Statul Eritreea sărbătoreşte la 24 mai Ziua Naţională, marcând proclamarea independenţei în 1993. Situat în nord-estul Africii, statul se întinde pe o suprafaţă de 117.600 kmp şi se învecinează cu Sudanul, Etiopia, Djibouti, fiind mărginit de Marea Roşie.

Are o populaţie de peste 6,3 milioane de locuitori (estimare 2014) formată mai multe grupuri etnice: tigrinya (55%), tigre (30%), saho (4%), kunama (2%) şi alte grupuri etnice (9%) aşa cum arată "Enciclopedia Statelor Lumii" Ed. Meronia, 2016. Din această populaţie se estimează că 50,5% este de religie creştină (copţi, catolici, protestanţi), 44,7% este de rit musulman, iar restul este reprezentată de credinţe tradiţionale (sunnit, sufi). Limbile oficiale sunt Tigrina şi araba, dar se vorbeşte în mod curent engleza şi italiana.

Eritreea este împărţită în şase regiuni. Capitala este Asmara, iar principalele oraşe: Keren, Assab, Massawa. Capitala Asmara era, la începutul secolului XIX, formată din patru sate. În 1897, italienii şi-au mutat aici capitala, de la Massawa, astfel că arhitectura italiană predomină şi în prezent în oraş, un exemplu elocvent fiind Catedrala catolică, construită în stil Lombard. Alte clădiri construite în stilul arhitecturii Art Deco, multe funcţionale şi astăzi, reprezentând o atracţie turistică sunt: Teatrul şi Opera, Biserica Ortodoxă Nda Mariam, Sinagoga, Moscheea Al Khulafa Al Rashiudin, Muzeul Naţional. Acesta din urmă include artefacte provenite din excavaţiile de la Adulis, pietre funerare inscripţionate din Insulele Dahlak şi suluri antice descoperite în Ge'ez.

Capitala Asmara este cea mai mare aşezare din Eritreea, aflată la 65 de km de Marea Roşie, la o altitudine de 2.325 de metri deasupra nivelului mării, şi situată pe un platou de munte stâncos, la nord-sud de zona cunoscută sub numele de Zona Înaltă din Eritreea, o prelungire a celei etiopiene.

Cu o economie bazată pe activităţi agricole şi creşterea animalelor, Eritreea este înzestrată cu câmpii fertile în zona de vest. Sub aspect economic şi turistic cele mai dezvoltate oraşe, pe lângă capitala Asmara, sunt: Massawa, cel mai mare port natural la Marea Roşie, unde predomină un stil turco-egiptean, reflectând perioadele de conducere otomană şi egipteană din secolul XVI până la sfârşitul secolului XIX; Asseb, un oraş-port cu multe plaje frumoase, situat în sudul ţării; Keren, oraş cu o mare atracţie turistică, situat în nordul ţării.

Una dintre atracţiile turistice cele mai importante rămâne Dahlak, cel mai mare arhipelag al Mării Roşii, cu stat de parc naţional. Cu peste 200 de insule cu recifi de corali, dintre care doar câteva, locuite şi o bogată viaţă marină, aceasta este o zonă ideală pentru iubitorii sporturilor de apă. La polul opus se află oraşul Tessenei, situat în apropierea graniţei cu Sudanul, cel mai elocvent exemplu de viaţă deşertică.

În ce priveşte relieful, acest stat cu ieşire la Marea Roşie, are 875 km de litoral, dar dispune şi de câteva regiuni muntoase, situate în centrul şi sudul ţării, reprezentate de Munţii Danakil (alt. max.: 2.130 m) şi de prelungirile nordice ale masivului etiopian (alt. max: vf. Simba, 3.248 m). O câmpie îngustă însoţeşte ţărmul Mării Roşii, iar în depresiunea Danakil există sectoare cu altitudini sub nivelul mării. Regiunile joase din vest, alcătuite din câmpii întinse şi zone deluroase, sunt traversate de râuri sezoniere scurte, excepţie făcând Tekeze şi Atbara (la graniţa cu Etiopia) şi Baraka, în timp ce sudul ţării este traversat de savana africană dominată, îndeosebi, de turmele de elefanţi. Fauna locală mai cuprinde, pe lângă elefanţi, lei, babuini, gazele, struţi şi ţestoase. În largul plajelor trăiesc peşti înger, baracude, peşti fluture şi câteva varietăţi de crabi, castraveţi de mare şi meduze.

Clima ţării este tropicală cu precipitaţii mai bogate în regiunea mai înaltă şi foarte scăzute în depresiunea Danakil şi pe litoral.

Sub aspect cultural, Eritreea este cunoscută pentru ceremonia cafelei prin care este exprimată cel mai bine ospitalitatea locuitorilor. Ceremonia cuprinde etapa preparării şi etapa servirii. Prepararea constă în prăjirea boabelor de cafea verde pe cărbuni fierbinţi, urmată de măcinarea lor într-un mojar şi fierberea într-un vas ceramic special, cu gât lung şi mâner, numit jebena. Servirea se face de către gazdă, în cupe mici, cea mai în vârstă sau cea mai importantă persoană din cameră fiind servită prima. Zahărul se pune în timpul preparării, iar cantitatea de zahăr ce se adaugă trebuie să fie în concordanţă cu evenimentul. Cu cât este mai mult zahăr, cu atât mai fericită este ocazia. Cafeaua este oferită în timpul festivităţilor, în timpul vizitelor, sau ca o delectare de zi cu zi, iar în cazul în care este politicos refuzată, cafeaua este înlocuită cu ceai.

Tot sub aspect cultural statul este caracterizat de stiluri diferite de muzică şi dansuri, dar un instrument comun folosit de multe dintre comunităţi este toba. Printre Tigray-tigrinya, cel mai cunoscut gen muzical tradiţional se numeşte guaila.

Bucătăria eritreeană este produsul unei fuziuni între diferitele tradiţii culinare locale şi are anumite asemănări cu bucătăriile vecine, în special cu cea etiopiană şi somaleză. Câteva preparate comune emblematice sunt tocanele (tsebhi) picante din legume şi carne de pui, miel, sau vită, preparate, de obicei, într-un sos "berbere" (din usturoi, praf de ardei iuţi, busuioc uscat şi schinduf) şi servite alături de o pâine asemănătoare lipiei (injera).

Majoritatea felurilor tradiţionale de mâncare sunt picante şi conţin un număr mare de condimente precum busuiocul, usturoiul, ghimbirul, praful de chili sau ceapa. Printre preparatele tradiţionale, alături de tocane, sunt consumate adesea fructe de mare, dar şi pastele, aduse de coloniştii italieni.

Deserturile sunt puţine şi constau în salatele de fructe din papaya, avocado, banane, ananas sau "Hembesha", o prăjitură simplă cu ghimbir şi stafide. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Cristian Anghelache)