COD GALBEN: 18-05-2025 ora 10 Intre 18 mai, ora 12 – 18 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 19-05-2025 Intre 00:00 si 06:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...100 km/h. in Județul Cluj , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În România, Ziua naţională a inimii se marchează anual, începând din anul 1997, la data de 4 mai.

Ziua naţională a inimii a fost instituită şi în ţara noastră, în conformitate cu directivele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fiind introdusă în România pe 4 august 1996, în urma Sesiunii Speciale privind Riscul Cardiovascular a Academiei de Ştiinţe Medicale, care avusese loc în primăvara aceluiaşi an. Această zi reprezintă un prilej de a atrage atenţia asupra creşterii alarmante a numărului de afecţiuni cardiovasculare, notează site-ul www.dspcovasna.ro.

Boala cardiovasculară este principala cauză de mortalitate în Europa, atât la femei cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, publicate pe site-ul heartcharter.org. Este responsabilă de 55% dintre decesele din rândul femeilor din Europa şi de 43% dintre decesele din rândul bărbaţilor, provocând peste 4,35 milioane de decese anual, în cele 53 de state membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii - Regiunea Europeană şi peste 1,9 milioane de decese anual, în Uniunea Europeană. Cu toate acestea, boala cardiovasculară poate fi prevenită, ţinând cont de factorii de risc ai acesteia: fumatul, valorile ridicate ale tensiunii arteriale şi ale colesterolului, obezitatea, diabetul, consumul excesiv de alcool şi stresul.

Potrivit site-ului www.cardioportal.ro, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces a populaţiei din România, cu peste 140.000 de decese anual, reprezentând 60% din totalul deceselor înregistrate. Prin comparaţie, media ratelor de mortalitate cardiovasculară în ţările aparţinând Comunităţii Europene este de 46%. Având în vedere aceste statistici, Societatea Română de Cardiologie (SRC) şi-a stabilit, pentru intervalul 2015-2017, o strategie de tip ''Cardiologie aplicată'', care îşi propune, pe lângă preocuparea pentru activitatea de educaţie şi cercetare ştiinţifică medicală, şi implicarea SRC în identificarea problemelor majore de sănătate cardiovasculară, în vederea propunerii unor programe-soluţii pentru reducerea incidenţei bolilor cardiovasculare în România.

Pe lângă marcarea Zilei naţionale a inimii, la data de 4 mai, România se alătură şi statelor care marchează Ziua mondială a inimii, la 29 septembrie în fiecare an. Totodată, Fundaţia Română a Inimii, în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, marchează, în luna februarie, Ziua naţională a prevenţiei cardiovasculare, campanie ce are rolul de a promova măsuri de prevenţie a bolilor cardiovasculare, se arată pe site-ul http://www.romanianheart.ro/. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.