Generalul Alexandru Averescu, comandantul trupelor române de pe câmpul de luptă, descria bătălia de la Mărăşti ca fiind ''prima victorie adevărată a armatei române moderne'', însă cea care a urmat, bătălia de la Mărăşeşti a fost cea mai semnificativă victorie a acestei armate în Primul Război Mondial şi, poate din istoria României, consemnează volumul ''România în Primul Război Mondial'' (Glenn E. Torrey, 2014).

Scopul imediat al atacului românesc de la Mărăşti (11/24 iulie-19 iulie/1 august) a fost acela de a ocupa Valea Putnei la 10 km către vest, pentru a preîntâmpina o preconizată ofensivă inamică, potrivit volumului ''România 1866-1947'' (Keith Hitchins, 2017). Cu toate că Armata română a atins valea, comandantul acesteia, generalul Averescu a dat ordin de oprire a înaintării, din cauza degradării situaţiei din Galiţia, unde trupele germane şi austro-ungare luaseră Tarnopolul din mâna ruşilor la 25 iulie. Transferarea întăririlor ruse din Moldova spre nord şi prăbuşirea moralului şi a disciplinei în rândurile multor unităţi ruseşti i-au convins pe comandanţii români că era nevoie de prudenţă.

Moldova - singura regiune a României care nu fusese ocupată - avea să fie atacată prin Bucovina şi pe valea inferioară a Siretului, Puterile Centrale vizând nimicirea armatelor româno-ruse, scoaterea României din război şi deschiderea drumului spre Odessa, urmând astfel să fie asigurate Germaniei mijloacele economice necesare continuării războiului, potrivit volumului ''Istoria românilor'' (vol. VII, 2003). Refăcută şi reorganizată, Armata 1 română a început deplasarea spre nordul şi centrul Moldovei, ocupând un front de 40 km între Movilenii de Jos şi Crângeni. În nordul Moldovei, pentru a se opri un eventual atac dinspre Bucovina, a fost constituită o grupare de manevră, formată din cinci corpuri de armată.

Armata română trebuia să-şi înceapă ofensiva pe frontul de la Nămoloasa în dimineaţa zilei de 13/26 iulie, potrivit prevederilor iniţiale, condiţiile favorabile fiind create în urma succesului de la Mărăşti. Cu o zi înainte însă, Armata a 5-a rusă, care trebuia să coopereze cu Armata 1 română în această ofensivă, a primit ordinul să oprească pregătirile de artilerie şi să amâne operaţiunea până la noi ordine. La rândul ei, armata română a primit la 12/25 iulie ordinul de a suspenda ofensiva proiectată.

Pe de altă parte, victoria obţinută de Armata a 2-a română la Mărăşti a determinat schimbarea direcţiei de ofensivă a Armatei a 9-a germane, comandată de feldmareşalul August von Mackensen şi proiectată iniţial să se desfăşoare între Siret şi Prut. Acesta a ocupat doar valea Putnei, forţele de care dispunea în zona Nămoloasa fiind deplasate în zona Focşani-Mărăşeşti-Adjud. Planul nou conceput urmărea spargerea frontului românesc la Oituz şi la Mărăşeşti, printr-un atac între cotul Munţilor Carpaţi şi Siret, notează ''Mica Enciclopedie a Marelui Război, 1914-1918'' (2014), scopul final fiind scoaterea României din război şi crearea condiţiilor pentru pătrunderea către sudul Ucrainei.

Confruntările cunoscute generic ca fiind ''Bătălia de la Mărăşeşti'' s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de cca 35 km, întreaga fâşie a frontului având cca 75 km (între Nămoloasa şi Valea Sării). Aici stăteau faţă în faţă efective importante: de o parte Armata a 4-a rusă (care avea 84 de batalioane, 32 de escadroane şi 79 de baterii) şi Armata I română, alcătuită din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic etc. (forţele luptătoare ale armatei române însumau 170.000 de oameni); de cealaltă parte, Armata a 9-a germană, cu 174 de batalioane, 16 escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti etc.

Ofensiva armatei germane la Mărăşeşti a început printr-un violent bombardament de artilerie, în dimineaţa zilei de 24 iulie/6 august 1917, în momentul în care aici avea loc o însemnată dislocare de trupe ruse, care erau îndreptate spre Bucovina pentru a preîntâmpina un atac. Mari unităţi ruse (diviziile 71 şi 34) au refuzat să lupte şi s-au retras, însă armata română şi alte trupe ruse rămase pe poziţii au dus o luptă deosebit de îndârjită, înaintarea forţelor germane fiind într-un final oprită.

Între 24 iulie/6 august şi 21 august/ 3 septembrie 1917, armata română a fost într-o continuă încleştare cu un inamic puternic, care urmărea lovitura de graţie pe frontul românesc, după repetatele înfrângeri ale armatei ruse în Galiţia. Disfuncţionalitatea armatei ruse trebuia să fie acoperită rapid de unităţile româneşti. În acest context, generalul Constantin Cristescu a avut dificila misiune de a reconstitui linia românească a frontului, prin dispunerea unor noi poziţii de luptă în locul celor părăsite de ruşi pentru a evita criza tactică.

În prima perioadă a luptei (24 iulie/6 august - 30 iulie/12 august), trupele germane au atacat poziţiile ruse, sperând să ocupe punctele de trecere de peste Siret, de la Ciuşlea şi Movileni, dar au fost respinse cu sprijinul armatei române. Un alt atac german a silit trupele româno-ruse să se retragă de la Doaga. Contraatacul româno-rus de la 28 iulie/10 august pe direcţia Focşani-Mărăşeşti şi Siret nu a izbutit. Ca urmare, generalul Constantin Cristescu a fost înlocuit cu generalul Eremia Grigorescu şi s-a creat un comandament unic româno-rus, trecându-se la reorganizarea trupelor.

În cea de-a doua fază a bătăliei (31 iulie/13 august - 6/19 august), trupele germane au atacat la Panciu. Neînţelegerile dintre generalii Grigorescu şi Alexandr Rogoza pe tema retragerii de pe poziţii au dus, în final, la preluarea conducerii trupelor româno-ruse de către generalul Eremia Grigorescu. Lupte grele s-au dus la Chicera, la pădurea Prisaca, germanii forţând trupele române să se retragă. La 6/19 august 1917, trupele germane au atacat puternic în zona dintre Panciu şi Mărăşeştiul apărat de diviziile române. Lupte violente au avut loc în zona pădurii Răzoare, unde compania de mitraliere condusă de Grigore Ignat a rezistat până la ultimul om, punând în pericol înaintarea inamicului. Concomitent, generalul Ion Popescu a organizat un contraatac, obligând trupele germane să dea înapoi.

Ziua de 6/19 august s-a terminat cu zdrobirea atacului inamic, aceasta fiind cea mai importantă victorie a armatei române în campania din 1917. Astfel, unul dintre cele mai îndrăzneţe planuri ofensive ale armatei germane care se baza pe exploatarea defecţiunilor armatei ruse, pentru a o învinge pe cea română, a eşuat. Recunoscând înfrângerea suferită în acea zi, comandamentul Armatei 9 germane a hotărât să treacă la apărare în sectorul principal al frontului, renunţând la scopurile ce şi le propusese la începutul ofensivei. Până la 3 septembrie, când Mackensen a ordonat să se pună capăt ofensivei, acţiunea s-a limitat la ciocniri cu caracter local, precum ofensiva de la Oituz (26 iulie/8 august-9/22 august) care le-a adus germanilor doar neînsemnate câştiguri teritoriale, potrivit volumului ''România 1866-1947'' (Keith Hitchins, 2017).

Într-o dare de seamă a Armatei a 9-a germane către Grupul de armate conduse de feldmareşalul von Mackensen, se spunea: ''(...) Luptele care au avut loc între 25 iulie şi 6 august au dovedit că presupunerile şi speranţele că ruşii şi românii se vor retrage fără rezistenţă sau că vor lăsa a fi făcuţi prizonieri, au fost o eroare. Din contră, armatele ruso-române s-au bătut vitejeşte şi fiecare şanţ, fiecare casă, fiecare înălţime au fost apărate vitejeşte. Contraatacurile au fost bine conduse şi cele mai multe au ajuns la lupta corp la corp. Numai contra Corpului 1 armată rezervă s-au executat de la 25 iulie - 6 august circa 60 de contraatacuri mai mari'', consemnează volumul ''România în Primul Război Mondial'' (Ed. Militară, 1979).

În cea de-a treia etapă a Bătăliei de la Mărăşeşti (7/20 august - 21 august/3 septembrie 1917), trupele germane au făcut încă o încercare de a-şi întări poziţiile în zona Varniţa-Muncelu, dar au eşuat. Când a început bătălia pentru Muncelu, Mackensen - care venise de la Bucureşti să asiste la ea - era optimist în privinţa obţinerii unei victorii decisive. A supravegheat desfăşurarea luptei, la 15 august, în vârful măgurii Obobeşti, a doua zi afirmând: ''Ieri, am făcut din nou aproape 4.000 de prizonieri. Dar aşa nu va scădea numărul inamicilor. Ruşii şi românii aduc mereu divizii noi'', notează volumul ''România în Primul Război Mondial'' (Glenn E. Torrey, 2014)

Bătălia de la Mărăşeşti, continuarea în timp şi spaţiu a celei de la Mărăşti, a durat 29 de zile, între care 16 au fost de luptă şi 13 de acalmie relativă, potrivit volumului ''România în Primul Război Mondial'' (Ed. Militară, 1979) şi s-a soldat cu pierderi umane şi materiale importante: românii au pierdut 27.410 oameni (dintre care 5.125 de morţi, 9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi), iar ruşii au avut pierderi de 25.650 oameni (7.083 morţi, 10.400 răniţi şi 8.167 dispăruţi), notează ''Mica Enciclopedie a Marelui Război, 1914-1918'' (2014). De cealaltă parte, Armata a 9-a germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60.000-65.000 de oameni scoşi din luptă (morţi, răniţi şi dispăruţi). Cu preţul unor enorme sacrificii şi consumând un imens material de război, inamicul a reuşit o pătrundere de 6-7 km, pe o lărgime de aproximativ 30 km. Ţelurile strategice ale armatei germane nu au fost atinse, armata română rămânând întărită pe teritoriul naţional.

În luptele crâncene, s-au remarcat prin acţiuni eroice, care s-au soldat deseori cu jertfa supremă, faptele de arme ale soldaţilor din Regimentul 22 ''Mircea'', care au fost protagoniştii celebrului atac în cămăşi din ziua de 25 iulie/7 august de la Doaga, în zona satului Dumbrava, soldaţii companiei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat, care au fost ''găsiţi morţi cu mâinile încleştate pe piese, sub un morman de cadavre inamice'', sergentul Ignat Iliescu din Regimentul 51 infanterie care ''văzând pe comandantul lui de pluton rănit, ia comanda plutonului şi, cu un dor nebun de răzbunare, s-aruncă prin surprindere asupra unei companii inamice de mitraliere, trece prin baionetă toţi servanţii, cu ofiţer cu tot, şi reuşeşte să captureze cu plutonul său nouă mitraliere'' consemnează volumul ''Istoria românilor'' (vol. VII, 2003). Trebuie amintit deopotrivă eroismul celei cunoscute ca eroina de la Jiu, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, care a căzut în luptă în sectorul Muncelu. Comandantul Regimentului 43/59 infanterie consemna în ordinul de zi, notează acelaşi volum: ''Ecaterina Teodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale, pe care i-a trecut prin puterea cu care îşi înfrângea slăbiciunea femeiască, ştiind să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi suflet şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preţ...Aceea care, în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-şi îndemna ostaşii cu vorbele 'Înainte băieţi, nu vă lăsaţi, sunteţi cu mine!', are drept din clipa aceasta la cinstirea veşnică a tuturor românilor''.

Bătălia de la Mărăşeşti a arătat, din nou, lumii întregi că ''nici pe aici nu se trece''. În ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu, comandantul Armatei 1 române, se afirma faptul că ''Mărăşeştii au fost mormântul iluziilor germane''. Aici generalul Mackensen a cunoscut ''ce este înfrângerea'', scrie volumul ''Istoria românilor'' (vol. VII, 2003). În acelaşi context, istoria austriacă oficială rezuma, potrivit volumului ''România în Primul Război Mondial'' (Glenn E. Torrey, 2014), astfel Bătălia de la Mărăşeşti: ''Ideea comandamentului german de a invada Moldova peste Siret s-a lovit de rezistenţa românilor''.

O corespondenţă militară a ziarului ''The Times'' citată de volumul ''Istoria militară a românilor'' (Ed. Militară, 1992) sublinia faptul că ''apărarea frontului de la Mărăşeşti a fost cea mai strălucită faptă de arme săvârşită vreodată de români; ea nu a fost întrecută nici de vitejia belgienilor şi nici de cea a sârbilor (...). Pierderile duşmanilor au fost enorme şi prizonierii au mărturisit că de la Verdun n-au mai văzut o luptă atât de crâncenă (...). Românii au rezistat în chip eroic''. De asemenea, într-o telegramă de răspuns către generalul Eremia Grigorescu, generalul Berthelot, martor al victoriei de la Mărăşeşti, remarca ''bravura ofiţerilor şi soldaţilor români care atrag în acest moment admiraţia tuturor armatelor aliate şi cărora chiar duşmanii le aduc omagiile lor'', iar Parlamentul francez a citat luptele de pe Siret ca fiind una dintre cele mai importante ale Primului Război Mondial afirmând: ''Românii au înscris în istoria lumii Siretul alături de Marna, Yser şi Isonzo''.

În perioada interbelică, notează volumul ''România în Primul Război Mondial'' (Glenn E. Torrey, 2014), Mărăşeşti a devenit simbolul curajului, sacrificiului şi împlinirii întregii armate române. Ziua de 6 august, data începerii confruntărilor, a fost declarată sărbătoare naţională, Ziua Eroilor. La sud de oraş, pe şoseaua către Focşani, unde au avut loc unele dintre cele mai grele lupte, a fost construit un mausoleu. Aici, în rotonda centrală se află înhumat generalul Eremia Grigorescu, iar în jurul lui, se află rămăşiţele pământeşti a peste 6.000 de soldaţi morţi în bătălie. În 1920, preşedintele Franţei, ca o recunoaştere a rolului pe care luptele din vara anului 1917 l-au avut în desfăşurarea operaţiilor militare pe întreg teatrul de război european, a decorat oraşul Mărăşeşti cu ordinul ''Crucea de război'' potrivit volumului ''Istoria Militară a românilor (Ed. Militară, 1992). AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Marina Bădulescu)

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:
''România în Primul Război Mondial'' (Meteor Publishing, Glenn E. Torrey, 2014)
''România 1866-1947'' (Keith Hitchins, Humanitas, 2017)
''Mica Enciclopedie a Marelui Război, 1914-1918'' (Corint Educaţional, 2014)
''Istoria românilor'' (vol. VII, Ed. Enciclopedică, 2003)
''România în Primul Război Mondial'' (Ed. Militară, 1979)
''Istoria militară a românilor'' (Ed. Militară, 1992)