Tudor Stavru, originar din Cernavodă, a fost sportiv la Clubul Dinamo Bucureşti, unde a practicat kaiac canoe. A făcut parte din prima generaţie de cascadori, formată de regizorul Sergiu Nicolaescu, în 1965-1966, selectând foşti sportivi de performanţă. Din grup făceau parte foşti sportivi din atletism, lupte, rugby, ciclism, motociclism, gimnastică, sau, în cazul lui Stavru, kaiac canoe.

A debutat în calitate de cascador în filmul ''Dacii'', în 1967. Apoi a fost nelipsit din filmele istorice regizate de Sergiu Nicolaescu (''Mihai Viteazul'' (1971), ''Cu mâinile curate'' (1972), ''Ultimul cartuş'' (1973), ''Un comisar acuză'' (1974), ''Osânda'' (1976), ''Pentru Patrie'' (1977), ''Războiul Independenţei (serial TV, 1977) - regia Doru Năstase, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis), dar şi în filmele altor regizori (''Săgeata căpitanului Ion'' - regia Aurel Miheleş (1972), ''Adio, dragă Nela'' - regia Cornel Todea (1972), ''Păcală'' (1974) - regia Geo Saizescu , ''Patima'' (1975) - regia Mircea George Cornea), potrivit site-urilor http://sport1x2.ro şi https://cernavoda.wordpress.com.

Avea în palmares 22 de filme până în martie 1977. A urmat cutremurul din seara de 4 martie. Alături de alţi colegi cascadori - Mircea Pascu, Aurel Popescu, Paul Fister, Szobi Cseh, Dan Steinhardt - Tudor Stavru a sosit de la primele ore ale dimineţii de 5 martie în zonele unde erau clădiri prăbuşite pentru a căuta supravieţuitori, alături de armată, şi pentru a-i salva. Era unul dintre ''copiii nebuni ai filmului românesc, cu sufletele cât munţii'', cum îi numea actorul Ion Besoiu.

Cel care i-a fost alături lui Stavru în acele zile de martie 1977, cascadorul Paul Fister, îşi aminteşte că în ziua cutremurului se afla cu colegii săi Tudor Stavru, cu Aurel Popescu, cu Doru Dumitrescu la Râmnicu Vâlcea, unde filmau o comandă specială. Fotbaliştii de la Chimia Râmnicu Vâlcea stăteau în hotel cu ei şi îi aşteptau când veneau seara de la filmare. S-au aşezat la masă, cascadorii şi fotbaliştii, dar la un moment dat a început cutremurul.

''Am ţipat să iasă toată lumea afară şi să ia câte un brad în braţe, să aibă de ce să se ţină. Când s-a liniştit mişcarea pământului ne-am întors la hotel, lumea era panicată. Cădeau hornurile caselor pe stradă. Cel de la recepţie prinsese un post de radio unde auzeam că a căzut blocul Dunărea, a căzut şi blocul Nestor, a căzut şi Scala. Ne-am urcat toţi în autocare şi am venit la Bucureşti. Şi ne-am dus din proprie iniţiativă la Consiliul popular, spunându-le că vrem să ajutăm. Că asta este soarta noastră, a cascadorilor. Ne-au spus să ne orientăm şi toţi cei 15-20 de cascadori care ne stânseserăm acolo ne-am dus la blocul cu barul Continental, să-i salvăm pe Tomiţă (Toma Caragiu - n.r.) al nostru, pe Bocăneţ. Am stat acolo o noapte întreagă, printre dărâmături, dar nu am reuşit să ajungem la el. Şi dimineaţa ne-am dat seama că stăteam toţi grămadă, iar în Bucureşti mai erau multe puncte unde puteau fi salvaţi oameni. Eu cu Stavru ne-am dus la Nestor şi ceilalţi s-au împărţit la Scala şi pe la alte puncte. Veneau acolo locatarii din imobilul respectiv, pe care nu-i prinsese cutremurul în casă, să ne roage să nu se intre cu buldozerele în dărâmături, pentru că voiau să-i îngroape creştineşte pe morţi'', a declarat Paul Fister pentru AGERPRES.

El a povestit că în penultima seară de căutări la Nestor, el şi Tudor Stavru au fost luaţi cu două maşini ale securităţii şi au fost duşi în strada Al. Sahia (actuala stradă J.L. Calderon), unde era un imobil dărâmat. Au coborât din maşini şi s-au mirat că era o linişte perfectă, toate utilajele erau oprite. Se auzise o bătaie în zid, semn că exista un supravieţuitor care trebuia salvat.

''Am luat imediat legătura cu ea, că era o fată, Livia Negoescu, care împlinea 22 de ani chiar în ziua cutremurului. A căzut cu etajul 9 tocmai la subsol, era cu logodnicul ei. Au adus minerii de la Filipeştii de Pădure, care erau cel mai aproape. Au venit ăia cu idei, să săpăm o galerie din Piaţa Rosetti. Eu m-am uitat la Stavru, el la mine şi am intrat spre ea, ajutându-ne doar de mâini. Am intrat printr-o gaură de aerisire, săpam cu mâinile, puneam molozul în masca de gaze şi i-o dădeam lui Tudorică. Am intrat noaptea, pe la 12.30, şi dimineaţa pe la 5.30-6.00 am ieşit cu ea. Când am ajuns deasupra ei deja se lărgise spaţiul, puteam să stau în picioare lângă ea. Ea era întinsă pe o canapea. A intrat Stavru după ea, fata stătea rezemată pe capul logodnicului ei, peste care căzuse o grindă care realmente l-a retezat de la mijloc în jos. Murise cu 24 de ore înainte de a o găsi pe ea'', şi-a amintit Paul Fister.

După acea noapte, s-au întors la hotelul unde erau cazaţi, şi-au strâns bagajele şi s-au pregătit să plece spre Buftea. A doua zi urmau filmări. Paul Fister s-a pregătit de plecare, urma să plece şi Tudor Stavru.

''Am luat legătura cu Buftea şi le-am spus că mi-am terminat treaba şi să-mi trimită o maşină. Tudorică urma să se ducă acasă să se odihnească şi a doua zi să ne întâlnim în studioul Buftea. M-a condus până la intrare, ne-am dat mâna, ne-am îmbrăţişat, m-a condus cu privirea din uşa hotelului, iar eu m-am dus la maşina care mă aştepta pe Calea Victoriei. Şi a doua zi dimineaţă, pe la 9.00, m-am dus în studio. A venit la mine un băiat şi mi-a spus că mă caută directorul general. M-am dus la el şi am văzut că era cătrănit. '- Domnule Fister, vreau să vă dau o veste tristă'. '- Vă ascult'. '- Ştiţi că a murit Tudor Stavru?'. Când am auzit, să cad jos, m-am blocat. Am ieşit pe uşă şi nu ştiam încotro să o iau. M-am întors în birou, dar nu puteam să articulez niciun sunet. El şi-a dat seama că vreau o maşină, mi-a dat-o pe a lui, iar şoferul m-a dus direct la Spitalul de Urgenţă. În poarta spitalului, rezemat de un stâlp, era Sergiu Nicolaescu. Am intrat şi l-am văzut pe Tudor sub scară, pe o targă, cu un cearşaf pe el. După vreo jumătate de oră m-am dus la Nestor să aflu ce s-a întâmplat. Generalul care coordona activitatea acolo mi-a spus că a venit Tudor Stavru de la Grădina Icoanei, unde pierduse maşina de Buftea. S-a întors la Nestor, îmbrăcat în haine civile, în ideea de a vorbi cu generalul să-i dea o maşină să ajungă în Buftea. Şi în timp ce stătea de vorbă cu generalul, un bătrânel s-a apropiat de ei, spunând: 'Domnule general, nu mă lăsaţi, că ăla e avutul meu pe toată viaţa mea'. Era o casetă cu acte, cu cecuri, cu taloanele de pensie. Practic, aia era averea lui şi atât voia el să recupereze din tot apartamentul de la etajul 9. Stavru a auzit discuţia, a fugit repede la Athénée Palace (actualul Hotel Hilton - n.r.), s-a schimbat şi a apărut din nou acolo. Nimeni nu ştie cum. Generalul l-a întrebat: 'Ce faci Stavrule?', iar el i-a răspuns: 'Lasă, domnule, să ajutăm omul bătrân'. A intrat de pe balcon, a pus un picior, o mână şi a trecut. S-a dus la locul pe care i l-a indicat bătrânul, a găsit caseta, i-a arătat-o, ăla i-a spus să o arunce, iar Stavru a spus: 'Cum să o arunc? Am urcat până aici s-o arunc, să se facă zob în fierul ăla şi printre dărâmături?!'. Şi a ţinut-o în mâna dreaptă. A pus mâna, a pus un picior, după aia şi pe celălalt, dar el se sprijinea în antebraţ. Iar în momentul ăla s-a desprins o cărămidă, s-a rupt peretele şi a căzut de acolo'', a povestit Paul Fister, lăcrimând. ''Avea 37-38 de ani'', a mai spus el.

A doua zi, cascadorii au plecat spre Cernavodă, oraşul natal al lui Tudor Stavru, unde a şi fost înmormântat. Au plecat din Buftea cu şase cai, au luat şase costume de daci. Erau cinci călăreţi, iar un cal a fost dus de căpăstru de Adrian Ştefănescu. Era calul lui Stavru, pe el erau cizmele lui, sabia lui. ''Era un român adevărat, ce spunea era literă de lege'', îşi încheie Paul Fister şirul amintirilor despre Tudor Stavru.

Jurnalistul Sorin Satmari scria, în cartea ''4 martie 1977. Secunde tragice, zile eroice. Din cronica unui cutremur'', coordonată de Aristide Buhoiu şi apărută în seria ''Reporter XX'', în 1977, la Editura Junimea, Iaşi, că aceşti oameni, cascadorii, ''au cerut să fie trimişi în 'linia-ntâi' a operaţiunilor de salvare''. ''Şi nu de puţine ori neostoitele ore de trudă le-au fost inundate de enorme satisfacţii: la 'Scala' cascadorul Mircea Pascu a salvat doi oameni, în strada Tudor Arghezi, Tudor Stavru şi Paul Fister au făcut imposibilul, pătrunzând printr-o nişă incredibil de îngustă, şi redând vieţii o tânără'', scria Sorin Satmari.

Criticul de film Ecaterina Oproiu nota, în aceeaşi carte: ''S-a adus ceai fierbinte pentru cascadori. Unul are febră. Altul nu mai poate să scoată un sunet. Unul tuşeşte. Cineva zice că s-a-mbolnăvit. Altul zice: Ăştia nu se-mbolnăvesc, domnule! Ăştia n-au moarte. Nu i-ai văzut în 'Nemuritorii'? - Câţi oameni au salvat? Generalul cu ochii roşii nu şi-a scos încălţările de o săptămână. Cascadorul ăsta a salvat, zice generalul, trei oameni. - Ăsta n-a trăit degeaba, zice cineva. Cascadorul, salvatorul de trei vieţi, nu vrea să zică nimic. Are putere să perforeze muntele de moloz, dar n-are putere să vorbească. - Duceţi-vă la Nestor să-l vedeţi pe Stavru. Ăsta n-are moarte...''

Şi totuşi, în dimineaţa de 12 martie 1977, Tudor Stavru a murit în timpul unei intervenţii la blocul ''Nestor''. A urcat într-un apartament care nu se dărâmase, pentru a recupera actele unui bătrân. Un perete de care se sprijinea a cedat, iar Stavru a căzut în gol. Rănit grav, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă, unde a murit. A fost înmormântat la Cernavodă, la funeralii fiind prezenţi colegi cascadori, dar şi regizorii Sergiu Nicolaescu şi Doru Năstase. AGERPRES/ (Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril)