Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua cooperării civili-militari este sărbătorită în fiecare an, la 30 aprilie, dată la care, în anul 1997, a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente.

CIMIC (cooperarea civili - militari) este un concept NATO, folosit, de obicei, pe perioada operaţiilor de sprijin al păcii, notează site-ul www.revista.forter.ro. El reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate. Structurile CIMIC îşi desfăşoară activitatea în sprijinul conducerii acţiunilor militare, desfăşurate cu ajutorul instituţiilor civile şi al populaţiei, pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare. Pe de altă parte, CIMIC acţionează în sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi al populaţiei, pentru restabilirea ordinii constituţionale după încetarea ostilităţilor, pentru normalizarea situaţiei în zonele de conflict sau pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale sau industriale. De asemenea, un alt element important îl constituie acordarea sprijinului în realizarea unor proiecte de infrastructură, educaţie şi asistenţă umanitară.

În teatrele de operaţii funcţionau organizaţii civile, cu scopul de a ajuta populaţia din zonă. Pentru a coordona activitatea din aceste zone, NATO a iniţiat şi a aprobat crearea unei structuri multinaţionale responsabile de cooperarea civil-militară, cu misiuni în cadrul Operaţiilor Colective de Apărare (Collective Defence Operations) şi în cadrul Operaţiilor de Răspuns la Crize (Crisis Response Operations), pentru asigurarea păcii şi a securităţii internaţionale. Astfel, în 2006 a fost creat Grupul Multinaţional CIMIC, constituit din reprezentanţi ai armatelor din opt state membre NATO. Preşedinţia grupului este asigurată de fiecare stat, prin rotaţie la doi ani. În perioada februarie 2012-februarie 2014, preşedinţia a fost asigurată de România.

În prezent, în Armata României există structuri CIMIC în statele majore, de la eşalonul brigadă în sus, potrivit ''Calendarului Tradiţiilor Militare'' (2010), iar unitatea distinctă de profil este Batalionului 1 CIMIC, structură aflată în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre, notează www.revista.forter.ro. Batalionul 1 CIMIC a fost înfiinţat la 1 septembrie 2001, sub denumirea Grupul 1 CIMIC, fiind subordonat Corpului 1 Armată Teritorial. În 2004, Grupul 1 CIMIC a devenit Batalionul 1 CIMIC, care, ca urmare a restructurării eşalonului superior, începând din 2008 s-a subordonat Diviziei 1 Infanterie ''Dacica''. La 1 ianuarie 2012, Batalionul 1 CIMIC a trecut în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.