COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Republica Benin, cu o suprafaţă de 114.760 km pătraţi şi o populaţie de zece milioane de locuitori (2014), sărbătoreşte ziua naţională la 1 august, zi ce marchează aniversarea proclamării independenţei, în 1960. Ţara se află în vestul Africii şi este cunoscută în vechime ca Dahomey.

Chiar dacă astăzi se bucură de un climat liniştit, Benin a fost odată unul dintre cele mai puternice imperii africane. Este o ţară bogată în istorie şi cultură, una dintre cele mai sărace ţări ale lumii, dar şi una dintre destinaţiile sigure ale continentului negru, potrivit site-ului www.globi.ro.

Benin a jucat un rol important în comerţul cu sclavi din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, iar mărturiile acestei perioade se pot vedea în monumentele numeroase ce îi comemorează pe cei deportaţi în Indiile de Vest sau în Brazilia. Este, în mare măsură, o ţară cu influenţe franceze, datorită moştenirii culturale coloniale. Cotonou are propriul "Boul' Mich" (bulevardul Saint - Michel) şi nu este deloc ciudat să vezi localnicii plimbându-se pe străzi ţinând un baston sub un braţ şi un ziar sub celălalt.

Există o adevărată reţea de lagune şi mlaştini de-a lungul liniei de coastă, navigabile în mare parte a timpului, conectând cursurile de apă şi marile lacuri, precum lacul Aheme şi cel mai lung râu al ţării, Oueme. Plajele de-a lungul litoralului, de la Ouidah şi Grand Popo, sunt o atracţie importantă pentru turişti, dar vizitatorii trebuie să fie atenţi la mareele puternice, ce limitează semnificativ posibilităţile de practicare a sporturilor acvatice.

Pe vremuri gazda marelui Imperiu Dahomey, Benin dispune de câteva palate şi temple ce stau mărturie culturii intrigante ce se poate încă vedea în Abomey. Muzeul local conduce vizitatorii înapoi în perioada celor trei regate Abomey. Clădirea obişnuia să fie palatul unuia dintre cele trei regate; un tron confecţionat din cranii umane se află în vitrinele acesteia. Siturile istorice din Ouidah merită, de asemenea, o vizită, incluzând portul portughez şi un templu colonial cunoscut sub numele de "Templul Pitonului Sacru".

Regiunea nord-vestică este dominată de silueta munţilor Atakora, oferind câteva posibilităţi minunate de drumeţii. Principalele două atracţii sunt parcurile naţionale "Pendjari" şi "W Regional", ce prezintă o gamă variată a faunei, de la hipopotami la crocodili sau la gheparzi şi maimuţe.

Opţiunile turismului cultural sunt la fel de extinse pe tot teritoriul ţării: muzee, palate regale, religii tradiţionale, cântece şi dansuri. Tradiţiile orale reprezintă o trăsătură culturală unică, în special pentru populaţia Gelede, declarată patrimoniu cultural mondial în 2001. Turiştilor aventurieri le stau la dispoziţie expediţiile de safari în parcurile naţionale şi rezervaţiile naturale din nord.

O altă atracţie turistică este muzeul Abomey, situat la 100 km nord-est de capitala Porto Novo. Muzeul acoperă istoria regatului Abomey şi conţine un tron făcut din cranii umane. În apropiere se află Templul Fetişului, precum şi Centrul Artizanal. În capitală mai pot fi văzute multe alte exemple de arhitectură şi artă colonială şi pre-colonială.

Există aproximativ 40 de grupuri etnice diferite care trăiesc în Benin, cel mai mare fiind Fon, care constituie circa 49% din populaţia Beninului. Alte grupuri etnice sunt Adja, Yoruba, Somba şi Bariba. Majoritatea acestor grupuri etnice au propriile lor limbi, deşi limba franceză este limba oficială, vorbită în special în oraşe. Dintre limbile indigene, limbile Fon şi Yoruba sunt cele mai vorbite.

Religiile indigene predomină, deşi o mare parte a populaţiei este creştină (în principal romano-catolică) sau musulmană. Tradiţiile şi obiceiurile locale sunt deseori combinate cu cele creştine şi musulmane.

Potrivit site-ului turistik.ro, se crede că Vaudou ("Vodun" ori "Voodoo", cum mai este numită) a apărut în Benin şi a fost introdusă în Brazilia, Insulele Caraibe, şi părţi ale Americii de Nord de către sclavii prinşi din această regiune a Coastei Sclavilor. Religia indigenă din Benin este practicată de circa 60% din populaţie. Din 1992 "Vodun" a fost recunoscută ca una dintre religiile oficiale ale Beninului, iar o Sărbătoare Naţională "Vodun" are loc pe 10 ianuarie.

În Benin, există o mare diversitate a preparatelor gastronomice. Felul cel mai întâlnit este "la pate", făcut din diverse sortimente de făină. "La pate" se înmoaie în sosuri şi se mănâncă cu mâna dreaptă. În casele tradiţionale, la micul dejun se mănâncă terci din mei, rădăcină de ignama, porumb şi manioc. "Gari" se face din manioc şi se consumă cu prăjituri din alune. Comercianţii stradali din oraşele din sud vând găluşte făcute în ulei încins, din banane sau fasole.

Mai multe specii de peşti sunt consumaţi, cum ar fi plătica, crapul, somnul etc. Carnea de pui este cea mai comună şi se mai mănâncă şi alte tipuri de carne - de oaie, de bou, de porc, de iepure etc. Creveţii şi crabii sunt fructele de mare consumate cel mai mult. În funcţie de regiune şi de sezon, sunt consumaţi şi melcii. Carnea şi peştele sunt preparate fie la grătar sau prăjite, fie fierte în sos şi servite cu orez sau spaghete.

Fructele cele mai căutate sunt: ananas, guava, mango, portocale, banane, mandarine, papaya etc.

Băuturile locale includ limonada, vinul de palmier şi berea din mei. Există câteva băuturi specific locale cum ar fi "tchapalo" (băutură fermentată fabricată din porumb şi zahăr caramelizat), "hibiscus" (băutură rece, dulce, făcută din flori de hibiscus) şi altele. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Marina Bădulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.