Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

''Politica unui stat mic eclipsat de vecinătatea a două enorme imperii, care se găseau în luptă şi de la care râvnea importante teritorii, nu putea să fie decât politică de calcul. Înainte de război, România considera că Rusia o frustrase de Basarabia în urma războiului ruso-turc din 1878. Pretenţiile sale faţă de Ungaria erau, în acelaşi timp, fireşti, şi importante. Transilvania şi, deşi într-o proporţie mai mică, Bucovina erau în mare parte locuite de o populaţie românească şi naţionalismul român era aici combătut în mod violent de guvernul ungar, în special în Transilvania. A reuni aceste provincii iredente, a-i reda patriei-mame copiii săi risipiţi, a realiza, într-o formă sau alta, unitatea integrală etnică a unei mari Românii, acesta fusese mobilul permanent, suprem şi dominant al politici de la Bucureşti'', potrivit fostului om politic britanic Winston Churchill (volumul ''The World Crisis'' -1927), citat în lucrarea ''România în Timpul Primului Război Mondial'', vol. 1, Editura Militară, 1996.

''Noi nu am fi putut continua să supravieţuim, şi, încă mai puţin, să continuăm războiul fără grâul şi petrolul României'', aprecia generalul german Erich Luddendorf. În 1915 Germania a încheiat un acord comercial cu România prin care îşi asigurase aprovizionarea cu grâne şi petrol.

La 18 septembrie/1 octombrie 1914 ministrul de externe al Rusiei S. D. Sazonov şi ministrul României la Petersburg Constantin Diamandy au semnat acordul secret prin care Rusia şi-a asumat obligaţia de apărare a integrităţii teritoriale a României şi a recunoscut drepturile asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, în schimbul declarării neutralităţii de către România.

Alăturarea Bulgariei la blocul Puterilor Centrale a consolidat modalitatea de apărare a strâmtorilor Dardanele, însă prin această poziţionare a statului bulgar România era aproape încercuită şi putea să se afle complet izolată dacă se accentua înfrângerea Rusiei.

La 4/17 august 1916 premierul Ion. I. C. Brătianu a încheiat tratatul de alianţă cu Antanta, care includea şi o convenţie militară. România se angaja astfel să intre în război împotriva Austro-Ungariei, iar guvernele Antantei recunoşteau guvernului de la Bucureşti dreptul de a alipi teritoriile româneşti din Austro-Ungaria: Transilvania cu Crişana de la vărsarea Someşului în Tisa până la vărsarea Mureşului în Tisa, Bucovina, Banatul. Aliaţii se angajau să declanşeze, înaintea intrării României în război, ofensiva cu trupele dislocate la Salonic pentru a angrena trupele germane şi bulgare din zonă şi încă o ofensivă pe frontul austriac pentru a facilita operaţiunile ce urmau să fie declanşate de armata română după intrarea în război, potrivit volumului ''O istorie sinceră a poporului român'', Florin Constantiniu, ediţia 2008.

Potrivit Articolului 1 al Convenţiei, ''Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia garantează integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale actuale'' şi, conform Articolului 3, ''recunoşteau dreptul de a anexa teritoriile monarhiei austro-ungare'', se menţionează în volumul ''Texte şi Documente privind Istoria modernă a Românilor (1774-1918)'', Editura Cetatea de Scaun, 2011. 

Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, desfăşurat la Palatul Cotroceni, a hotărât intrarea României în război. După adoptarea hotărârii, ministrul român la Viena a înaintat declaraţia de război a României.

Declanşată cu entuziasm, atât în rândul militarilor cât şi al populaţiei din Transilvania care se bucura de începutul operaţiunilor, ofensiva armatei române a atins punctul culminant la 16/29 august 1916 prin ocuparea Braşovului şi eliberarea oraşelor cheie din Transilvania. Succesele obţinute în Transilvania, însă, au fost umbrite de înfrângerea de la Turtucaia (24 august/6 septembrie 1916), când peste 6.000 de militari au fost ucişi sau răniţi.

La conferinţa interliată de la Chantilly, din noiembrie 1916, se stabilise ca în anul 1917 să fie desfăşurate operaţiuni ofensive de amploare pentru administrarea unor lovituri decisive inamicului. Potrivit planurilor stabilite, trupele române şi ruse trebuiau să atace pe direcţia sud pentru scoaterea Bulgariei din război, iar forţele aliate atacau dinspre Salonic spre nord.

În primăvara anului 1917, mai precis la începutul lunii aprilie, are loc cea mai importantă modificare de forţe prin intrarea în război a Statelor Unite ale Americii. La 2 aprilie 1917, preşedintele american Woodrow Wilson a cerut Congresului să voteze pe marginea declaraţiei de război împotriva Germaniei, la 4 aprilie Senatul a votat favorabil cererii preşedintelui, iar două zile mai târziu Camera Reprezentanţilor votând de asemenea în favoarea intrării SUA în război, conform history.state.gov.

În vara lui 1917, efectivele armatei române erau concentrate în zona Carpaţilor răsăriteni, valea Siretului Inferior şi Dunărea maritimă. Planul de luptă ce viza operaţiunile în care erau angrenate armatele române şi ruse fusese hotărât în mai 1917 în cadrul unui Consiliu de război la care au participat: şeful Marelui cartier general, generalul Constantin Presan, comandantul de căpetenie al forţelor aliate de pe frontul român, generalul rus D. Scerbacev, comandantul Armatei a 2-a, generalul Alexandru Averescu, primul ministru al României Ion I. C. Brătianu şi generalul francez Henry Berthelot, acesta din urmă având un rol exponenţial în reorganizarea şi pregătirea armatei române. Astfel, trebuiau puse în aplicare două lovituri: Armata a 2-a română şi cu o parte din Armata 4 rusă desfăşurau forţele inamice la Mărăşti, iar ulterior lovitura decisivă era planificată pe Siretul Inferior, în zona Nămoloasa, şi trebuia pusă în aplicare de Armata 1 română şi o parte a Armatei 6 ruse.

Conform ''Ordinului de operaţie nr. 1638'' semnat de generalul Alexandru Averescu, la 11 iulie 1917, Armata a 2-a se afla poziţionată la vest de localitatea Mărăşti, având drept misiune spargerea forţelor inamice, respectiv ale grupului de armate Gerok, denumit astfel după generalul de infanterie Friedrich Gerok. După spargerea acestei linii de apărare germane şi austro-ungare, Armata a 2-a română trebuia să treacă valea râului Putna şi împreună cu Armata 1 română şi cu trupele ruse să lovească decisiv forţele inamice la Focşani.

Specificitatea reliefului zonei Mărăşti, cu porţiuni deluroase şi muntoase, ajuta armatele germane şi austro-ungare să organizeze cât mai bine apărarea. Pentru distrugerea amplasamentelor genistice inamice, artileria română a declanşat la 9 iulie 1917 lovituri puternice ajutând astfel declanşarea atacului forţelor de infanterie în dimineaţa zilei de 11 iulie 1917, conform volumului ''Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor'', Editura Meronia, Bucureşti, 2011.

Luptele grele duse de Armata a 2-a au determinat spargerea, chiar în seara zilei de 11 iulie, liniei frontului inamic pe o lungime de circa 10 km. În cele mai multe zone au fost desfăşurate de către soldaţii români atacuri la baionetă după spargerea poziţiilor inamice. Ofensiva a continuat zilele următoare, frontul fiind spart pe o lungime de circa 30 de km şi circa 20 de km în adâncime, determinând retragerea dezordonată a armatelor germane şi austro-ungare spre munţii Vrancei, potrivit lucrării ''Istoria militară a românilor'', Editura Militară, ediţia 1992.

Succesul obţinut la Mărăşti a însemnat eliberarea a 30 de localităţi, o zonă de circa 500 de km pătraţi, determinând comandamentul Puterilor Centrale să deplaseze noi forţe în această zonă şi deopotrivă să întărească efectivele Armatei a 9-a germane, comandată de feldmareşalul August von Mackensen.

Pe de altă parte însă, în ciuda succesului de răsunet al armatei române prin spargerea apărării inamice la Mărăşti, situaţia militară în această parte a frontului s-a complicat după înfrângerile suferite în Galiţia şi Bucovina de trupele ruse în faţa corpurilor de armată austro-ungare care avansau spre sud de-a lungul râului Prut. Drept pentru care Marele Cartier General a ordonat la 14/27 iulie 1917 încetarea operaţiunilor ofensive şi consolidarea aliniamentului, menţionează ''Istoria militară a românilor'', Editura Militară, ediţia 1992.

Generalul de corp de armată Alexandru Averescu a încercat încă două acţiuni locale între 15/28 iulie-19 iulie/1 august pentru cucerirea Cornului Măgurii şi a Măgurii Caşinului, însă în ciuda asaltului eroic al Diviziei 8 Infanterie şi a lipsei sprijinului cerut forţelor ruse, forţele austro-ungare au rezistat pe poziţii, indică volumul ''Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor''.

Totuşi, la 17/30 iulie a fost cucerit Vârful Războiului, la sud de Măgura Caşinului. Armata a 2-a îşi îndeplinise misiunea fixată de a ajunge la râul Putna şi de eliminare a de elementelor de rezistenţă inamice de pe malul stâng, reuşind totodată să formeze câteva capete de pod.

În bătălia de la Mărăşti, preţul uman plătit de armata română s-a ridicat la 1.466 de morţi, peste 3.052 de răniţi şi 367 de dispăruţi. Spargerea frontului la Mărăşti a determinat în primul rând, în plan strategic, inamicul să reconsidere planurile de atac, gândite iniţial pe direcţia Siret-Prut, spre nord-vest în zona Focşani-Mărăşeşti-Adjud.

Corespondentul ''The Times'', aflat pe front, relata la sfârşitul lunii iulie: ''Sunt pe frontul unde armata română a câştigat prima sa victorie contra germanilor şi a dovedit că dacă sunt bine dotaţi cu artilerie şi material de război, oamenii sunt minunaţi'', menţionează volumul ''Istoria militară a românilor'', Editura Militară, ediţia 1992.

Mausoleul de la Mărăşti, situat la nord-est de şoseaua dinspre Panciu, pe versantul estic al comunei Mărăşti, menţine în memoria colectivă faptele de vitejie ale celor implicaţi în această primă bătălie importantă din vara anului 1917 împotriva armatelor germane şi austro-ungare. Piatra de temelie a fost pusă la 10 iunie 1928 de ''Societatea Mărăşti''. Mausoleul a fost construit în mai multe etape, lucrările fiind definitivate în 1938. În 1940-1941 au fost reînhumate osemintele eroilor. Ulterior, au avut loc mai multe lucrări de restaurare şi renovare, cele mai recente fiind desfăşurate prin Programul ''Drumul de Glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial''. Mausoleul de la Mărăşti a fost înălţat după planurile arhitectului Pandele Ştefănescu, iar în interior se află un zid format din oseminte ale celor căzuţi pe câmpul de luptă. Pe faţadă sunt 15 plăci de marmură cu numele a 1.700 de eroi, iar statuile de bronz reprezintă chipuri de eroi, dar şi vulturi ori lei, simboluri ale curajului. Basoreliefurile sunt opera sculptorului Aurel Bordenache, iar creatorul busturilor este Florin Musta. Subsolul adăposteşte sarcofagele mareşalului Alexandru Averescu şi ale generalilor Arthur Văitoianu, Alexandru Mărgineanu şi Nicolae Arghirescu, potrivit Agerpres. AGERPRES/(Documentare-Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru)

Pentru realizarea acestui material au fost utilizate următoarele surse:

Florin Constantiniu, ''O Istorie Sinceră a Poporului Român'', ediţia a IV-a, Bucureşti, Univers Enciclopedic Gold, 2008.
''Istoria militară a românilor'', General-maior Ion Safta (coord.), Editura Militară, ediţia 1992.
''România în Timpul Primului Război Mondial'', vol. 1, Bucureşti, Editura Militară, 1996.
''Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor'', George Marcu (coord.), Editura Meronia, Bucureşti, 2011
Iulian Oncescu, ''Texte şi Documente privind Istoria Modernă a Românilor. 1774-1918'', Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2011
Office of the Historian, United States of America Department of State, https://history.state.gov/milestones/1914-1920/wwi
Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.