Modifică dimensiunea fontului:
Peste 150 de ţări marchează, la 16 octombrie, Ziua mondială a alimentaţiei, declarată de Adunarea Generală a ONU, cu scopul creşterii gradului de conştientizare publică asupra problemelor privind alimentaţia la nivel mondial şi consolidarea solidarităţii în lupta împotriva foametei, a malnutriţiei şi a sărăciei.
Tema aleasă de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) pentru anul 2016 este ''Clima se schimbă. Alimentaţia şi agricultura trebuie să se schimbe şi ele'' şi are în vedere faptul că schimbările climatice pot pune în pericol securitatea alimentaţiei, conform site-ului www.fao.org.
Mulţi dintre fermieri, pescari, păstori au de pierdut din cauza temperaturilor ridicate, a secetei sau a inundaţiilor. Se estimează că până în anul 2050 populaţia va creşte, ajungând la 9,6 miliarde. Pentru a face faţă unei asemenea cereri de alimente, agricultura şi sistemele de alimentaţie trebuie să se adapteze efectelor adverse ale schimbărilor climatice pentru a deveni mai productive şi mai sustenabile. Acesta este singurul mod de a asigura bunul mers al ecosistemelor şi al populaţiei din zona rurală şi de a reduce emisiile poluante.
Pentru a avea hrană produsă într-un mediu sănătos trebuie adaptate metodele astfel încât să se producă mai mult cu mai puţine costuri pe aceeaşi suprafaţă, utilizând resursele naturale. Totodată, FAO insistă asupra reducerii pierderilor de alimente prin procesele de fabricaţie, inclusiv prin depozitare, ambalare, transport, infrastructură, mecanisme de marketing, etc.
Toate aceste aspecte vor fi discutate la Conferinţa Naţiunilor Unite referitoare la schimbările climatice, care va avea loc în perioada 7-18 noiembrie 2016, la Marrakech, în Maroc.
FAO face apel la toate ţările să includă alimentaţia şi agricultura în planurile de acţiune asupra climei şi să investească mai mult în dezvoltarea rurală. Prin sprijinirea producţiei care provine de la micii fermieri se va asigura o hrană sănătoasă şi se vor reduce emisiile poluante, se mai arată pe site-ul www.fao.org.
În prezent, aproximativ 70% din populaţia lumii, cea mai mare parte trăind în zonele rurale, nu are acces la măsuri adecvate de protecţie socială. Din acest motiv, FAO a intensificat eforturile sale de a ajuta autorităţile locale şi partenerii pentru a include măsuri de protecţie socială în strategiile şi politicile naţionale de dezvoltare. Efecte pozitive derivate direct din măsurile de protecţie socială pot fi: stimularea venitului pe familie şi asigurarea securităţii alimentare prin furnizarea de venituri (în numerar) sau de produse de consum (produse alimentare) şi transferuri; ajută copiii să rămână în şcoală prin asigurarea veniturilor de bază ale familiei, astfel încât copiii să nu fie nevoiţi să lucreze pentru a umple golul; încetineşte răspândirea HIV/SIDA, măsurile se protecţie socială pot ajuta la reducerea riscului de infectare cu HIV; îngustează decalajul sărăciei, permiţând persoanelor defavorizate să se protejeze pe ele însele şi bunurile proprii împotriva şocurilor şi a dezastrelor, prin creşterea accesului la serviciile publice.
La sesiunea a XX-a a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) de la Roma, din noiembrie 1979, s-a decis marcarea Zilei Mondiale a Alimentaţiei la 16 octombrie, data reprezentând ziua înfiinţării FAO în 1945, la Quebec. Adunarea Generală a ONU a ratificat această decizie la 5 decembrie 1980 şi a cerut guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, naţionale şi locale să celebreze în fiecare an Ziua Mondială a Alimentaţiei, care a fost marcată pentru prima dată în 1981. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, Daniela Dumitrescu, editor: Horia Plugaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.