Data naşterii lui Ion Creangă nu este certă, existând două variante, una este indicată de un document privind nou-născuţii din Humuleşti, ce precizează data de 10 iunie 1839 pentru naşterea lui Ion Creangă. Cealaltă variantă o reprezintă data de 1 martie 1837.

George Călinescu propunea ca totuşi data de 1 martie să fie reţinută, având în vedere că însuşi scriitorul considera că aceasta este ziua în care s-a născut: "În jurul datei naşterii lui Ion Creangă sunt mari îndoieli şi se produc mereu acte de naştere oficiale şi contrazicătoare. Data de naştere 1 martie 1837 aleasă de povestitorul însuşi trebuie încă păstrată" ("Istoria Literaturii Române", Ed. Minerva, 1982).

Părinţii săi erau Ştefan a Petrei Ciubotarul şi Smaranda Creangă, "răzeşi fără pământuri", menţionează "Dicţionarul scriitorilor români", Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1995.

Şcoala a început-o în satul natal (1847), Humuleşti, dar, după un an, a continuat-o la Broşteni (1849), Târgu Neamţ (1853-1854) şi Fălticeni, la şcoala de "catiheţi" (1854), unde apare înscris cu numele Ion Creangă în loc de Ion Ştefănescu.

În 1859 a fost hirotonit diacon, după ce absolvise cu un an înainte cursul inferior al Seminarului de la Socola, început în 1855.

Înainte de a accede în treapta clericală trebuia însă să se căsătorească, ceea ce s-a şi întâmplat. În 1859, la 23 august, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ioan Grigoriu (de numai 15 ani), de care se va despărţi în 1867. Din această căsătorie a avut un fiu, unicul său copil, Constantin, născut în 1860.

În 1864, Creangă a încheiat anul I al Şcolii Preparandale din Iaşi al cărei director era Titu Maiorescu, şi a început să funcţioneze ca institutor la Şcoala primară de la Trei Ierarhi.

Cariera sa eclezială s-a încheiat după câţiva ani, după ce a intrat în conflict cu autorităţile bisericeşti. Suspendat atât ca diacon, cât şi ca institutor (1872), Creangă a trăit o vreme numai din veniturile unui debit de tutun. Tot în această perioadă, nemaiavând unde locui, s-a mutat într-o bojdeucă din mahalaua Ţicău, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii.

Reprimit în învăţământ în 1874, a câştigat prietenia lui Mihai Eminescu, atunci revizor şcolar, care l-a introdus la Junimea. Ca pedagog, împreună cu alţi institutori a publicat manuale pentru clasele primare: "Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară" (1868), "Învăţătoriul copiilor" (1871), "Povăţuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică" (1876). Aici apar şi primele povestiri ale lui Creangă: "Inul şi cămeşa", "Poveste", "Pîcală", "Acul şi barosul", "Ursul pîcîlit de vulpe".

Debutul propriu-zis a fost însă în revista "Convorbiri literare" (1875), cu "Soacra cu trei nurori", aici a apărut, în scurt timp, şi "Capra cu trei iezi". Până în 1878, au fost publicate şi celelalte poveşti, citite toate în cenaclul Junimea, "unde autorul era gustat pentru anecdotele corosive, spuse 'pe uliţa mare'", arată volumul citat.

"Plăcerea stârnită de audiţia scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. (...) Creangă e un umanist al ştiinţei săteşti, scoţând din erudiţia lui un râs gros, fără a fi totuşi un autor vesel prin materie. Conţinutul poveştilor şi al amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală", spune George Călinescu ("Dicţionarul general al literaturii române", 2004).

"Amintiri din copilărie", opera sa capitală, a apărut tot în "Convorbiri literare": primele două părţi în 1881, iar a treia, în 1882.

Partea a IV-a a "Amintirilor din copilărie", citită de Creangă în cercul literar al poetului N. Beldiceanu, din Iaşi, a fost tipărită postum, în 1892.

În "Convorbiri literare" au apărut şi basmele "Punguţa cu doi bani", "Dănilă Prepeleac" şi "Poveste Porcului" (1876). În 1877 a publicat în revistă povestirea "Moş Nichifor Coţcariul", care în acelaşi an a apărut şi în broşură, "Povestea lui Stan Păţitul", "Povestea lui Harap-Alb" şi "Fata babei şi fata moşneagului".

Ion Creangă a murit în acelaşi an cu marele său prieten, Mihai Eminescu, în noaptea de Anul Nou, la 31 decembrie 1889.

Despre Ion Creangă "Dicţionarul Scriitorilor Români" aminteşte că George Călinescu, în inegalabila monografie pe care i-o dedică, face din el un personaj, o legendă.

"Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul genial instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simţ şi a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreţie simplă inanalizabilă", concluzionează volumul citat. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)