Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

''Felicita" este o melodie italiană lansată de duetul italian Al Bano şi Romina Power în 1982. A fost un succes muzical şi comercial la nivel mondial şi a rămas cea mai cunoscută melodie a celor doi artişti italieni.

Al Bano şi Romina Power au participat cu această melodie la Festivalul de la Sanremo Music în 1982 şi au câştigat premiul al doilea. ''Felicita'' a apărut pe albumul cu acelaşi nume al celor doi, în 1982. Pentru lansarea în limba spaniolă, Al Bano şi Romina au înregistrat cântecul în această limbă, cu titlul "Felicidad". Melodia ''Felicita'' a fost lansată şi sub formă de single.

A fost prezentă pe primele locuri în topurile muzicale italieneşti şi, între martie şi iunie 1982, single-ul s-a vândut în şase milioane de copii în întreaga lume. Piesa a devenit hit şi în 1985 a primit German Golden Globe.

Videoclipul melodiei ''Felicita'' a fost filmat la Sankt Petersburg, în Rusia, pe malurile râului Neva, imaginile prezentându-i pe Albano Carrisi şi Romina Power cântând în timp ce conduceau o şalupă sau plimbându-se cu o trăsură. Romina poartă în videoclip costume de epocă.

O altă versiune a cântecului a fost înregistrată de Oleg Gazmanov şi Lolita Mileavskaia în 2000 şi are şi un videoclip.

***

Al Bano şi Romina Power a reprezentat unul dintre cele mai faimoase duete din muzica italiană, fiind renumiţi prin hituri precum "Felicita", "Sempre sempre", "Nostalgia Canaglia" sau "Liberta".

Al Bano, pe numele său adevărat Albano Carrisi, s-a născut în 1943 într-un mic sat din Italia. Când a împlinit 17 ani a pornit spre Milano. Într-o zi a citit în ziare că Adriano Celentano caută tinere talente şi s-a dus să-şi încerce norocul. I s-a spus personal de către marele Celentano că are voce frumoasă şi a fost reţinut printre colaboratorii săi. În 1965 a fost trimis, din iniţiativa aceluiaşi Celentano, la concursul de preselecţie pentru festivalul de muzică uşoară de la San Remo. Atunci a văzut-o pentru prima dată pe Romina. S-au plăcut de cum s-au văzut.

În 1966, Al Bano are un mare succes cu cântecul ''Nel stele'', care ajunge repede pe locul întâi în topurile italiene. Un an mai târziu, el însoţeşte trupa Rolling Stones în turneul său prin Italia. În 1968 înregistrează pentru radio, după care începe să fie asaltat de casele de discuri. Primeşte oferte pentru a juca în filme. Puţini sunt cei care ştiu că Romina i-a fost parteneră mai întâi pe ecran şi după aceea în viaţă.

Actriţă şi cântăreaţă, Romina Francesca Power s-a născut în Los Angeles (California) pe 2 octombrie 1951, fiind fiica unor celebri actori: neuitatul june prim al anilor '30, actorul Tyrone Power, şi actriţa de origine mexicană Linda Christian. După divorţul părinţilor din 1956, pleacă împreună cu mama şi sora ei Taryn mai întâi în Mexic, apoi în Italia, unde se stabileşte. Urmează colegiul în Anglia şi este din ce în ce mai interesată de muzică: asculta The Beatles şi Bob Dylan, muzică americană şi mariachi mexican, cânta la chitară şi compunea.

În film îşi face debutul la vârsta de 14 ani cu rolul Stella din filmul "Menage all'italiana", unde joacă alături de actorul italian Ugo Tognazzi, dar îi este pentru prima oară admirată interpretarea în drama "Marquis de Sade: Justine", adaptarea cinematografică a romanului ''Justine ou les malheurs de la vertu'' al Marchizului de Sade, film regizat de Jesus Franco. În 1967, Albano şi Romina s-au întâlnit în timpul filmărilor la producţia "Nel Sole", numit după una dintre piesele artistului. În 1970, cei doi s-au căsătorit în Cellino San Marco. Au filmat împreună câteva filme, între 1967 şi 1983. Cu toate acestea, între 1969 şi 1974, Romina Power a lansat trei albume solo.

În 1975, cuplul a lansat albumul de debut, "Dialogo", urmat de un lung şir de materiale discografice. Un an mai târziu, cei doi au reprezentat Italia la Eurovision cu piesa "We'll Live It All Again", interpretată în engleză şi italiană.

Albano împreună cu Romina câştigă, în 1982, premiul al doilea la San Remo cu ''Felicita''. În acelaşi an, cuplul lansează două albume: "Felicita" şi "Che Angelo Sei".

Anul 1984 le aduce marele premiul al Festivalului San Remo, cu piesa "Ci sara", de pe albumul "Effetto Amore". Urmează un contract semnat cu WEA şi lansarea albumului de succes "Sempre sempre".

În 1987 apare unul dintre cele mai cunoscute albume Albano şi Romina Power, "Liberta", dar este şi anul unei noi participări la San Remo cu "Nostalgia canaglia".

Doi ani mai târziu apare albumul "Fragile", care include un duet Romina şi Tyrone Power Jr., fratele său. În 1990, Albano şi Romina lansează două noi albume de studio, "Fotografia di un momento" şi "Weihnachten bei uns zu haus". După 1990 cuplul vizitează România şi au un succes imens cu muzica lor atât în inima nostalgicilor muzicii lor, cât şi în rândul tinerilor care nu le cunoşteau muzica.

Un an mai târziu, cuplul aniversează 25 de ani de mariaj. Fericirea însă a ţinut puţin timp, pentru că, în ianuarie 1994, fiica lor cea mare, Ylenia Carrisi, dispare în New Orleans. Pentru cei doi începe o perioadă de coşmar, căutări nesfârşite, iar cariera muzicală intră într-un con de umbră. Al Bano s-a despărţit de Romina în 1999. Pe lângă Ylenia, născută în 1970, cuplul mai are trei copii: Yari (1972), Cristel (1985) şi Romina Jolanda (1987).

În octombrie 2013, cuplul muzical Al Bano şi Romina Power cântă din nou împreună, la Moscova. Cei doi au cântat celebrele lor hituri în două concerte susţinute la Crocus Hall din Moscova în faţa a 8.000 de spectatori.

Al Bano a venit în repetate rânduri în România şi a susţinut mai multe concerte, dar în toamna anului 2014 a venit şi împreună cu Romina. Cei doi au susţinut un concert la Bucureşti, la Sala Palatului, la 15 ani de la divorţ şi la aproape două decenii de când cei doi au renunţat să mai cânte împreună. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.