un şantier din Fierbinţi pentru a-şi găsi un mijloc de trai. Trimite două schiţe publicaţiei "Albatros"; potrivit unei consemnări la "Poşta redacţiei", ar fi fost reţinută doar cea intitulată "De capul ei", fără a fi publicată, din cauza suspendării revistei. Scrie poezia "Întoarcerea fiului rătăcit", care urma să fie inclusă în volumul colectiv "Sârmă ghimpată", alcătuit de grupul de la "Albatros" şi interzis de cenzură.

E angajat în anul 1942 corector la ziarul "Timpul". Lucrează o vreme şi la Institutul de Statistică. Chemat la recrutare la Turnu Măgurele, se constată că nu poate urma Şcoala de Subofiţeri întrucât nu îşi terminase studiile. În 1942, debutează cu schiţa "Pârlitu'" în ziarul "Timpul", la rubrica "Popasuri", coordonată de Miron Radu Paraschivescu. Tot aici publică povestirile "Calul" şi "La câmp", incluse cu modificări semnificative în volumul de debut, şi "Salcâmul", nucleul constitutiv al viitorului roman "Moromeţii". Alte schiţe publicate: "Strigoaica", "Noaptea".

Un an mai târziu, în 1943, frecventează cenaclul "Sburătorul". În primăvara aceluiaşi an îşi începe stagiul militar (încheiat în aprilie 1945). Cu sprijinul lui Ion Vinea, este apoi angajat secretar de redacţie la "Evenimentul zilei". Va citi în cenaclul "Sburătorul" schiţele "De capul ei" (publicată ulterior cu titlul "Măritişul") şi "Calul", aceasta din urmă achiziţionată, cu o sumă considerabilă, de Dinu Nicodin. Publică, în "Vremea războiului", povestirea "Colina", relatează Dicţionarul General al Literaturii Române.

În perioada 1945 - 1947, este corector la "Timpul" (până la sfârşitul anului 1946) şi, pentru un timp, la "România liberă". O vreme este angajat la Societatea Scriitorilor Români. Între 1945-1947 colaborează la "Tinereţea", "Lumea", "Contemporanul", "Studentul român", "Revista literară" ş.a. Mai toate prozele publicate în acest răstimp ("Plecarea", "Măritişul", "Nepotul", "Casa de-a doua oară", "Întâia moarte a lui Anton Tudose") nu vor fi incluse în volumul de debut, dar din ele vor fi preluate diferite elemente în "Moromeţii".

În 1946 alcătuieşte volumul "Întâlnirea din Pământuri" pentru a participa la un concurs de debut organizat de Editura Cultura Naţională (câştigat de Cella Delavrancea).

Dicţionarul General al Literaturii Române menţionează că în 1948 intră ca secretar de presă la Ministerul Informaţiilor, unde primeşte spre lectură manuscrisul romanului "Desculţ" de Zaharia Stancu; intenţiona să îi facă un referat negativ, găsind lipsită de autenticitate viziunea asupra lumii rurale, încearcă să îl cunoască pe G. Călinescu, dar este decepţionat de lipsa de reacţie a criticului. În decembrie acelaşi an îşi părăseşte slujba de la Ministerul Informaţiilor. Apare, în două ediţii succesive, volumul "Întâlnirea din Pământuri". Deşi întâmpinat favorabil, este criticat din punct de vedere ideologic. Scriitorul mărturiseşte că intenţionează să scrie un roman din viaţa oamenilor de la câmpie, netributar viziunii lui Liviu Rebreanu sau celei a lui Mihail Sadoveanu.

Devine membru al Uniunii Scriitorilor în 1949.

În 1952 i se acordă Premiul de Stat pentru "Desfăşurarea". Este redactor la revista "Viaţa românească".

Se căsătoreşte cu poeta Aurora Cornu în 1954, iar un an mai târziu călătoreşte la Kiev, ca delegat al Uniunii Scriitorilor. În 1956 îşi aduce părinţii în Bucureşti.

Apare în 1955 romanul "Moromeţii", publicat mai întâi în "Viaţa românească".

În 1956 se tipăreşte în volum nuvela "Ferestre întunecate" (apărută anterior în "Viaţa românească"), din care se vor prelua diferite elemente în volumul al doilea din "Moromeţii".

La 20 martie 1957, este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură, clasa I, pentru romanul "Moromeţii". Este ales membru în Biroul Uniunii Scriitorilor. În lunile octombrie şi noiembrie acelaşi an ia parte la o excursie a oamenilor de artă în câteva ţări din Mediterana, iar în decembrie face o călătorie de documentare în Vietnam.

Divorţează de Aurora Cornu în 1959 şi se căsătoreşte cu Eta Vexler (de care se va despărţi în 1966). În vara aceluiaşi an, călătoreşte la Moscova, Leningrad şi în Crimeea. În 1959 apare nuvela "Îndrăzneala" (publicată iniţial în "Viaţa românească").

În 1962, iese de sub tipar prima versiune din "Risipitorii", roman cu o geneză prelungită.

La Conferinţa Scriitorilor din 1963 critică activitatea lui Mihai Beniuc şi a conducerii Uniunii, pledând pentru respectarea scriitorului şi a misiunii lui. În acel an îi moare tatăl. Tot în 1963 susţine o rubrică în "Scânteia tineretului", unde răspunde scrisorilor primite la redacţie. Cazul înfăţişat în una din ele îi reţine atenţia, fiind dezvoltat ulterior în romanul "Intrusul". I se tipăreşte în volum nuvela "Friguri", inspirată de experienţa vietnameză.

În 1964 apare ediţia a VII-a, revăzută, a primului volum din romanul "Moromeţii".

În 1965, cu Eta Preda, soţia sa, traduce romanul "Ciuma" de Albert Camus. Apare ediţia a doua, "în întregime revăzută", a romanului "Risipitorii".

În 1965 participă, alături de Ov.S. Crohmălniceanu, la un colocviu dedicat romanului contemporan, desfăşurat la Viena. Este ales deputat într-o circumscripţie din Bucureşti. În luna mai călătoreşte, pentru o întrunire a PEN-Clubului Francez, la Paris, unde îi cunoaşte pe Elvira Popescu şi pe Eugen lonescu. Este ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor.

Publică în 1967 volumul al doilea al romanului "Moromeţii", notează Dicţionarul General al Literaturii Române.

În 1968 iese de sub tipar romanul "Intrusul" şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru acesta. În acel an se căsătoreşte cu Elena Mitev. Publică piesa "Martin Bormann", jucată la Teatrul Naţional din Bucureşti în stagiunea 1967-1968.

Anul următor, timp de o lună vizitează Germania Federală. Tot în 1969 apare ediţia a treia, "revăzută, definitivă", a romanului "Risipitorii".

În 1970 i se naşte primul fiu, Nicolae şi este numit director al Editurii Cartea Românească. Începe să colaboreze la "Luceafărul". Traduce, împreună cu Nicolae Gane, romanul "Demonii" de Dostoievski.

Un an mai târziu, se naşte al doilea fiu, Alexandru. Călătoreşte în Elveţia şi în Franţa. Ia atitudine împotriva "tezelor din iulie". Tot în 1971 apare volumul de eseuri "Imposibila întoarcere", rod al colaborării la "Luceafărul".

În 1972 este reales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Stă un timp la Paris. În acelaşi an, e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Marele singuratic". În acel an publică romanul "Marele singuratic" şi alcătuieşte o antologie în două volume din scrierile lui I. L. Caragiale, pe care o prefaţează cu paginile intitulate "Despre actualitatea lui I. L. Caragiale.

În 1973 începe documentarea, îndeosebi în fondurile de la Biblioteca Academiei, pentru romanul "Delirul". Apare volumul "Convorbiri cu Marin Preda", realizat de Florin
Mugur şi este publicată ediţia definitivă a volumului "Întâlnirea din Pământuri".

Dicţionarul General al Literaturii Române menţionează că, la 1 martie 1974, Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România. Anul următor face o călătorie în Grecia. În 1975 apare prima ediţie a romanului "Delirul", şi, la scurt timp, a doua, revizuită. Romanul este criticat în presa românească şi străină, atât din motive ideologice (reabilitarea figurii mareşalului Ion Antonescu), dar şi ca realizare artistică. Iese, totodată, de sub tipar o nouă ediţie a celor două volume ale romanului "Moromeţii", socotită de scriitor "definitivă".

În regia lui Iulian Milcu, este ecranizat, în 1976, romanul "Marele singuratic", după un scenariu al scriitorului.

În 1977, la Conferinţa Naţională a Scriitorilor este reales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Viaţa ca o pradă".

În anul 1978, la invitaţia unor scriitori, vizitează Olanda.

Peste doi ani, în 1980, candidează, în circumscripţia Drăcşenei (Teleorman), pentru un loc de deputat în Marea Adunare Naţională.

A murit la 16 mai 1980, la Mogoşoaia. În 1980 îi apare ultima scriere antumă, trilogia romanescă "Cel mai iubit dintre pământeni", care cunoaşte un uriaş succes de critică şi de public, potrivit Dicţionarului Scriitorilor Români.

Unele din romanele sale au fost traduse în limbile franceză ("Marele singuratic", în 1975) şi suedeză ("Intrusul", în 1976).

Proza sa a oferit subiecte de film ale căror scenarii au fost semnate, unele, chiar de scriitor: "Desfăşurarea" (1954, r. Paul Călinescu), "Porţile albastre ale oraşului" (1973, r. Mircea Mureşan, film distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România în 1974), "Marele singuratic" (1976); sau de alţi autori: "Imposibila iubire" (1983, r. Constantin Vaeni), "Moromeţii" (1986, r. Stere Gulea, film distins cu Premiul ACIN în 1987), "Cel mai iubit dintre pământeni" (1992, r. Şerban Marinescu).

A fost membru corespondent al Academiei Române - Secţia de ştiinţe filologice, literare şi artistice (ales la 1 mart. 1974), şi membru titular post-mortem al acesteia (ales la 3 iulie 1990). AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru)