Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ortodoxe
Sf. Mc. Chiric şi Iulita; Sf. Ier. Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

Greco-catolice
Sf. m. Chiriac şi mama sa Iulita

Romano-catolice
Ss. Bonaventura, ep. înv.; Vladimir


Sfinţii Mucenici Chiric şi Iulita sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 15 iulie.

Sfânta Iulita a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), văduvă, a rămas cu un fiu în vârstă de trei ani, Chiric.

Sfânta provenea dintr-o familie de rang înalt şi se refugia dintr-o provincie în alta a imperiului în faţa persecutorilor, funcţionari imperial care aplicau edictul de persecuţie împotriva creştinilor, emis de Diocleţian.

A fost prinsă până la urmă în Tars, unde, adusă la interogatoriu, a mărturisit credinţa creştină.

A fost torturată cu cruzime, iar copilul, încercând să se elibereze din braţele celui care îl ţine în vreme ce mama sa era bătută şi strigând că şi el este creştin, a fost aruncat de acesta pe treptele de piatră, zdrobindu-se în cădere. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/ (Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Irina Andreea Cristea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.