Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ziua mamei se sărbătoreşte, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai, respectiv la 1 mai, anul acesta.

A fost stabilită prin Decretul 1468 pentru promulgarea Legii pentru instituirea Zilei mamei, semnat de preşedintele României Traian Băsescu la 13 octombrie 2009, şi publicat în M.O. 694/15 octombrie 2009. Prin acelaşi Decret, a fost promulgată şi Legea pentru instituirea Zilei tatălui, care se sărbătoreşte, începând cu anul 2010, în cea de-a doua duminică a lunii mai.

Legea a fost dezbătută şi aprobată în Camera Deputaţilor, la 29 septembrie 2009. Iniţiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o, în luna iunie 2009, Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum şi un grup de opt parlamentari.

Prin sărbătorirea Zilei mamei, este subliniată importanţa acesteia în viaţa de familie şi în universul copilului. Până în anul 2009, România era printre puţinele state ale lumii, care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua femeii, la 8 martie, extinzându-i acesteia aria de semnificaţii.

La nivel mondial, în decursul anului, această zi este marcată la aproximativ 24 de date diferite, printre acestea numărându-se 8 martie, când este celebrată şi Ziua internaţională a femeii, sau 21 martie, prima zi de primăvară, când este aniversată în peste 10 ţări.

Ziua mamei este, de regulă, sărbătorită în a doua duminică a lunii mai, de circa 60 de state ale lumii, printre care: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, ţările baltice, statele din America de Sud, ţările nordice.

Mamele beneficiază, potrivit OUG 158/2005 şi OUG nr. 148/2005, de concediu de maternitate care însumează 126 de zile calendaristice şi de concediu de creştere a copilului până la 2 ani (3 ani în cazul copilului cu handicap). Potrivit OUG 111/2010, modificată prin Legea 66/2016, indemnizaţia de maternitate se calculează ca 85% din media veniturilor nete pe ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului, dar nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară. Potrivit OUG nr. 111/2010, de indemnizaţia pentru creşterea copilului poate beneficia oricare dintre părinţii copilului, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare. Indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, Andreea Onogea, editor: Marina Bădulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.