COD PORTOCALIU: 28-03-2025 ora 10 Intre 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 12 se va semnala precipitații importante cantitativ, iar la munte la altitudini de peste 2000 m viscol puternic COD PORTOCALIU: 28-03-2025 ora 10 Intre 28 martie, ora 10 – 28 martie, ora 20 se va semnala intensificări puternice ale vântului COD ROSU: 28-03-2025 ora 10 Intre 10:30 si 16:00 se va semnala Intensificări puternice și susținute ale vântului cu viteze care vor depăși la rafală 140 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m; COD GALBEN: 28-03-2025 Intre 09:20 si 12:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Județul Mureş;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În Sfânta Vineri din Săptămâna Mare, în acest an la 29 aprilie, are loc în Biserica Ortodoxă denia ce cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte.

Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii care simbolizează ducerea către mormânt a Mântuitorului. În cadrul procesiunii sunt făcute patru opriri şi la fiecare oprire este rostită o rugăciune. După procesiune, toţi credincioşii prezenţi trec pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcaşul de cult.

Sfântul Epitaf înseamnă acoperământ de mormânt, aceasta fiind semnificaţia în limba greacă a Epitafului. Deci, trecerea pe sub Sfântul Epitaf se face pentru a arăta că cei prezenţi participă la suferinţele şi la moartea lui Hristos, trecând prin mormântul Mântuitorului pentru a învia împreună cu El.

Vinerea Mare este zi de mare doliu pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii. Zi aliturgică (nu se slujeşte Sfânta Liturghie), pentru că Liturghia reprezintă jertfa nesângeroasă a lui Hristos, în chipul pâinii şi al vinului, iar cele două jertfe nu se pot aduce în aceeaşi zi.

Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată şi de credincioşi, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri şi care se oficiază, de fapt, vineri seara.

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomeneşte importanţa morţii Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

Este exprimată un fel de uimire în faţa morţii Mântuitorului: "Dar cum mori Viaţa şi cum şezi în groapa şi cu învierea ta îi mântuieşti pe toţi" sau "În mormânt Viaţa, pus ai fost Hristoase şi s-au spăimântat oştirile îngereşti". Pe de altă parte, se pomeneşte de Iosif şi Nicodim, care l-au înmormântat pe Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost dispreţuit, ei L-au cinstit în vremea aceea şi I-au făcut o înmormântare cu cinste.

Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În ţara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.