DOCUMENTAR: Echinocțiul de primăvară

 •  Documentare
2001 afişări

Echinocțiul de primăvară, în 2017, are loc la 20 martie: 12 h 29 m, cu puțin timp ca Luna să se afle la faza de Ultimul Pătrar (18 h 58 m), potrivit www.astro-urseanu.ro.

da327a82-3dcf-45a6-bbef-88edae7298af

Odată cu echinocțiul de primăvară în emisfera de nord începe primăvara din punct de vedere astronomic și durează aproximativ 92 de zile.

Este momentul în care Soarele, în mișcarea sa aparentă anuală, trece prin punctul de intersecție al eclipticii cu ecuatorul ceresc, ziua fiind egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă.

Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocțiului, se numesc puncte echinocțiale, fiind denumite punctul vernal și, respectiv, punctul autumnal. Astfel, în același moment, în emisfera sudică se produce echinocțiul de toamnă.

De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată datorită faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. Echinocțiul de primăvară reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare și, începând de la această dată, durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc solstițiul de vară.

Cuvântul "echinocțiu" derivă din cuvântul francez "équinoxe", care, la rândul lui, provine din latinescul "aequinoctium", format din "aequus" — "egal" și "nox", "noctis" — "noapte".

În emisfera sudică a Pământului, fenomenul este invers, acest moment marcând începutul toamnei astronomice, în regiunile polare, în emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.

Conform tradiției creștine, Paștele este sărbătorit întotdeauna în prima duminică după Luna Plină de după echinocțiu.

Al doilea echinocțiu al anului reprezintă momentul când soarele traversează ecuatorul ceresc, trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, marcând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică. Punctul de intersecție din acest moment al eclipticii cu ecuatorul ceresc se numește punctul autumnal. Denumirea populară a fenomenului astronomic este Tât Înainte, respectiv Târ Înapoi.

AGERPRES /(Documentare — Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe