Ziua Românilor de Pretutindeni

 •  Documentare
9854 afişări

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită, începând cu anul 2015, în ultima duminică a lunii mai, respectiv la 29 mai în acest an.

dc4a75ab-b075-4fcf-9323-d48271fcc5e9

Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 792 din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătorește această zi.

Inițiatorul acestei modificări legislative a fost deputatul PNL de Diaspora, Aurelian Mihai, care, la 23 aprilie 2015, declara: "În luna mai a anului 2014 am prezentat colegilor parlamentari inițiativa de modificare a Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, proiect susținut de încă 42 de colegi deputați și senatori, care, iată, în urma votului dat ieri, 22 aprilie 2015, în Camera Deputaților, a fost votat de către 299 din deputații prezenți. Modificarea adusă de această inițiativă legislativă prevede ca Ziua Românilor de Pretutindeni să fie sărbătorită în fiecare ultimă duminică a lunii mai". Această modificare a fost adusă ca urmare a solicitărilor repetate ale comunităților de români din afara granițelor statului român.

De asemenea, deputatul Aurelian Mihai a explicat opțiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei (prima duminică din mai), Ziua Tatălui (a doua duminică din mai), dar și Ziua Europei sau Ziua Independenței de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităților culturale specifice acestei zile.

Ziua Românilor de Pretutindeni a fost instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează drepturile persoanelor ce își asumă în mod liber identitatea culturală română — persoanele de origine română și cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, din afara granițelor României, având ca scop menținerea, promovarea și afirmarea identității lor culturale, etnice, lingvistice și religioase. Între anii 2007-2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată în fiecare an, la 30 noiembrie, de Ziua Sfântului Andrei, Apostolul românilor, de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), printr-o serie de manifestări organizate în zone în care trăiesc mulți români. În 2012, la împlinirea a cinci ani de la celebrarea acestei zile, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a marcat această sărbătoare, precizând, în cadrul unui comunicat, că MAE consideră conaționalii de pretutindeni drept parte integrantă a poporului român, iar comunitățile românești din afara granițelor țării, un vector activ și puternic de promovare a imaginii României în lume.

AGERPRES/(Documentare — Andreea Onogea, editor: Cristian Anghelache, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe