Modifică dimensiunea fontului:
Octavian Paler, unul dintre cei mai cunoscuţi romancieri şi eseişti români contemporani, un nume care s-a impus în conştiinţa publică deopotrivă ca scriitor şi publicist, s-a născut la 2 iulie 1926, în comuna Lisa, judeţul Braşov, în preajma munţilor Făgăraş.
A frecventat cursurile şcolii primare în satul natal, apoi pe cele ale Liceului "Spiru Haret" din Bucureşti (1937-1944) finalizate cu examenul de bacalaureat la Sibiu (1945). A urmat simultan, Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept la Universitatea din Bucureşti (1945-1949). A fost redactor, şef de secţie, redactor-şef adjunct în cadrul redacţiei culturale a Radiodifuziunii Române (1949-1964); corespondent AGERPRES la Roma (sept.- dec.1964); director general al Televiziunii Române (1965-1968); director general adjunct al Radiodifuziunii Române (1968-1970); redactor-şef al cotidianului "România liberă" (1970-1983), aşa cum arată "Dicţionarul General al Literaturii Române", Ed. Universul Enciclopedic - 2006 şi "Dicţionarul Scriitorilor Români", Ed. Albatros - 2001.
În anul 1958 a debutat în revista "Luceafărul" cu poemul "Ulciorul", urmat de o schiţă şi un reportaj literar.
Editorial a debutat mult mai târziu, în 1970, cu poemele din "Umbra cuvintelor. Definiţii lirice", după care s-a consacrat în exclusivitate prozei de idei, eseistice. Toate scrierile sale, note de călătorie, eseuri, romane, adunate în peste 17 volume, sunt "memorii interioare", confesiuni, meditaţii: "Drumuri prin memorie. Egipt-Grecia" (1972, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), "Apărarea lui Galilei. Dialog despre prudenţă şi iubire" (1978, Premiul Academiei Române), "Caminante. Jurnal (şi contrajurnal) mexican" (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor), "Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului" (1986), "Viaţa ca o coridă" (1987), "Don Quijote în Est" (1994), "Vremea întrebărilor. Cronică morală a unui timp plictisit de morală" (1995), "Rugaţi-vă să nu vă crească aripi" (1995), "Aventuri solitare. Două jurnale şi un contrajurnal" (1996), "Poezii/Poems" (1998), "Deşertul pentru totdeauna" (roman, 2001), "Autoportret într-o oglindă spartă" (2003), "Eul detestabil" (2005).
În ipostaza de prozator a publicat romanele "Viaţa pe un peron" (1981) şi "Un om norocos" (1984). Proza sa eseistică este productul asimbiozei dintre lirism şi narativitate, confesiune şi speculaţie, pasiune şi raţiune. Temperamental, scriitorul era un romantic care nu-şi refuza sentimentalismul dar nici nu îl etala.
După anul 1989, părăsind poezia, a optat pentru eseul moralistic, devenind un important creator de opinie, analizând în articolele sale din ziare şi reviste fenomenul românesc socio-politic postrevoluţionar. Modele sale au fost eseiştii spanioli Unamuno, Ortegay Gasset, dar şi francezii Albert Camus sau Andre Malraux.
După cum singur spunea, Revoluţia l-a găsit "interzis ca scriitor, şomer ca salariat şi suspect ca individ în societate", astfel că şi-a regândit majoritatea cărţilor, publicând noi versiuni: "Scrisori imaginare" (1992, 1998), "Apărarea lui Galilei" (1997), "Drumuri prin memorie" (1999). Multe dintre volumele sale au fost traduse în limbile franceză şi germană.
A devenit director onorific al publicaţiei "România liberă" (1990 - febr. 2001) iar apoi, din martie 2001, al ziarului "Cotidianul".
La 30 iunie 2003, a fost distins de preşedintele României, Ion Iliescu, cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru "întreaga operă literară pusă în slujba culturii şi spiritualităţii româneşti, pentru impresionanta activitate publicistică, cu înaltă încărcătură intelectuală, angajată cu devoţiune şi consecvenţă întru apărarea valorilor fundamentale ale libertăţii umane şi ale democraţiei, pentru propăşirea societăţii româneşti". De asemenea, a primit premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 2004.
Octavian Paler a murit la 7 mai 2007, la vârsta de 81 de ani, şi a fost înmormântat în Cimitirul "Sfânta Vineri" din Capitală. Un an mai târziu, în 2008, editura Polirom a iniţiat Seria de autor "Octavian Paler", în care au apărut volume precum: "Un om norocos" (2008), "Mitologii subiective" (2008), "Polemici cordiale" (2008), "Aventuri solitare" (2008), "Viaţa ca o coridă" (2009), "Drumuri prin memorie" (2009), "Apărarea lui Galilei" (2009), "Deşertul pentru totdeauna" (2009), "Don Quijote în Est" (2010), "Caminante" (2010), "Rugaţi-vă să nu vă crească aripi" (2010), "Eul detestabil" (2010), "Autoportret într-o oglindă spartă" (2010), "Scrisori imaginare" (2010), "Viaţa pe un peron" (2011).
În iunie 2011 a fost lansat volumul de poezie "Definitions" de Octavian Paler, publicat de editura britanică Istros Books, la Biblioteca British Council din Bucureşti, volum ce include poeme ale eseistului traduse în engleză de Ileana Ştefănescu şi S.D. Curtis.
''Cărţile sale spun că a fost un mare iubitor al culturii şi a început prin a se ocupa de marile figuri din cultura universală în ideea de a ajunge la el însuşi. Toate cărţile sale au fost cărţi de cultură. În toate cărţile sale, şi cele din tinereţe, în care a avut nişte funcţii importante, de care a fost atacat de multe ori, nu a spus nimic de care să-i fie ruşine...'', afirma poeta şi publicista Ileana Mălăncioiu cu prilejul lansării volumelor ''Mitologii subiective'' şi ''Un om norocos'' la Târgul de Carte ''Bookfest'' din 2008. AGERPRES/ (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.