În urmă cu 135 de ani, se năştea la 4/16 martie, la Craiova, Nicolae Titulescu, unul dintre cei mai de seamă miniştri de externe şi diplomaţi români dintre cele două războaie mondiale. Tatăl său era magistratul Ion Titulescu, preşedintele Curţii de Apel din localitate, iar mama sa, Maria, era descendentă din familia revoluţionarului Nicolae Bălcescu şi nepoată a marelui pictor român Theodor Aman, potrivit volumului ''Reflecţii - Nicolae Titulescu'' (Colecţia Cogito, 1985).

A absolvit cursurile şcolii primare la Institutul elveţian ''Jules Javet'' (1888-1892) şi a urmat studiile liceale la Colegiul ''Carol I'' (1893-1900), ambele din Craiova. Dotat cu o inteligenţă deosebită şi o tenacitate rar întâlnită, a absolvit colegiul cu premiul de onoare la examenul de bacalaureat.

În toamna anului 1900 a plecat la Paris, ca bursier, unde s-a înscris la Facultatea de Drept şi de Studii Politice. I-au fost profesori o serie de reputaţi savanţi şi jurişti, printre care: Berthelemy, Marcel Planiol, Charles Lyon-Caen. A obţinut în 1903, licenţa în drept, fiind primul clasat pe facultate. În 1905, şi-a susţinut teza de doctorat ''Essai sur une theorie generale des droits eventuels'', potrivit volumului ''Membrii Academiei Române/1866-2003/dicţionar'' (2003). A obţinut cea mai înaltă distincţie ''magna cum laudae''.

A fost profesor suplinitor (1904-1909) la catedra de drept civil a Facultăţii de Drept din Iaşi. S-a înscris în Baroul Avocaţilor din Bucureşti. În 1909 a fost numit profesor titular la catedra de drept civil de la Facultatea de Drept din Bucureşti, unde a rămas până în 1931.

În 1907, Nicolae Titulescu a înfiinţat ziarul ''Ţăranul'', în care a susţinut cauza ţăranilor români, o serie de aspecte fiind reluate şi în lucrarea ''Problema responsabilităţii juridice a statului şi a comunelor cu privire la ultimele răscoale ţărăneşti'', consemnează volumul ''Membrii Academiei Române/1866-2003/dicţionar''.

La 16 februarie 1908 a aderat la Partidul Conservator Democrat condus de Take Ionescu. Patru ani mai târziu, la 8 noiembrie 1912, a fost ales deputat de Romanaţi. În 1913 a rostit, în Camera Deputaţilor, discursul ''Poziţia României faţă de evenimentele din Balcani''. A fost reales deputat în 1914. A părăsit formaţiunea politică în 1921.

În anii Primului Război Mondial a desfăşurat o intensă activitate în favoarea desăvârşirii unităţii statului naţional român. În 1915 a rostit, la Ploieşti, discursul ''Inima României'', unde a susţinut unirea Transilvaniei cu România: ''România nu poate fi întreagă fără Ardeal...Ardealul e inima României geografice! Din culmile ei izvorăsc apele care au scăldat românismul în istorie'', iar din septembrie 1918 a devenit membru, alături de personalităţi politice ca: Traian Vuia, Take Ionescu, Constantin Mille, din Consiliul Naţional Român înfiinţat la Paris, se aminteşte în lucrarea ''Reflecţii - Nicolae Titulescu'' (1985).

Orator neîntrecut, a obţinut succese răsunătoare în străinătate fiind recunoscut drept una dintre prestigioasele personalităţi ale vieţii politice internaţionale.

A deţinut în două rânduri portofoliul finanţelor, între 10 iunie 1917-ianuarie 1918 şi între 1920-1921.

Marele diplomat român a fost desemnat prim-delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a fost semnat Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate şi Asociate, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, prin care s-a consfinţit la nivel internaţional unirea cu România a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului. Totodată a fost conducătorul delegaţiei României la Conferinţa de la Spa, unde a susţinut interesele României. A semnat în această calitate acordul privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare în Primul Război Mondial. României i s-a atribuit un procent care nu corespundea nici moral şi nici material cu eforturile depuse de aceasta în timpul războiului.

În perioada 6-31 august 1929, Nicolae Titulescu a participat la Haga, la lucrările primei faze a Conferinţei internaţionale în problema reparaţiilor de război (Planul Young), alături de G.G. Mironescu, ministrul Afacerilor Străine, şi Mihai Popovici, ministru de Finanţe. Au urmat, între 3-20 ianuarie 1930, lucrările celei de-a doua faze a Conferinţei, la care a participat alături de G.G. Mironescu şi Ioan Lugoşianu.

Lui Nicolae Titulescu i-a fost acordat portofoliul de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra (1921-1927) şi a fost numit ministru al Afacerilor Străine (1927-1928, 1932-1936), calitate în care şi-a adus o importantă contribuţie la redeschiderea sau la înfiinţarea legaţiilor României la Helsinki (1927), Lisabona (1928), Buenos Aires (1928), Santiago de Chile, Ciudad de Mexico, Montevideo, Teheran (1935).

Nicolae Titulescu a luptat pentru instaurarea unui climat de pace în Europa şi pentru întărirea securităţii şi a integrităţii teritoriale ale României, mai ales după instaurarea nazismului în Germania. S-a numărat printre semnatarii pactului de organizare a Micii Înţelegeri (1933). În acelaşi an, la Londra, Nicolae Titulescu a semnat, în numele Guvernului României, Convenţia de definire a agresiunii, aducându-şi o substanţială contribuţie la redactarea textului uneia dintre ele (''Convenţia Litvinov-Titulescu'' sau ''Formula Titulescu-Litvinov''). Tot în 1933, a semnat, la Ankara, Tratatul de amiciţie, neagresiune, arbitraj şi conciliaţiune dintre România şi Turcia, apoi, în 1934, Pactul Înţelegerii Balcanice şi Pactul de neagresiune şi conciliaţiune de la Rio de Janeiro etc. De asemenea, a fost însărcinat de guvernul român să reia tratativele cu delegaţia sovietică în vederea încheierii unui pact de neagresiune între România şi URSS.

În cadrul Societăţii Naţiunilor, la care România a aderat încă de la înfiinţare (1920), Nicolae Titulescu a desfăşurat o intensă activitate ca delegat permanent al României. A fost numit reprezentant permanent al României pentru Consiliul Societăţii Naţiunilor (1928) şi a fost ales preşedintele celei de-a XI-a (10 sept.-4 oct. 1930) şi a celei de-a XII-a (7 sept. 1931) sesiuni ordinare a Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor, fiind singura personalitate care a deţinut de două ori această funcţie.

În discursul ţinut la deschiderea sesiunii Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor din 10 septembrie 1930, Nicolae Titulescu spunea, precizează volumul ''Reflecţii - Nicolae Titulescu'' (1985): ''Daţi-mi voie să văd în gestul spontan al numeroaselor delegaţii care au adus numele meu la preşedinţie, dovada că eforturile constante ale ţării mele, de a organiza în pace şi muncă o viaţă corespunzătoare marilor principii ale Societăţii Naţiunilor, n-au trecut neobservate de dumneavoastră''. Diplomatul român fusese ales în acest înalt for internaţional cu 46 de voturi din 50 exprimate, în condiţiile în care majoritatea absolută era de 26 de voturi.

Ca diplomat, Nicolae Titulescu a militat pentru suveranitatea şi egalitatea tuturor statelor în relaţiile internaţionale, pentru securitate colectivă şi prevenirea agresiunii. Ca reprezentant al României, diplomatul român a participat la lucrările unor importante reuniuni internaţionale, consemnează volumul ''Membrii Academiei Române/1866-2003/dicţionar'' (2003): Conferinţa internaţională de la Londra în care s-a dezbătut ''Planul Dawes'' (un plan al reparaţiilor de după Primul Război Mondial, 1924), ocazie cu care a prezentat memoriul ''Les revendications de la Roumanie''; Conferinţa miniştrilor de Finanţe ai ţărilor aliate de la Londra, unde a prezentat un memoriu referitor la reglementarea reparaţiilor de război şi creanţelor speciale ale României; Conferinţa de dezarmare de la Geneva (1932), unde a propus soluţii destinate să garanteze pacea şi bunele relaţii dintre state; Conferinţa pentru reparaţii de război de la Lausanne (1932); Conferinţa Balcanică de la Bucureşti (1932), prilej cu care a rostit un discurs privitor la consolidarea păcii şi apropierea între naţiunile balcanice; Conferinţa de la Geneva (1933), în care a susţinut iniţiativa sovietică privind definirea agresiunii şi agresorului; Conferinţa de la Montreux (1936), unde a încheiat o convenţie pentru strâmtorile Bosfor şi Dardanele etc.

La 29 august 1936, ca urmare a unor puternice presiuni atât interne, cât şi externe, Nicolae Titulescu a fost demis din Guvernul României şi nevoit să emigreze în Franţa. Aici şi-a continuat activitatea pentru asigurarea şi menţinerea păcii în lume; a conferenţiat la Academia diplomatică din Paris, în Camera Comunelor de la Londra, unde a rostit conferinţa ''Despre metodele practice de a păstra pacea existentă'', la New College al Universităţii din Oxford - ''Situaţia internaţională a Europei'' şi a vorbit în faţa Comitetului pentru Pace şi Apărare din Mare Britanie, prezidat de Winston Churchill, în legătură cu evoluţia situaţiei internaţionale şi atitudinea Marea Britanii faţă de evenimentele europene.

A devenit membru de onoare (31 mai 1930) şi membru titular (28 mai 1935) al Academiei Române. A fost vicepreşedinte (1927) şi preşedinte (1934) al Academiei Diplomatice Internaţionale din Paris, al Societăţii Internaţionale de Filologie, Ştiinţe şi Arte Frumoase (1929), membru în Comisia de Cooperare Intelectuală Internaţională de la Geneva, membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga. I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Atena (1933) şi Bratislava (1937).

Marele diplomat român a murit la Cannes, în exil, la 17 martie 1941. A fost înhumat la 24 martie, în cimitirul Bisericii ruse ''Sf. Mihail'' din Cannes. În ciuda dorinţei sale exprimată prin testamentul scris la 5 ianuarie 1940, de a fi înmormântat la Braşov, timp de cinci decenii, corpul său neînsufleţit a rămas în Franţa, de unde a fost adus în ţară abia în 1992. La 15 martie 1992, a avut loc ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Nicolae Titulescu, la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, respectându-se astfel dorinţa sa testamentară, de a fi îngropat în România, la Braşov.

Dintre lucrările diplomatului şi omului politic Nicolae Titulescu, amintim: ''Politica externă a României (1937)'' (ediţie îngrijită de George G. Potra, Constantin I. Turcu, Ion M. Oprea, 1994); ''Opera politico-diplomatică (iulie 1927-iulie 1928)'' (partea I, partea a II-a, volum îngrijit de George G. Potra şi Costică Prodan, 2003), ''Opera politico-diplomatică. Corespondenţă, vol. I (1921-1931)'' (partea I, partea a II-a, volum îngrijit de George G. Potra, 2004), ''Drept civil'' (ediţie îngrijită şi postfaţă de Vasile Popa şi Mihaela Christi, 2004), ''Drept civil'' (vol. I, ediţie îngrijită şi postfaţă de Vasile Popa şi Mihaela Christi; vol. II, ediţie îngrijită şi exordiu de Vasile Val Popa, 2005); ''Opera politico-diplomatică (1 ianuarie 1937-31 decembrie 1937)'' (partea I, partea a II-a, partea a III-a, volum îngrijit de George G. Potra, 2007). AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea; editor: Mariana Zbora-Ciurel)