DOCUMENTAR: Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord împlinește 91 de ani

 •  Documentare
988 afişări

Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Winsdor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, fiind fiica Prințului Albert, Duce de York, viitorul rege George al VI-lea, cel de-al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al Reginei Mary, și a Elisabetei Bowes-Lion, Ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a este șeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamație regală, la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg și Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.

88a070f3-258a-4e44-8063-4f5252947639

Regina Elisabeta a II-a, la finalul Slujbei de Paști de la Capela St George, Castelul Windsor, Berkshire, 16 aprilie 2017

Atât Prințesa Elisabeta, cât și sora sa mai mică, Prințesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) și a guvernantei, potrivit https://www.royal.uk. Cursurile școlare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar și lecții de dans, muzică și artă, echitație.

În 1936, cursul vieții Prințesei Elisabeta avea să se schimbe odată cu moartea suveranului George al V-lea, bunicul său de care era foarte apropiată. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, Ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, Prințesa Elisabeta a devenit moștenitoare a tronului, având titlul de Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta.

În momentul declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, Prințesa Elisabeta, în vârstă de 13 ani, împreună cu sora sa, Prințesa Margareta, au fost trimise la Castelul Windsor. De aici, viitoarea regină a susținut primul său discurs transmis pe calea undelor, în care îi încuraja pe copiii britanici, spunându-le: ''...și la sfârșit vom fi toți bine; căci Dumnezeu va avea grijă de noi și ne va aduce victoria și pacea'', se precizează pe site-ul menționat mai sus.

Regina Elisabeta a II-a; Londra 13 martie 2017

Numită colonel, șef al Gărzii de Grenadieri de către tatăl său, Elisabeta și-a făcut prima apariție publică în 1942, inspectând trupele. A început să-și însoțească părinții în vizitele oficiale pe care aceștia le efectuau în țară. În 1945, Prințesa Elisabeta s-a alăturat Serviciului Teritorial Auxiliar, învățând să devină un bun șofer și mecanic. Chiar dacă munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, această perioadă i-a dezvăluit tinerei prințese o lume diferită față de cea regală. O altă experiență pe care a trăit-o a fost aceea când, alături de sora sa, Margareta, s-a amestecat printre oamenii care sărbătoreau Ziua Victoriei (8 mai 1945), care a marcat încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Prințesa Elisabeta l-a întâlnit pe Philip Mountbatten, fiul Prințului Andrew al Greciei și stră-strănepot al Reginei Victoria, pe când avea doar 13 ani. Cei doi au ținut legătura, devenind peste ani îndrăgostiți. Prințul Philip și-a efectuat serviciul militar în Marina Britanică.

Regina Elisabeta a II-a; Londra, 28 februarie 2017

Căsătoria cu Prințul Philip Mountbatten a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform https://www.royal.uk. Prințul Philip a devenit, în urma căsătoriei, Duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: Prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului (14 noiembrie 1948), Prințesa Anne (1950), Prințul Andrew (1960) și Prințul Edward (1964), opt nepoți și cinci strănepoți.

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Marii Britanii, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, iar ceremonia a fost condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă la televizor în întreaga lume. Reședința principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.

În momentul în care Principesa Elisabeta a devenit regină, Marea Britanie era, încă, un imperiu impresionant, format din dominioane și dependențe. În anii 1950 și 1960, multe dintre aceste posesiuni și-au declarat independența, Imperiul Britanic devenind Commonwealth of Nations. În 1953, Regina și soțul său au plecat într-un turneu care a durat șase luni, în care au vizitat 13 țări. A devenit primul monarh care a vizita Australia și Noua Zeelandă. În 1957, a făcut o vizită de stat în SUA, în cadrul căreia s-a adresat Adunării Generale a ONU, în numele Commonwealth-ului. Totodată, a fost primul monarh care a deschis o sesiune parlamentară, respectiv cea a Parlamentului canadian.

De-a lungul anilor 1970 și 1980, Regina Elisabeta a continuat să călătorească. În 1973, a participat la Conferința Commonwealth-ului de la Ottawa, Canada și, în 1976, a călătorit în Statele Unite ale Americii. O săptămână mai târziu, Majestatea Sa se afla în Montreal, Canada, unde a deschis Jocurile Olimpice de Vară. În 1979, suverana a călătorit în Kuweit, Bahrain, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Oman, o vizită care a atras atenția și respectul la nivel internațional.

În 1977, a avut loc Jubileul de Argint, respectiv 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur și în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. Evenimentele au fost prilejuri de reflecție, de trecere în revistă a principalelor momente din istoria statului britanic. Majestatea Sa și-a serbat Nunta de Argint în 1972, Nunta de Aur în 1997 și Nunta de Diamant în 2007.

Regina Elisabeta a II-a și-a dat acordul, în 2011, privind căsătoria nepotului său, Prințul William, cu Catherine Middleton. În același an, a întreprins o vizită istorică în Republica Irlanda, fiind prima vizită a unui monarh britanic din 1911. În 2013, Regina Elisabeta a II-a a devenit din nou străbunică, odată cu nașterea primului copil al cuplului regal William și Kate, prințul George Alexander Louis, care este cunoscut sub numele de Alteța sa Regală Prințul George de Cambridge. În 2015, al doilea copil al cuplului, Prințesa Charlotte a venit pe lume, devenind cel de-al cincilea strănepot al reginei.

Majestatea sa s-a aflat în prim-plan, în 2012, în momentul în care a primit flacăra olimpică la Castelul Windsor, pe 10 iulie, dar și în momentul deschiderii celei de-a 30-a ediții a Jocurilor Olimpice de Vară, pe 27 iulie, care a avut loc în cadrul unui grandios show pus în scenă de regizorul Danny Boyle, pe Stadionul Olimpic din Londra.

Tot în 2012, Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sărbătorea Jubileul de Diamant, la împlinirea a 60 de ani de domnie, devenind, trei ani mai târziu, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depășind-o pe cea a Reginei Victoria (1837-1901), notează https://www.royal.uk.

În cei peste 60 de ani de domnie, suverana britanică s-a confruntat cu situații complexe, de la criza Suezului, la războiul pentru Insulele Falkland, la inflație, greve, apartenența la Uniunea Europeană, recesiune, terorism, divorțurile din familia regală și a fost martora Războiului Rece, dar și a căderii comunismului în centrul și estul Europei, a războaielor din Vietnam, Afganistan sau Irak. Un act plin de importanță a reprezentat modificarea Legii succesiunii la tronul britanic.

Regina Elisabeta a II-a; Londra, 9 martie 2017

Activitatea Reginei Elisabeta a II-a, care este un monarh activ și susținător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, a adus în centrul atenției afirmarea identității naționale și unitatea, continuitatea, dar și stabilitatea Marii Britanii. Regina Elisabeta a II-a este guvernatorul suprem al Bisericii Anglicane, conducătorul suprem al forțelor armate, fiind și sursa onorurilor, conferind medalii și ordine. Onorează în fiecare an până la 430 de angajamente și susține sute de organizații caritabile și programe cu scop educativ sau social.

Cunoscută pentru stilul său impecabil cu o atenție deosebită spre detaliu și culoare, Regina Elisabeta spunea că ''nu voi purta niciodată bej, pentru că nimeni nu va ști cine sunt'', potrivit www.telegraph.co.uk. În anul 2016, pentru a sărbători aniversarea a 90 de ani de la nașterea Reginei Elisabeta a II-a, printre multe alte evenimente, au fost organizate trei expoziții axate pe piese din garderoba impresionantă a suveranei britanice. Prima expoziție s-a deschis chiar în ziua de 21 aprilie 2016, la Palatul Holyroodhouse (reședința oficială a Reginei în Scoția), fiind alcătuită din piese realizate din faimoasa stofă scoțiană în carouri (tartan), de la ținute de zi și până la rochii de seară, dar și accesorii. Celelalte două expoziții au fost programate în august, la Palatul Buckingham, și în septembrie, la Castelul Windsor, dezvăluind publicului costume de epocă purtate de regină în copilăria sa, dar și o serie de rochii de ceremonie.

AGERPRES/(Documentare — Irina Andreea Cristea, Horia Plugaru, editor: Andreea Onogea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres