Modifică dimensiunea fontului:
Ziua europeană a protecţiei datelor ("Data Protection Day") este marcată anual la 28 ianuarie, data semnificând aniversarea zilei în care a fost deschisă pentru semnare Convenţia 108 a Consiliului Europei privind protecţia persoanelor, în 1981.
În 2017 se aniversează cea de-a 11-a ediţie a Zilei protecţiei datelor, când, ca în fiecare an, autorităţile publice şi private de reglementare în domeniu, dar şi stakeholderii organizează diverse activităţi de îmbunătăţire a cunoştinţelor în domeniu.
Marcarea unei zile a protecţiei datelor, în fiecare an, la 28 ianuarie, a fost decisă de Consiliul Europei, în 2006. La această dată, guvernele, parlamentele, organismele naţionale de protecţie a datelor, precum şi alţi actori desfăşoară activităţi legate de protecţia datelor cu caracter personal şi de viaţa privată: campanii axate destinate marelui public, proiecte educative destinate profesorilor şi elevilor, acţiuni de tip porţi deschise în instituţii de protecţie a datelor, conferinţe etc., scrie site-ul Consiliului Europei, http://www.coe.int/.
Organizarea evenimentului are un caracter flexibil şi descentralizat, lăsându-se la latitudinea participanţilor (state, organizaţii sau alte entităţi) să vină cu iniţiative şi proiecte, potrivit site-ului Consiliului Europei, coe.int.
Consiliul Europei atrage atenţia asupra faptului că problematica protecţiei datelor, care include şi aspectele transfrontaliere, sunt omniprezente în viaţa cetăţenilor, fie că este vorba despre relaţiile de muncă, relaţiile cu administraţia, domeniul sănătăţii, consumul de bunuri şi servicii, călătorii sau navigarea pe internet. În acelaşi timp, este cunoscut faptul că cetăţenii nu sunt informaţi cu privire la protecţia datelor şi drepturile pe care le au.
Destinatarii marcării Zilei europene a protecţiei datelor sunt cetăţenii, ideea fiind de a da o şansă fiecăruia să înţeleagă care sunt tipurile de date personale care sunt stocate şi procesate, precum şi de a cunoaşte drepturile indivizilor în raport cu posibilele abuzuri în acest domeniu. Ziua europeană a protecţiei datelor este în prezent aniversată la nivel global, nu doar de către statele din Europa.
***
Convenţia pentru protecţia datelor este singurul tratat internaţional care reglementează acest domeniu, ce veghează la adaptarea continuă a principiilor protecţiei datelor la nevoile personale, potrivit sursei menţionate.
Convenţia nr. 108 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal a Consiliului Europei a fost adoptată la 28 ianuarie 1981 şi prevede ca statele semnatare să ia, la nivel intern, o serie de măsuri care să respecte o serie de principii precum: caracterul legal şi loial al colectării şi prelucrării automate a datelor personale; principiul proporţionalităţii, conform căruia datele colectate şi prelucrate trebuie să fie reale, exacte, non-excesive; principiul confidenţialităţii datelor, care presupune atât nedivulgarea informaţiilor personale terţilor, cât şi dreptul deţinătorilor de a rectifica aceste date.
Convenţia mai prevede libera circulaţie a datelor cu caracter personal între statele semnatare ale actului, cu excepţia cazului în care anumite state instituie derogări exprese de la regula liberei circulaţii.
Ca urmare a evoluţiilor importante şi accelerate produse în domeniul tehnologiilor informatice, în ultimii ani au fost adoptate mai multe documente şi recomandări care completează şi actualizează prevederile referitoare la avansul din tehnologia informaţiei.
La Convenţia 108 pot adera şi statele care nu sunt membre ale Consiliului Europei. În prezent, 50 de state au ratificat acest tratat interguvernamental. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Cristian Anghelache)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.